Zborul frânt al lui Montella

Când Galliani s-a gândit la Montella, Milan venea după doi ani în care schimbase, deja, 6 antrenori. Începând cu Allegri, momentul în care s-a ales praful de tot, continuând cu Tassoti, Seedorf, Inzaghi, Mihajlovic și Brocchi. Enorm, pentru un club precum Milan, care, după Fatih Terim, demis în 2001, lucrase doar cu 3 antrenori – Ancelotti (2001-2009), Leonardo (2009-2010) și Allegri (2010-2014). Resursele erau tot mai limitate, iar vânzarea clubului către investitori chinezi, pe modelul brevetat, deja, de Inter, se amâna de la un termen la altul. Atunci a apărut Montella, care făcuse o treabă excelentă la Fiorentina, pe care o dusese, în fiecare dintre cele 3 sezoane, pe locul 4. Perioada foarte slabă de la Sampdoria, locul 15, la doar două puncte de retrogradata Carpi, era judecată drept un accident.

Primele 6 luni

Totul a mers aproape perfect, în prima jumătate a sezonului. În ciuda startului poticnit, 0-1 acasă cu Udinese, Milan a reușit să lege victoriile într-un stil pe care nu-l anticipa nimeni. Uneori entuziasmant, așa cum a fost cu Lazio (2-0) sau Sassuolo (4-3 de la 1-3), alteori dând dovadă de un spirit de luptă extraordinar, cum a fost cu Juventus (1-0). Sau chiar chinuitor, cum s-a dovedit a fi meciul cu Crotone, salvat de Lapadula în minutul 86. După înfrângerea cu Udinese, din prima etapă, Milan a mai pierdut cu Genoa și Roma, ambele în deplasare, până la finalul unui an care o prindea pe poziția a 5-a, destul de aproape de podium. 4-3-3-ul pe care îl implementase Montella se dovedise eficient, iar marele cadou al finalului de an avea să fie Supercupa câștigată la Doha, în fața lui Juventus. Era primul trofeu după 5 ani, o realizare extraordinară pentru un club care își peirduse strălucirea, odată cu bugetul tot mai limitat.  Cele două victorii împotriva echipei care dominase ultimele ediții de Serie A nu au  avut, însă, efectul scontat.

Următoarele 6 luni

Milan a fost cuprinsă de euforie, iar Montella nu a reușit să gestioneze în mod corespunzător această situație. Era ceva nou și pentru el, care nu câștigase nimic până la Doha. După succesul scurt cu Cagliari, venit abia pe final, Milan a intrat în vrie. A luat doar un punct din următoarele 4 meciuri, iar obiectivul avea să fie Europa League. Realizabil, după 13 puncte obținute în următoarele 5 etape, dar lucrurile se schimbaseră definitiv. Echipa își pierduse echilibrul, alterna seriile pozitive cu cele negative, iar presiunea pusă de vânzarea clubului avea să influențeze și mai mult deciziile lui Montella. Obligat să lucreze sub presiune, ”Aeroplanino” a început să greșească. Poate și pentru că se vehiculau numele lui Conte și Ancelotti, succesorii potriviți, în opinia noii conduceri. Fassone și Mirabelli n-au obținut însă nicio confirmare, doar promisiuni, pentru că atât Conte, cât și Ancelotti erau sub contract. De voie, de nevoie, Montella a fost confirmat și pentru al doilea sezon, mai ales că reușise, într-un final, să ducă echipa în Europa League.

Sfârșitul

Sutele de milioane cheltuite, în vară, i-au redat Milanului strălucirea de odinioară. Doar la nivel de imagine, însă, pentru că banii au fost aruncați pe jucători obișnuiți mai degrabă cu mijlocul clasamentului, decât pe campioni, așa cum observa Boban. Bonucci era singurul care venea de la un nivel superior, dar apariția lui avea să complice lucrurile și mai mult. Investițiile rossonerilor au fost puse sub semnul îndoielii de rivalii din campionat sau de investigațiile făcute de o parte a presei. Milan a umplut un stadion care mai văzuse atâta lumea doar la derby-urile cu Inter. Balonul de săpun avea să se spargă, însă, repede.

Schimbarea de sistem, de la 4-3-3 la 3-5-2, nu a adus rezultatele scontate, iar prestațiile lui Bonucci au fost dezastruoase. Echilibrul pe care trebuia să-l aducă noul căpitan nu s-a văzut niciodată. Vestiarul s-a scindat. Cei care au rămas din sezonul trecut au fost mereu nemulțumiți. Montella a căutat, febril, ieșirea din criză. A schimbat echipa în permanență, între campionat și Europa League. A folosit 23 de formule diferite. În mod evident, rezultatul nu avea cum să fie altul. Eșecuri pe linie cu primele 6 clasate, un loc 7 în afara Europei, la ani lumincă distanță de obiectiv, aspecte pe care victoriile cu Craiova, Shkendija, Crotone, Austria Viena, SPAL  sau Udinese nu aveau cum să le estompeze. Ce a câștigat Milan, anul acesta, se putea obține și fără investițiile masive din vară. Remiza cu Torino a pus capac. Rossonerii nu au putut câștiga un meci pe care l-au avut în mână și a venit vremea ca Montella să spună adio. A plecat cu regretul de a nu fi putut continua ceea ce începuse atât de bine în vara lui 2016.

Ce urmează

Aducerea lui Gattuso seamănă cu numirea lui Brocchi. Cu o diferență. Brocchi, venit tot de la echipa a doua, a semnat în aprilie. Gattuso o face în plin campionat, înainte de pauza de iarnă, de care ne mai desparte o lună și jumătate. ”Non sono solo cuore e grinta” e propoziția pe care Gattuso a rostit-o printre primele, la conferința de prezentare. C.V.-ul nu-l recomandă pentru o astfel de misiune. Demiteri, demisii, promovări și retrogradări, plus un loc 3 cu echipa Primavera înseamnă mult prea puțin. Atitudinea din teren, aplicată în vestiar, poate aduce reacția inversă decât cea scontată. Gattuso, un jucător indispensabil Milanului lui Ancelotti și Allegri, e doar un interimar. Până când? Până în iarnă, dacă lucrurile nu merg bine la Chelsea sau până la vară, dacă Fassone și Mirabelli reușesc, în sfârșit, să convingă pe cineva că proiectul chinezilor e sustenabil. Rămâne să-l descoperim împreună pe antrenorul Gattuso, că pe Ringhio din teren îl știe toată lumea. Berlusconi și Galliani au plecat, dar visul lor, de a-l găsi pe noul Guardiola la echipa a doua, e dus mai departe de noua conducere. Numai că alegerea făcută e în ton cu transferurile din vară. Încercați să vi-l imaginați pe Gattuso ca pe Guardiola. Așa-i că e imposibil?

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

2 gânduri despre „Zborul frânt al lui Montella

  1. visul de a-l gasi pe noul guardiola? ceva suna ciudat. sa nu uitam ca cei doi l-au descoperit la primavera pe FABIO CAPELLO (dupa mine cel mai mare antrenor pe care am avut ocazia sa-l urmaresc)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *