5 meciuri. 4 remize şi o victorie în minutul 117. Suficient pentru Portugalia să ajungă în semifinale. Meciurile echipei lui Fernando Santos n-au fost cele mai spectaculoase, cu excepţia partidei împotriva Ungariei. Portugalia a făcut, însă, încă un pas înainte şi profită de şansa care i-a fost oferită de golul lui Traustason, din prelungirile meciului cu Austria. Fără acel gol, Portugalia ar fi încheiat grupa pe locul 2 şi ar fi urmat traseul Islandei, cu Anglia în optimi şi, eventual, Franţa în sferturi. Un traseu infinit mai greu. Cine ştie dacă ar mai fi ajuns în semifinale?s

Sfertul cu Polonia n-a fost mult diferit faţă de optimea cu Croaţia. Deşi polonezii nu porneau favoriţi, precum echipa lui Ante Čačić, Portugalia n-a renunţat la prudenţa din optimi. Numai că s-a trezit imediat condusă, după golul lui Lewandowski, şi a avut nevoie de ceva timp pentru a-şi reveni. O echipă cu atât de multă calitate tehnică a suferit teribil în faţa unui adversar în jocul căruia forţa unui Krichowiak sau Lewandowski se îmbină excelent cu tehnica şi viteza lui Błaszczykowski, Grosicki sau Kapustka. Fizic, Polonia a fost peste Portugalia, care a încercat să-şi pună în valoare tehnica superioară. Renato Sanches, Nani şi Joao Moutinho, în ultimele 45 de minute ale meciului, au încercat să compenseze seara de coşmar a lui Cristiano Ronaldo.

Portugalia a arătat că are soluţii şi atunci când starul lui Real Madrid nu e în meci, dar jocul e mereu direcţionat către Cristiano, ceea ce dăunează în multe momente. Personalitatea extrem de puternică a lui Ronaldo îi face pe coechipieri să-i paseze în permanenţă, iar pe Fernando Santos să-l ţină în teren indiferent de evoluţia acestuia. Orice alt jucător, aseară, n-ar fi prins prelungirile în teren, cu “realizările” lui Cristiano. Două şuturi, dintre care doar o minge a prins spaţiul porţii, alte trei tentative blocate şi vreo trei stângăcii nedemne de statutul lui, în faţa porţii. Şi totuşi Portugalia merge mai departe, graţie lui Renato Sanches, omul numărul unu aseară, şi lui Nani, ei doi fiind cei care au tras echipa după ei. Au ţinut-o în joc cu golul la care au lucrat împreună şi i-au ţinut ocupaţi permanent pe fundaşii polonezi. Aprecieri merită şi Pepe, singurul care le-a putut ţine piept polonezilor, din punct de vedere fizic. A fost peste tot în defensivă, iar jocul său, aproape fără greşeală, a fost remarcat şi de Fernando Santos, la finalul meciului. Rui Patricio merită şi el evidenţiat pentru parada de la lovitura lui Błaszczykowski. Polonezul n-a bătut rău, dar goalkeeper-ul lusitan a plonjat senzaţional.

O menţiune specială merită Quaresma. A avut un impact decisiv aproape de fiecare dată când a fost trimis în teren. Vine de pe margine cu o capacitate extraordinară de a influenţa jocul echipei. El e omul care aduce pericolul la poarta adversă mai mult decât o face Cristiano. Acţiunile sale rapide, în ambele flancuri, şi soluţiile surprinzătoare la care apelează îl fac unul dintre cel mai greu de citit jucători ai lui Fernando Santos. Practic, el a dus Portugalia în semifinale, cu golul marcat Croaţiei şi cu penalty-ul decisiv de aseară.

O singură întrebare mă macină, atunci când vine vorba de lusitani. Cum ar fi arătat Portugalia cu Joao Moutinho şi Bernardo Silva în teren? Mijlocaşul lui Monaco n-a prins lotul pentru Euro, în ciuda prestaţiilor foarte bune din Ligue 1.

Dacă lusitanii au ajuns în semifinale fără să fi câştigat vreun meci în 90 de minute, Polonia pleacă acasă fără să fi pierdut vreun meci. O echipă solidă, ajunsă în sferturi cu doar trei goluri marcate, dar şi doar unul primit, cu o forţă incredibilă şi cu jucători tehnici şi rapizi. Asta este Polonia, principala favorită a grupei noastre de calificare la Mondialul din Rusia.