În anii din urmă, exasperată de greșelile arbitrilor, lumea cerea, la unison, introducerea arbitrajului video. Nu se mai poate în felul acesta, era concluzia la care se ajungea, invariabil, când se discuta despre partidele din fazele eliminatorii din UEFA Champions League. Acum, când VAR a fost introdus, iar prima decizie schimbată a fost anularea golului lui Ajax, într-o primă repriză dominată de olandezi, părerea majorității s-a schimbat. VAR-ul nu mai e bun, doar pentru că succesele lui Real Madrid au coalizat și o opoziție foarte puternică.

Lucrurile nu ar trebui amestecate, deși văd că există această tendință. Și nu de ieri, de azi, ci dintotdeauna. O greșeală nu poate fi îndreptată cu o altă greșeală. Unu plus unu fac doi, nu zero. Ajax a jucat aproape perfect în prima repriză. A fost echipa mai bună, echipa pozitivă, echipa care ar fi meritat să deschidă scorul. A marcat, dar golul a fost anulat, cu ajutorul VAR. Nu e o conspirație, e doar aplicarea regulamentului, care nu are în componență, nicăieri, sintagma ”spiritul jocului”. Uneori, se mai trec cu vederea anumite lucruri. E normal pe undeva, pentru că acest ”spirit al jocului” e atât de bine intrat în mentalul colectiv, încât, uneori, ține loc și de regulament. De asta s-a ajuns la argumente de genul, ”e primul fault, nu e de galben” sau ”nu se dă penalty în ultimul minut”.

VAR-ul a fost introdus tocmai pentru a desluși aceste faze încurcate. Faze pe care niciun arbitru nu cred că are cum să le vadă cu ochiul liber. Jocul e din ce în ce mai rapid, spațiile sunt din ce în ce mai comprimate și, de multe ori, vorbim doar de centimetri. Discuțiile despre Courtois, care n-ar fi putut interveni nici dacă nu era Tadic în fața lui, pot da culoare unei seri cu prietenii, la bere. Regulamentul spune clar că, în astfel de situații, e offside. Singurul lucrur anormal e prezența lui Skomina la margine. Offside-urile, de regulă, sunt comunicate în căști, nu judecate la marginea terenului.

Ne place sau nu, vedem conspirații sau nu, golul nu a fost marcat în condiții regulamentare. După cum nu e nimic la faza golului marcat de Asensio. Duelul lui Vazquez cu De Jong nu intră în sfera de influență a VAR. Nu influențează faza absolut deloc și, oricum, e un duel în care jucătorii se țin reciproc. De cele mai multe ori, arbitrii trec peste faze de acest gen și lasă jocul să continue.

Altfel, am revăzut la Amsterdam jocul de pe Olimpico. Nici Ajax, nici Roma, nu au știut să profite de primele 45 de minute, în care Real Madrid a arătat ca un adversar oarecare. Pe Olimpico, rezultatul a afectat mai mult orgoliul giallorossilor. La Amsterdam, s-a jucat calificarea. Ajax e o echipă frumoasă, cu mulți jucători de calitate, dar necoaptă pentru astfel de dueluri, unde experiența e un factor decisiv. La 1-1, returul de pe Bernabeu putea fi mult mai interesant decât va fi la 1-2. Real mai are slăbiciuni, dar nu la fel de mari ca până acum, iar meciuri precum cele cu ȚSKA Moscova sau Real Sociedad nu cred că mai sunt posibile.

Tottenham – Borussia 3-0

Că entuziasmul nu ține loc de puncte și victorii, nu e o noutate, iar excepțiile de la regulă sunt puține. Borussia a venit la Londra cu entuziasm, dar și fără câțiva jucători importanți. Absenții germanilor au fost mai importanți decât absenții englezilor, iar asta s-a tradus în scorul final. 3-0 pentru Tottenham, o echipă ieșită din grupe cu ajutorul Interului incapabil să o bată acasă pe PSV Eindhoven, în ultimul meci din grupă. Aparent, totul e jucat, dar Borussia nu e de neglijat în returul din fața Zidului Galben. 3 săptămâni pot schimba multe în dinamica unei echipe, iar ce a fost valabil aseară nu va mai conta la Dortmund. Oricum, e o surpriză că meciul de pe Wembley s-a terminat în acest mod.

Manchester United – PSG 0-2

La tragerea la sorți a optimilor, PSG era mare favorită în fața unui United nevolnic. Mourinho o adusese pe multipla câștigătoare a Ligii într-o stare aproape vegetativă, în ciuda zvâcnirilor din meciurile cu Juventus sau Chelsea. Numai că dinamica de care vorbeam mai devreme s-a schimbat și în cazul meciului de pe Old Trafford. Așa s-a ajuns în situația ca United să fie privită drept favorită, după seria excelentă cu Solskjaer, în fața unui PSG lipsit de Cavani și Neymar.

S-a vorbit atât de mult despre absențele celor doi, încât nu se mai punea decât problema scorului cu care englezii vor câștiga. Entuziasmul dinaintea meciului a pălit repede. Adică după primele 5 minute, atât cât i-a luat Parisului să iasă la joc. Să scape din pressingul pe care United l-a încercat în startul meciului, după modelul Liverpool.

Toată lumea a omis un aspect foarte important, înaintea partidei. Că absențele lui Cavani și Neymar vor influența doar strategia echipei, nu și jocul în ansamblu. Pentru că jocul echipei lui Tuchel depinde în mai mare măsură de Verratti, decât de Neymar. Brazilianul e responsabil cu spectacolul, italianul aduce echilibru în mijlocul terenului, acolo unde situația lui Rabiot a complicat lucrurile atât de mult. Am văzut-o pe PSG foarte vulnerabilă pe Anfield, fără Verratti, și i-am văzut pe parizieni foarte stăpâni pe ei, pe Old Trafford, cu Verratti în linia mediană.

În cel mai important moment al sezonului, Rashford a dat chix. La fel ca Pogba, Martial sau Lindgard. Mbappe e campion mondial și a arătat acest lucru la aproape fiecare acțiune. Faza golului e elocventă. Atuul principal al francezului l-a ajutat să-i lase în urmă pe Lindelof și Bailly, ca pe niște începători.

Apărarea a funcționat ireproșabil, un bloc compact creat alături de mijlocași, iar dovada incontestabilă este statistica șuturilor pe poarta lui Buffon. Unu, al lui Rashford, în prima repriză. Și acela venit dintr-o zonă laterală.

Dincolo de valoarea superioară a jucătorilor, s-a văzut și diferența dintre cei doi antrenori. Tuchel are ani buni la un nivel mult mai înalt decât Solskjaer, iar trecutul nu a fost suficient pentru a bate prezentul. Asta nu înseamnă că norvegianul nu va deveni un mare antrenor. Are toate șansele să ajungă. Numai că acum, în cel mai dificil moment, trebuie să arate că poate reacționa, că poate scoate echipa din impas. Până acum, tot ce s-a întâmplat în Premier League, a fost un bonus așteptat, după perioada cenușie a lui Mourinho. De acum, după primul eșec, începe greul.

Roma – Porto 2-1

Porto a supraviețuit pe Olimpico, după un meci pe care Roma a fost aproape să-l câștige mult mai clar. Mai bună, cu o exprimare în teren peste a adversarului, echipa lui Di Francesco a obținut doar un succes fragil, din pricina unei neînțelegeri în apărare. O neînțelegere venită pe fondul euforiei de după golul doi al lui Zaniolo, un tânăr care are Roma la picioare. Partea giallorossa, evident. Norocoasă până la final, echipa lui Conceicao a ajuns la 3 meciuri fără victorie, toate în deplasare, dar are varianta unui 1-0 în returul de pe Dragao. Până acum, Roma – Porto este singura dublă care se joacă.

Săptămâna viitoare avem Lyon – Barcelona și Liverpool – Bayern, marți, iar miercuri se joacă Atletico – Juventus și Schalke – Manchester City.

Sursă foto deschidere: twitter.com/championsleague