Italia nerazzurra

Inter nu i-a luat lui Juventus doar titlul, ci și Supercupa. Între un antrenor care a căutat să câștige până la ultima fază și un altul care a fost cu gândul la loviturile de departajare încă din primul minut, câștig de cauză a avut Simone Inzaghi. Primul trofeu câștigat cu Inter și a treia Supercupă pe care i-o ia lui Juventus.

Paradoxal, Juventus a făcut un meci mult mai bun decât la Roma, dar nu s-a ales cu nimic. Allegri a înțeles de la început cum stau lucrurile și chiar dacă multă lume e nemulțumită, antrenorul are dreptate. Anii de glorie s-au dus de parcă n-ar fi fost, iar realitatea este Juventus nu mai pornește favorită în astfel de partide. Bianconeri nu mai domină meciurile importante, ci doar anumite porțiuni, astfel încât vom mai vedea partide de acest gen. Pentru a-i face față unui adversar superior, Allegri a comandat o partitură de ”echipă mică”. O apărare compactă și ieșiri rapide pe contraatac. Un 4-4-1-1 cu Dejan Kulusevski în zona lui Brozovic, identificat drept principalul pericol, omul care dă tonul acțiunilor nerazzurre.  Dacă Inter joacă bine asta se întâmplă pentru că Brozovic se simte în largul lui. Când croatul este blocat, Inter suferă.

Start lansat al Interului, gol marcat de Juventus

Primul sfert de oră a însemnat un monolog al campioanei Italiei, care a pus presiune pe defensiva lui Allegri. Revenirea lui Calhanoglu, absent cu Lazio, a făcut ca Juventus să aibă probleme în a contracara doi oameni din linia mediană adversă. Drept urmare, viteza de joc a echipei lui Inzaghi a crescut, ceea ce s-a tradus prin acțiuni rapide și dezechilibrante. Inter și-a creat câteva faze periculoase în fața unui adversar care s-a clătinat, dar n-a lovit decisiv. În momentul în care Kulusevski a reușit, totuși, să taie culoarele de pasă între Brozovic și Calhanoglu, Juventus a echilibrat meciul în mod evident.

Inter a fost obligată să paseze din ce în ce mai lent, așa cum s-a întâmplat în meciul cu Lazio, iar asta i-a ușurat sarcina echipei lui Allegri. Pe fondul acestui echilibru, Juventus a profitat de indecizia adversarilor.  Skriniar i-a dat prea mult spațiu lui Morata, care a centrat perfect pentru capul lui McKennie, ”admirat” de Stefan De Vrij.

În momentul în care mingea pleacă din piciorul lui Morata, De Vrij încearcă să anticipeze o demarcare a lui Mckennie la prima bară, dar americanul rămâne în 6 metri. Olandezul ajunge spectator la o fază la care l-a avut aproape lipit de el pe marcatorul golului juventin. Bastoni ajunge prea târziu pentru a-l mai putea jena pe mijlocașul lui Allegri

Aceeași fază pe care am văzut-o în urmă cu doar câteva zile, pe Olimpico, cu Ibanez în locul lui Skriniar și Locatelli în locul lui McKennie. Un 1-0 surprinzător, în condițiile în care Allegri nu s-a putut baza pe câțiva dintre titulari, în vreme ce Inzaghi a avut tot lotul la dispoziție.

Problema lui Juventus este că nu gestionează prea bine momentele de după marcarea golurilor. Cu Roma, echipa lui Allegri a încercat să înghețe jocul imediat după 1-1, apoi a fost aproape să dea cu piciorul acelei reveniri fantastice, la hențul lui De Ligt. După 1-0, piemontezii au revenit la ideea inițială, aceea de a o împiedica pe Inter să joace repede. Doar că pentru asta este nevoie ca toată lumea să fie conectată 100% la meci, iar adversarul să nu aibă spațiu de manevră. Tocmai asta nu s-a întâmplat la 10 minute după ce McKennie a deschis scorul. Un moment în care Bastoni, Perisic și Dzeko s-au dovedit a fi mai rapizi și mai inspirați decât Bernardeschi și De Sciglio.

 

Bernardeschi nu iese la timp în fața lui Bastoni, iar De Sciglio e departe de Perisic. Călcâiul croatului   îl face să se întoarcă în zona în care plecase Dzeko. În loc să-l lase pe bosniac să preia spre marginea careului, intră în contact cu Dzeko, iar Doveri dă penalty.
Bernardeschi nu iese la timp în fața lui Bastoni, iar De Sciglio e departe de Perisic. Călcâiul croatului   îl face să se întoarcă în zona în care plecase Dzeko. În loc să-l lase pe bosniac să preia spre marginea careului, intră în contact cu Dzeko, iar Doveri dă penalty.

Partea a doua a fost ceva mai închisă pentru că echipele au obosit. Ocazii au mai fost, la ambele porți, dar intensitatea a scăzut. Inter nu mai are prospețimea din prima parte a campionatului. La meciul cu Lazio, acest lucru părea a avea de-a face cu absența lui Calhanoglu, dar lucrurile nu stau chiar așa. Echipa lui Inzaghi a pierdut puțin din elan, fără ca asta să însemne că renunță la ideea de a câștiga meciurile prin provocarea greșelii adversarului. Tocmai această idee este cea care a ajutat-o să triumfe în Supercupă înaintea loviturilor de departajare. În vreme ce Allegri îl pregătea pe Bonucci pentru momentul culminant al serii, Inzaghi îi îndemna pe ai lui să mai trimită încă o dată mingea în careul advers. Și tocmai o astfel de minge, aparent banală, a dus la golul victoriei.

Alex Sandro a ales cea mai proastă soluție din toate cele pe care le avea la dispoziție, o preluare pe piept, pentru a-și așeza mingea mai bine sau pentru o degajare a lui Chiellini. Cert este că Darmian, aflat pe fază, i-a suflat mingea, iar Alexis Sanchez l-a învins pe Mattia Perin din 6 metri. A fost un triumf meritat al unei echipe care a căutat de la început să câștige meciul, în fața uneia care a jucat la așteptare. Când Juventus va învăța din nou să joace precum o echipă, o carență evidentă în momentele în care băieții lui Allegri încercau să facă un pressing avansat, dar lipsit de coordonare, atunci poate că Juventus se va reîntâlni cu succesul. Până atunci, trebuie să învețe din eșecuri amare de tipul celui din Supercupă, meci în care Inter a jucat cu mintea setată pe una dintre ideile preferate ale bianconerilor – fino alla fine.

sursă foto deschidere: inter.it


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.