Nu am certitudini în privinţa primului meci pe care l-am văzut, însă tata mi-a spus că m-a dus pe stadion încă de la 4 ani. De pe la 6, am început să conştientizez fenomenul şi să urmăresc toate partidele, la televizor şi, mai ales, la radio. Am crescut cu vocile de la “Fotbal, minut cu minut”, până când am început să bat, aproape săptămânal, toate stadioanele capitalei. Nu contau echipa, meciul sau divizia în care se juca. Important era să fiu acolo, să-i urmăresc pe cei care mă fascinau.

Eram, totuşi, convins că sportul, în general, şi fotbalul, în particular, aveau să rămână un hobby. Pentru că îmi doream enorm să ajung profesor de istorie. Treaba asta e acum… istorie, însă nu-mi pare rău deloc. Din 2004, când am comentat primul meci, alături de Ion Alexandru, meseria a devenit un drog. Nu era partidă pe care să nu vreau s-o comentez, lucru care mi se întâmplă şi acum… după 12 ani şi peste 1000 de meciuri comentate, din aproape toate campionatele şi competiţiile lumii. De ce comentator? Pentru că aşa a fost să fie. De ce nu altceva? Pentru că hobby-ul ”şi-a dorit mai mult victoria!”

Cât despre stadionul meu virtual, am hotărât să-i deschid porţile odată cu startul Euro 2016. Ideea e mai veche, dar momentul potrivit e acum. Despre sport. Relaxat.