7 iulie 2016. Franța vine după un sfert de finală extraordinar, 5-2 împotriva Islandei, iar pentru a se califica în finală trebuie să elimine Germania. Campioana mondială trecuse la lovituri de departajare, de Italia, un meci în care Squadra Azzurra blocase excelent  construcția germană. Același lucru avea să-l facă și Franța lui Deschamps. Echipă așezată în oglindă, partitură defensivă perfectă, două goluri și calificare fără prea mari emoții. În loc de elogii, Deschamps culege critici. Șocul e mare. Potrivit ideii generale, Franța nu poate juca așa defensiv o semifinală de Euro. Nu pe teren propriu. Finala pierdută cu Portugalia avea să atragă un nou val de critici, iar Deschamps era ținta principală.

Era important de reamintit acest episod, pentru că, din acel moment, a început transformarea Franței. Neabătut, cu sprijinul total al lui Noel Le Graet, Deschamps și-a văzut de drum.  A sacrificat jocul, în favoarea rezultatului. Iar lumea a înțeles că, dincolo de imagine, ceea ce contează e rezultatul. Nu obținut cu orice preț, așa cum s-a întâmplat în cazul Portugaliei. Nu, Franța nu joacă precum Portugalia și nici precum Grecia, în urmă cu 14 ani. E ridicol să spui că Franța merge pe ideea ”autobazei”.

Les Bleus joacă un fotbal excelent, bazat pe o defensivă foarte bine organizată, o fază de apărare la care contribuie întreaga echipă. De la fundași și mijlocași, până la Griezmann, Mbappé și Giroud. Odată recuperată mingea, naționala lui Deschamps joacă direct pe poartă, nu se complică inutil, nu caută posesia cu orice preț. Meciurile cu Argentina și Belgia sunt cele mai bune exemple în acest sens. După cum meciul cu Uruguay, din sferturi, e un exemplu în ceea ce privește felul în care naționala lui Deschamps știe să-și adapteze jocul și în fața unui adversar care nu lasă spații, dar pe care e capabilă să-l învingă cu armele lui.

Deschamps a intuit foarte bine cum poate fi blocată Belgia. Cu o poziționare joasă, cu marcaj excelent la principalii jucători ai adversarului, cu spații reduse la minimum. Lukaku, excelent împotriva Braziliei, nu a mișcat între Umtiti și Varane. De Bruyne, trimis în flancul drept, a fost prins în zona lui Lucas Hernandez și Matuidi. Singurul jucător periculos al lui Roberto Martinez a fost Eden Hazard. În prima jumătate de oră, Hazard a fost un coșmar pentru Pavard, lăsat, de multe ori, 1 la 1 cu jucătorul lui Chelsea, în condițiile în care Pogba nu prea a știut ce să facă – să-l dubleze pe Pavard sau să încerce să scape de umbra Fellaini.

Dispuși în 3 pe faza de construcție și în 4 pe faza de apărare, belgienii nu s-au putut exprima la fel de fluent ca în meciul cu Brazilia sau în cel cu Japonia. Au avut mari probleme pe tranziția negativă, ceea ce nu reprezintă neapărat o surpriză. Apărarea Belgiei e modestă, nu degeaba Martinez a jucat, în majoritatea meciurilor, cu 3 fundași centrali. În plus, titularizarea lui Dembele i-a ajutat pe francezi. În absența lui Meunier, suspendat, Roberto Martinez l-a preferat, surprinzător, pe mijlocașul lui Tottenham, depășit foarte ușor, de multe ori, la mijlocul terenului.

Deși știa că Franța e o echipă excelentă la fazele fixe, Roberto Martinez n-a reușit să scape tocmai de acest pericol. Iar golul lui Umtiti seamănă izbitor cu cel al lui Zidane, primul din finala de acum 20 de ani. La acea vreme, Zizou pleca prin fața lui Ronaldo și marca de lângă Leonardo. Acum, Umtiti a plecat de lângă Alderweireld și a profitat de reacția târzie a lui Fellaini. O echipă cu talie, așa cum e Belgia, a pierdut pentru că n-a putut bloca unul dintre punctele forte ale adversarului. Lucru pe care l-a pățit și Suedia, în sfertul cu Anglia. Aproape jumătate din golurile de la CM s-au marcat din faze fixe.

Despre asta e vorba, până la urmă, dincolo de analiza afectivă. Să știi să profiți de punctele tale forte și, în același timp, să știi să blochezi atuurile adversarului. Iar Franța a știut să facă ambele lucruri. Belgia, nu. Seducătoare în atac, naționala lui Roberto Martinez e descoperită în apărare, indiferent de componența apărării și numărul fundașilor. Belgia rămâne cu o generație excepțională, cea mai bună din ultimele 3 decenii, iar în momentul în care va ști să gestioneze meciurile așa cum a făcut-o Franța, va putea visa la mai mult decât o semifinală de CM. Următorul prilej, la europeanul de peste 2 ani.