La mai puțin de o lună distanță de retragerea emoționantă a lui Totti, vedem de ce s-a rupt, definitiv, puntea dintre fotbalul de atunci și cel de acum. Simbolul fotbalului din alte timpuri versus volatilitatea fotbalului modern. Pasiune versus bani și impresari. Ce-l face pe un puști de 18 ani, plătit cu 160.000 de euro pe an, să refuze o prelungire de contract ce i-ar fi adus 5 milioane de euro pe an, mai mult decât Buffon? Cu atât mai mult cu cât e vorba despre echipa la care a crescut.

Despre tineri, se spune că sunt impulsivi și că, de cele mai multe ori, nu stau să cântărească foarte bine opțiunile pe care le au și aleg cu inima. Pe acest lucru se baza și Milan, în relația cu Donnarumma. Sinisa Mihajlovic a mizat pe copilul de 16 ani, în detrimentul lui Diego Lopez,  venit de la Real Madrid, și, timp de un an și jumătate, lucrurile au funcționat perfect.  Ambele părți erau mulțumite, iar tânărul Gigio îi declara dragoste eternă Diavolului Milanez. Până când, într-o zi, a intrat în scenă Mino Raiola. Impresarul lui Zlatan, Pogba, Balotelli și, până la un moment dat, al lui Marek Hamsik, a simțit miros de sânge. Contractul scadent în 2018 i-a deschis poarta către situația care îi convine cel mai mult. Poziția de forță, în raport cu toată lumea.

Zlatan nu îi mai aduce mare lucru și, oricum, raportul dintre cei doi a fost invers. Zlatan i-a cerut lui Raiola să-i găsească noi contracte. Balotelli nu mai reprezintă, nici el, o miză foarte mare, după ce a jucat cam peste tot, iar toanele-i sunt foarte cunoscute. Comisionul luat la transferul lui Pogba a fost uriaș, maximum din ceea ce poate încasa un intermediar. Așa că, pasul logic a fost Donnarumma. Giuvaerul. Omul care a luat ochii tuturor, în ultimele 18 luni. Noul Buffon, așa cum a fost perceput.

Ei bine, noul Buffon a refuzat prelungirea contractului cu Milan. Nu vă grăbiți să-l blamați pe Raiola, modern posesor de sclavi. Omul are partea lui de vină, în acest divorț zgomotos. Este un intrigant notoriu, iar episoadele dezvăluite în biografia lui Ibrahimovic spun multe despre el. Însă, își face treaba și o face foarte bine. Vina trebuie căutată în altă parte. Vorbeam, mai devreme, de Hamsik. Atunci când Marek Hamsik a fost ademenit cu sume amețitoare,  a spus nu. A refuzat și a rămas la Napoli, deși, în altă parte, ar fi câștigat mai mult.  Donnarumma preferă banii. Banii foarte mulți. Un telefon către Hamsik? Imposibil! Salariul oferit de Milan ar fi fost printre cele mai mari din Serie A. Repet, e vorba de 5 milioane de euro, cu tot cu bonusuri, pentru un puști de 18 ani.

Singura care are de câștigat, în toată această nebunie, e echipa lui Montella. Milan e într-o situație de tip win-win. Dacă ar fi prelungit cu Donnarumma, Milan și-ar fi asigurat poarta până în 2022, atât cât era durata noului contract. După sistarea tratativelor, tot rossonerii au de câștigat.

În mod normal, Milan va căuta să-l vândă pe Donnarumma încă din această vară. Sumele vehiculate nu sunt mici și nici nu vor scădea, deși portarul intră în ultimul an de contract. Pentru ca partea lui Raiola să fie cât mai generoasă, e nevoie de o sumă cât mai mare de transfer, iar cei interesați nu sunt puțini. Plecând de la Juventus, trecând pe la Madrid și Manchester. Mai există și posibilitatea, foarte puțin probabilă, ca Milan să-l treacă pe linie moartă pe Donnarumma. Numai că rossonerii nu ar câștiga nimic dacă l-ar ceda gratis, la finalul contractului. După ce a cheltuit, deja, 100 de milioane de euro pe 4 jucători, Milan trebuie să și vândă, iar Donnarumma e bunul cel mai de preț. Cum dragoste cu sila, nu se poate, luna august ar trebui să îl găsească pe Gigio în altă parte. Noul Buffon, într-o nouă echipă.

Când Juventus a fost retrogradată în Serie B, Buffon, alături de o parte a coechipierilor, a rămas. Fără clauze, fără pretenții de Champions League. Fino alla fine.

”În perioadele dificile, mai ales în 1982-1983, am avut atâtea posibilități să plec, dar am decis, ferm, să rămân, pentru că Milan mi-a oferit foarte multe. Au fost câteva oferte, dar nu m-am gândit niciodată să plec. Milan a fost, întotdeauna, totul pentru mine, ca o familie de care am fost întotdeauna foarte legat. Nu aș fi lăsat-o pentru nimic în lume. Știam că, mai devreme sau mai târziu, vom reveni în prim-plan și, până la urmă, asta s-a întâmplat. Când am ridicat Cupa Campionilor, în acest tricou, din postura de căpitan, am trăit cea mai mare satisfacție a vieții mele.” Asta a simțit Franco Baresi, dar nu va simți niciodată Donnarumma. De asta au plâns zeci de mii de oameni pe Olimpico, atunci când s-a retras Totti.

sursă foto sus: gazzetta.it