Londra. Ora 21.05. Tottenham e stăpână pe ea. Are 3-2 la general cu Juventus, scor de calificare. Echipa lui Pochettino domină, dar nu mai e la fel de prezentă în fața porții precum se întâmplase în prima repriză, când bianconerii au fost obligați să se apere foarte jos, dar nici așa nu reușiseră să oprească tăvălugul londonez. Decizia lui Allegri de a-l juca pe Barzagli în flancul drept al apărării se dovedise un fiasco, la fel ca în meciul de la Barcelona. Depășit aproape de fiecare dată de Son, veteranul lui Juventus a fost unul din cele mai fragile puncte ale strategiei lui Allegri. Laolaltă cu linia de mijlocași lenți, fără capacitatea de a ține mingea și de a o trimite mai departe.

3 ocazii Son, două ocazii Kane, una a lui Delle Ali au fost semnele a ceea ce urma să se întâmple cu 7 minute înainte de finalul primei reprize. Și ceea ce, până la urmă, era firesc să se întâmple. O minge ajunsă între liniile lui Juventus, la Eriksen, o aduce pe Tottenham într-o situație excelentă. Având superioritate numerică și lărgind la maximum frontul ofensiv, echipa lui Pochettino o aduce în stadiul de victimă sigură pe cea a lui Allegri.

Ieșirea lui Benatia nu ajută, ci mai mult încurcă. Danezul nu e jucătorul care să se sperie ușor de adversar, ba chiar așteaptă momente de acest gen. Pasa către Delle Ali vine firesc, la fel ca tackling-ul lui Barzagli. Inferioritatea numerică a lui Juventus face, însă, ca Trippier să aibă soluții. Eriksen, scăpat de Benatia, și Son, pe bara a doua, în continuare fără marcaj, sunt soluțiile la finalizare.

Danezul n-a ajuns la minge și era să-l păcălească și pe sud-coreean. Son lovește prost, dar îi păcălește pe Chiellini și Buffon, care alunecă și privește neputincios cum mingea intră în poartă. Londonezii intră la pauză cu sentimentul datoriei împlinite. Erau într-un binemeritat avantaj și foarte aproape de sferturile de finală. Starea de automulțumire avea să-i coste, până la urmă.

Câteodată, e nevoie doar de schimbarea fundașilor, pentru a-i da unui meci o desfășurare diferită. După alte 15 de minute fără realizări la poarta lui Lloris, șomer timp de o oră, Allegri a luat decizia potrivită. L-a tras pe Barzagli în centru – a admis, la final, că a greșit, dar că se bucură că a reparat eroarea – și l-a introdus pe Lichtsteiner. L-a retras și pe Matuidi, pe seama căruia au glumit până și francezii, indicându-l drept omul decisiv, pentru că jocul lui Juventus s-a schimbat odată cu ieșirea lui. Intrarea lui Asamoah și urcarea lui Alex Sandro în linia mediană au dinamizat jocul campioanei Italiei.

Și cum în fotbal e nevoie de un singur moment de neatenție pentru ca soarta unui meci să se schimbe, Tottenham i-a dat prilejul lui Juventus să revină, la doar câteva minute după schimbările făcute de Allegri. Londonezii stau pe două linii pe atacul lui Juventus, când Pjanic îi pasează lui Lichtsteiner. Pare o situație simplu de rezolvat, dar nu e. Două lucruri sunt de urmărit. Poziția lui Higuain, în spatele celor două linii ale lui Pochettino, și cea a lui Khedira, între cei 8 londonezi.

Când a pleacat centrarea elvețianului, deja liniile s-au rupt. Jucătorii s-au amestecat, în vreme ce Khedira și Higuain asta au așteptat. Germanul a sprintat către centrul careului, după care a rămas pe loc, așteptând centrarea lui Lichtsteiner. Când l-a observat Sanchez, era prea târziu. Columbianul nu avea timp să-l tamponeze pe mijlocașul lui Juventus. Devierea spre bara a doua, unde Higuain a ajuns trecând nestingherit printre Dier și Eriksen a fost decisivă. Higuain a marcat, profitând și de paravanul pe care i l-a făcut Alex Sandro, care l-a ținut ocupat pe Trippier.

A fost momentul în care meciul s-a rupt, iar Juventus a profitat, în urma unei faze în care Higuain și Dybala au rezolvat apărarea lui Tottenham dintr-o preluare și o pasă. Ambele, opera lui Pipita. Iese spre centrul terenului, cu Sanchez pe urmele lui și eliberează zona pentru urcarea lui Dybala. E o fază simplă care-l aduce pe argentinian, de multe ori, în poziție de finalizare. Cum Sanchez n-a reușit să stea suficient de aproape de Higuain, încât să-l determine să joace în spate sau în lateral, atacantul lui Juventus are timp să se întoarcă și să-i paseze pe culoar lui Dybala. Ieșirea lui Sanchez a lăsat liber un spațiu pe care Trippier și Vertonghen nu l-au putut acoperi. Lloris face, și el, o eroare. Se retrage foarte aproape de linia porții, la 4 metri, și îi lasă timp argentinianului să se apropie. Când iese, nu mai ajunge decât pe linia de 6 metri, iar Dybala îl execută simplu.

Ceea ce a urmat a însemnat o încercare a lui Tottenham de a se reconecta la starea din prima repriză. Echipa lui Pochettino a dus mingea în marginea careului, a tras de la distanță, a pus presiune, a lovit bara, dar n-a mai reușit să marcheze golul care să trimită meciul în prelungiri. Pentru că a stricat în 5 minute tot ce a construit în 140.

În fotbal, nu câștigă mereu cei mai buni. Nu e suficient să-ți domini adversarul sau să-ți creezi ocazii. Trebuie să știi să-l și supui, să nu-l scapi din mână atunci când e jos. Naivitatea se plătește, iar acest lucru l-a simțit Tottenham în ambele manșe ale dublei cu Juventus.

Londonezii au jucat mai bine, au fost peste adversar în 160 dintre cele 180 de minute ale dublei. Dar a fost în zadar, pentru că Pochettino și jucătorii săi nu au știut ce să facă pentru a trece de Juventus. Iar asta e o chestie care se învață și din astfel de momente, în care detaliile schimbă sensul lucrurilor. Piemontezii s-au calificat pentru că au știut să speculeze singurele momente de slăbiciune ale adversarului. Și în tur, și în retur. Și pentru că au pe bancă un antrenor care e printre cei mai buni din lume, la ora actuală. Dacă nu sunteți de acord, gândiți-vă la câte calificări, în dublă manșă, a pierdut Allegri, de când a venit la Torino. Exact. Una, din pricina unei erori. Dacă Evra degaja acea minge, în minutele de final ale meciului de la Munchen, poate nu vorbeam nici de aceea.

*sursă foto mare: digisport.ro