Aflat într-o permanentă căutare a golului, Icardi găsește, negreșit, pe căi știute numai de el, drumul către inima suporterilor interiști. Umbra căpitanului argentinian planează ca o sentință definitivă asupra apărărilor adverse. Întrebarea care se pune nu e dacă, ci când va marca. Iar dacă golul vine, decisiv, în prelungiri, cu atât mai bine. 104 motive de sărbătoare în tricoul nerazzurro, mai multe decât Bobo Vieri. Icardi e personificarea mesajului făcut celebru la începutul anilor 2000 de Riganò. Adaptat, firește. Dio perdona, Icardi no.

7 meciuri a așteptat Icardi până să marcheze în poarta marii rivale. 7 meciuri lungi, interminabile, care au culminat cu penalty-ul ratat într-un mijloc de ianuarie, când, în loc de un posibil 1-1, derby-ul s-a terminat 3-0 în favoarea rossonerilor. Odată pornit, însă, tăvălugul argentinian nu mai poate fi oprit. Penalty-ul din 2016 a fost înlocuit de cel transformat în prelungirile derby-ului de anul trecut, când Icardi a devenit doar al 4-lea jucător care reușește tripla în Derby della Madonnina. Se întâmplă să mai și rateze, ca în remiza din ediția precedentă, dar acele momente au devenit doar excepții. Regula e că Icardi marchează împotriva Milanului. 5 goluri în ultimele 4 derby-uri, din totalul de 6.

Maurito marchează pentru că Inter și-a setat jocul în acest fel. Nerazzurii fac totul pentru a-l pune pe argentinian în valoare, fiind convinși că Icardi nu-i va dezamăgi. Inter a făcut totul pentru a câștiga, chiar și atunci când părea că se mulțumește și cu un 0-0. A aruncat minge după minge într-un careu stăpânit de Romagnoli, până când căpitanul rossonerilor a ieșit în margine, dar nu l-a putut bloca pe Vecino. Donnarumma și instinctul de killer adevărat al lui Icardi au făcut ca Inter să câștige, pe merit, un derby în care Milan nu a contat.

Actuala echipă a rossonerilor nu are nimic de-a face cu atitudinea lui Gattuso, din perioada în care actualul antrenor își mânca adversarii de vii, în teren. Milan adoptă o strategie prudentă, bazată pe apărare și contraatac. Când știi că apărarea te trădează în fiecare meci, e sinucidere curată să te aperi 90 de minute. Să nu încerci să pui probleme absolut deloc. Nu întâmplător, singurul șut – să-i zicem așa – pe poartă a venit în minutul 80.

Spre deosebire de Inter, Milan nu știe să-și pună vârfurile în valoare. Acesta e motivul pentru care n-a mai reușit nimeni, de la Zlatan încoace, să facă diferența. Zlatan era tot ceea ce nu e și nici nu a mai fost, de atunci, vreun jucător de la Milan. Și pasator, și finalizator. Higuain nu poate fi pasator, deși i-a oferit un assist minunat lui Cutrone, în meciul cu Roma. E finalizator, dar pentru asta are nevoie de mingi. Altfel, statisticile lui arată precum cea de aseară. 0 șuturi la poartă, 0 driblinguri. Mai ales când are în față doi fundași care nu greșesc absolut nimic, precum Skriniar și De Vrij. Și niște coechipieri pe care i-a citit aproape toată lumea.

Inter e o echipă care emană forță și a căpătat o încredere fantastică. Cele 7 victorii consecutive îi fac pe jucătorii lui Spalletti să se ia la trântă cu oricine. Milan, în schimb, navighează în ape tulburi, departe de așteptările tuturor. Numai Gattuso vede și părți pozitive într-un meci în care echipa lui nu a existat. Cumva, o ia pe drumul bătătorit de Montella. Nu e exclus să-i împărtășească și soarta, chiar dacă cei care decid sunt Leonardo și Maldini, foști coechipieri. Milan e o echipă prea mare pentru antrenorul Gattuso.

sursă foto deschidere: Corriere dello Sport