SIIIIIIIII!!!!!!!!

Dacă ar fi să plec de undeva, aş pleca de la final. De imn. De la acel „Si!”. Şi dacă ar fi să mă întorc undeva, m-aş întoarce la imaginea dinaintea meciului. Tot la imn. De acolo pleacă totul.  De la „grinta”, acel cuvânt imposibil de tradus. „Dorul” italienilor, dacă vreţi. Atitudinea care face diferenţa. „Grinta” bate totul, inclusiv diferenţa de valoare. Se vede în ochii lor. Se simte în fiecare muşchi încordat. Şi, cel mai important, în fiecare acţiune din teren.

Italia vine peste Spania şi o ia prin surprindere. Aşa cum spaniolii au aşteptat atâta vreme revanşa după 1994, aşa aşteaptă şi italienii. Din 2012. De când Torres şi Mata, veniţi de pe bancă, au turnat sare pe o rană sângerândă. Pressing avansat, atitudine şi agresivitate. Totul făcut în terenul advers. Spaniolii n-au timp să-şi regândească strategia. Del Bosque priveşte în gol de pe margine. Italia parcă aştepta, nu ataca. „Italienii sunt mari pentru că nu lasă lucruri neplătite. Nici după patru ani”. Are dreptate prietenul Adrian Soare.

607136651_CR_3290_C51B065C540296526B84B427010C6288_3489
sursă foto: www.uefa.com

Italia sufocă Spania. Om la om la Busquets, cel care asigură fluenţa jocului Spaniei. Iniesta şi Fabregas cedează şi ei. Spaniolii sunt nevoiţi să iasă cu minge lungă. Ce blasfemie! Posesia e a Italiei, care îşi croieşte drum spre poarta lui De Gea. Portarul e cel mai bun jucător al ibericilor. Scoate aproape fiecare minge. Dar tot el scapă mingea în faţă şi Chiellini deschide scorul. Italienii bat în retragere, dar rămân periculoşi pe contre. De Gea mai face o minune, două şi păstrează diferenţa minimă la pauză.

Del Bosque mută cu Aduriz, în locul lui Nolito, în speranţa de a-i ţine ocupaţi pe fundaşii italieni. Mutare reuşită pe jumătate, pentru că italienii se apără, dar nu renunţă la atac. Pellè deviază genial, dar Eder nu închide meciul. Iese şi Morata, intră Lucas Vazquez, dar Spania tot lentă e. Prima ocazie apare la şutul lui Iniesta. Scoate Buffon, la fel de inspirat şi în faţa lui Pique. Intră şi Insigne, atât de cerut de toată lumea. Imediat, are şansa unui 2-0, dar De Gea e tot acolo. La fel şi Buffon, în faţa aceluiaşi Pique.  Idolo!

buffon
sursă foto: www.uefa.com

A fost ultima ocazie a Spaniei. Şi cea mai mare. Ibericii se prăbuşesc în urma unei faze create de Insigne. Pellè marchează, aşa cum a făcut-o şi cu Belgia.

E cea mai mare surpriză de la Euro, deşi lumea ştia că  Spania nu mai e ea însăşi. Din “Furia Roja” n-a mai rămas decât culoarea.  Nici urmă de furie. Doar o posesie lentă. Şi câte o sclipire din partea lui Iniesta şi David Silva. Plus imaginea lui del Bosque. “Sunt foarte încăpăţânat şi consecvent, spunea del Bosque, care a folosit acelaşi prim unsprezece în toate cele patru meciuri de la Euro. Din cauza încăpăţânării sau, mai bine zis, a lipsei de idei, Spania a plecat acasă.

607136651_DR_2430_D33DDD3762ADC5A1D772782C841FB288_3489
sursă foto: www.uefa.com

Dar lumea mai ştia şi că Italia a venit fără speranţe şi fără vedete. Victoria cu Belgia fusese uitată. Meciurile urâte cu Suedia şi Irlanda erau mai recente.

Netalentaţii, ucigaşii fotbalului sau cum vreţi să le mai spuneţi au trimis-o acasă pe campioana europeană. Acest Atletico Madrid al naţionalelor, cum văd că zic unii. Îmi plac la nebunie Iniesta şi David Silva, dar mă bucur că „joaca” de-a latul nu mai e la modă. „Grinta” e ceea ce-i aduce pe oameni împreună. Sentimentul că aparţin unei idei, aceleiaşi idei, indiferent cât de nebunească pare. Şi nu, Italia nu s-a apărat. Italia a dominat Spania şi a avut ocazii mai multe şi mai mari. Cu niste nume de care lumea a râs. Italia a impus ritmul. Cu mintea, dar mai ales cu sufletul. L’Italia s’è desta.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *