Hoții și VARdiștii

2018 aruncă VAR nestins peste toate statisticile prezentate de Nicola Rizzoli la finalul anului trecut, statistici care veneau în sprijinul ideii că arbitrajul video vine să facă dreptate într-un sport care avea parte de tot mai multe dileme. Au fost multe episoade în care VAR-ul putea aduce lămuriri, dar nu a făcut-o.

Sassuolo – Atalanta 0-3 (Masiello 30′, Cristante 83′, Freuler 86′)

La Reggio Emilia, Atalanta s-a distrat cu Sassuolo și a luat o gură mare de aer înaintea manșei tur a semifinalelor Cupei Italiei. Cum la Bergamo vine Juventus, rezultatul cu Sassuolo e aur curat, mai ales pentru moralul bergamascilor, care au 4 victorii la rând, în deplasare. Diferența s-a făcut pe final, la reușitele lui Cristante și Freuler. La golul elvețianului, Paolo Valeri a avut nevoie de vreo 3 minute pentru a se lămuri dacă trebuie sau nu validată reușita. A făcut-o, până la urmă, deși nu e foarte clar că Petagna nu-l încurcă pe Consigli. Matri era să dea golul sezonului, aproape ca Mancini la Parma, dar a lovit doar bara. Sassuolo nu mai bate pe nimeni de la meciul cu Inter, iar zona retrogradării e mai aproape cu un punct.

Chievo – Juventus 0-2 (Khedira 67′, Higuain 88′)

A fost circ mare pe Bentegodi, unde Juventus a pierdut o singură dată, acum 8 ani. Circul l-au declanșat băieții lui Maran. Doi dintre ei, mai precis, care s-au comportat de parcă ar fi fost sub contract alb-negru. Mai întâi, Bastien a luat două galbene stupide în doar două minute, pentru faulturi la mijlocul terenului. Aceeași ”victimă”, Asamoah. Cum campioana nu reușea să se desprindă, a intrat în scenă și Cacciatore. Fundașul lui Chievo s-a comportat ca un jucător de curtea școlii, supărat că nu primește ceea ce considera că merită. În pauza pe care o ia după suspendare, ar trebui ca Maran să-i dea să citească regulamentul. Care spune așa, mai ales că am văzut că nu toată lumea e convinsă de justețea eliminării lui Cacciatore: 1. Dacă echipa medicală intră pe teren, jucătorul accidentat, indiferent dacă a primit sau nu îngrijiri, trebuie să iasă din suprafața de joc. E fix ce n-a priceput Cacciatore. 2: În cazul în care un jucător face gesturi nepotrivite, ofensatoare la adresa arbitrului, e sancționat direct cu cartonaș roșu. Ceea ce a făcut Maresca și, din nou, s-a făcut că nu știe Cacciatore. Acestea fiind spuse, să adăugăm că, în sfârșit, Juventus  a marcat. Ba chiar de două ori. Khedira și Higuain, după 708 minute, primul care marchează cel puțin 10 goluri, 5 sezoane la rând.

SPAL – Inter 1-1 (Paloschi 90′ / Vicari 48′ aut.)

După remiza cu Roma, Inter se consola cu ideea programului abordabil, în următoarele etape. Dar, când joci de parcă te obligă cineva, nici cel mai accesibil meci nu e floare la ureche. Inter a jucat foarte modest la Ferrara, dar spera să plece cu toate punctele de pe Paolo Mazza, mai ales că Vicari i-a dat o mână de ajutor, marcând în proprie poartă. N-a fost să fie, pentru că #SPAL a egalat prin Paloschi, în minutul 90 și Inter a scăpat victoria ca la Florența. Bine, nici nu se poate spune că o merita.Încă 4 meciuri ”ușoare” până la derby-ul cu Milan. Tic-tac, tic-tac! Despre situația Interului, aflați mai multe de la Ionuț, care se încăpățânează să ”amala”. 🙂

Torino – Benevento 3-0 (Iago Falque 3′, Niang 40′, Obi 45)

Fără Pușcaș, lăsat acasă și trimis, ulterior, la Novara, Benevento a rămas singura echipă din cele 5 mari campionate ale Europei, care nu a câștigat niciun punct în deplasare. Cred că am exagerat cu ”CredoNellaSalvezzadiBenevento”. A fost simplu pentru Torino, care are 7 puncte în 3 meciuri cu Mazzarri. 3 goluri până la pauză și superioritate numerică. Suficient. Să se consemneze, pentru statistică, revenirea lui Belotti.

Napoli – Bologna 3-1 (M’Baye 5′ aut., Mertens 37′ pen, 59′ / Palacio 1′)

Chiricheș a fost titular la Napoli și asta s-a văzut. Bologna a marcat după 23 de secunde, iar Palacio, la 36 de ani fără 7 zile, l-a chinuit rău de tot pe căpitanul naționalei noastre. Norocul napoletanilor a fost că echipa lui Donadoni n-a lăsat lucrurile nerezolvate și a marcat și în proprie poartă. Mingea a venit cu mult efect, așa e, dar M’Baye a fost caraghios la autogol. După care, deciziile importante. Koulibaly respinge cu mâna șutul lui Palacio, dar Mazzoleni nu se duce să vadă faza și se mulțumește să dialogheze cu Orsato, în cască. Apoi penalty-ul. Masina îl ”mângâie” pe Callejon, care cade și primește penalty. Bologna n-a mai mișcat în repriza a doua, iar Napoli a câștigat lejer. Pauza pare să-i fi priit lui Mertens, care are 3 goluri marcate în ultimele două meciuri. Cum ar fi fost ca Napoli să nu câștige când, în sfârșit, Sarri a primit ceea ce și-a dorit – să joace după Juve? Aflăm data viitoare.

Crotone – Cagliari 1-1 (Trotta 29′ pen / Cigarini 45’+7)

Crotone a fost aproape de a doua victorie consecutivă sub comanda lui Zenga. A și marcat, în prelungirile partidei împotriva lui Cagliari, dar golul a fost anulat pentru un offside care nu se vede sub nicio formă. Cum era cu directiva lui Rizzoli, potrivit căreia rămâne valabilă decizia din teren, în astfel de situații? Nimeni nu știe, nimeni nu explică. Zenga rămâne cu buza umflată, iar Cagliari cu un punct. Fair enough. De ce? Penalty-ul e dat după ce Damato l-a atenționat pe Tagliavento, care lăsase jocul să continue. Apoi, eliminarea lui Pisacane e exagerată, mai ales că ambii jucători au atacat mingea cu piciorul sus, dar numai fundașul lui Cagliari a și atins-o, după care l-a șters cu crampoanele pe Ricci. 3 decizii, două greșite, alta, la limită. Vreți să vă convingeți? E simplu.

Fiorentina -Verona 1-4 (Gil Dias 53′ / Vukovic 11′, Kean 20′, 46′, Ferrari 55′)

cFiorentina ”a reușit” ceea ce numai Milan făcuse. Să piardă la 3 goluri cu Verona. Logic, pe undeva, dat fiind că Milan remizase cu Fiorentina, dar nimeni nu se aștepta ca gruparea viola să încaseze 4 goluri pe teren propriu. Că a marcat Gil Dias, nici nu mai contează, pentru că era deja 3-0 pentru Verona, care se dovedește de netrecut în Toscana. Două victorii și o remiză în ultimele 3 meciuri pe Artemio Franchi. Două goluri Kean, la prima doppietta în Serie A. Încă nu are 18 ani. Vă mai aduceți aminte cum a fost în tur? 5-0 pentru Fiorentina. Rezumatul e aici.

Genoa – Udinese 0-1 (Behrami 61′)

3 meciuri fără victorie, 3 fără eșec, acum două înfrângeri la rând. E parcursul echipei lui Davide Ballardini, care a pierdut și cu Udinese, după ce nu trăsese niciun șut pe poartă cu Juventus. NU căutați rezumatul, pentru că e un singur lucru de văzut. Ratarea lui Rigoni, de pe linia porții. În rest, multe șuturi în peluză, golul lui Behrami, nimic special, și eliminarea lui Samir.N-am găsit doar ratarea lui Rigoni, dar derulați rezumatul până spre final.

Milan – Lazio 2-1 (Cutrone 15′, Bonaventura 44′ / Marusic 20′)

Milan a câștigat primul meci cu o echipă care contează. A fost cel mai reușit meci al rossonerilor? Posibil. Cert e că a fost o prestație mai puțin reușită a lui Lazio, care a pierdut după 8 meciuri. Mai multe amănunte, aici.

Roma – Sampdoria 0-1 (Zapata 80′)

Din ce era favorită la locul de Champions League, Roma a rămas, cumva, de căruță. Remiza de pe Marassi a fost urmată de eșec acasă în fața Sampdoriei. A fost meciul portarilor, din care Viviano a ieșit învingător. A scos tot ce era de scos, inclusiv un penalty executat de Florenzi. Specialitatea casei. Alisson a fost învins de Zapata, în minutul 80. Un meci pe care Roma nu merita să-l piardă, dar l-a pierdut. 6 etape fără victorie și un nou pas greșit în lupta cu Inter. Rezumatul îl găsiți aici.

Gazzetta dello Sport

*toate golurile le vedeți aici.

*sursă foto sus: Gazzetta dello Sport

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *