Dublu impact

Duminică seară. Ora 21:20. Pe Etihad Stadium se încheie primul meci oficial al lui Guardiola pe banca lui Manchester City. 2-1 cu Sunderland, la capătul unei prestații modeste, o victorie adusă de autogolul lui McNair, în minutul 87. La câteva mii de kilometri distanță, Steaua e, încă, lider în Liga1, pentru că Dinamo urmează să joace abia a doua zi.

Marți seară. Ora 22:10. Pe Arena Națională, în doar 20 de minute, echipa lui Guardiola marcase o dată, ratase două penalty-uri, alte două ocazii mari, iar steliștii din teren, tribune și din fața televizoarelor se simțeau păcăliți. O dată de adversarul care îi lăsase iluzia că ar putea obține un rezultat mare, a doua oară, de ingeniozitatea fanilor dinamoviști, care, în absența meciurilor din cupele europene, au găsit modul de a fi vizibili într-o seară la mijlocul săptămînii.

Să le luăm pe rând. Manchester City. Adversarul pe care și l-a dorit Gabi Tamaș a venit la București și a spulberat-o pe Steaua. Câteodată, 0-1 e mai dureros decât 0-5. Așa era în minutul 20 când se întâmplaseră atât de multe pe Arena Națională și era clar că meciul curge către un dezastru.

sursă foto: www.uefa.com

Steaua era dezmembrată, în ciuda zvâcnirilor din ofensivă. Se îndoiește cineva că diferența ar fi fost la fel de mare la final și dacă ros-albaștrii ar fi marcat primii, la șutul lui Stanciu sau ar fi egalat, la ocazia lui Hamroun? Probabil că nu. Vicecampioana a arătat rău de tot și s-a făcut de râs întocmai ca Astra, la Copenhaga sau Viitorul, la Gent, deși prestația jucătorilor lui Hagi poate fi comentată doar prin prisma scorului, meciul nefiind televizat.

Nu scorul e cel care atârnă greu, ci modul în care a jucat Steaua, felul în care a pierdut. A fost seara în care Steaua și-a dezvăluit slăbiciunile, destul de puțin vizibile în competiția internă. A fost seara în care atât de mult lăudații jucători ai Stelei s-au pierdut cu firea în fața numelor mari de la City și au căzut în fund, la propriu. Seara în care s-a demonstrat, a nu știu câta oară, că și ei au tot două picioare doar că știu să și le folosească mult mai bine.

2396546_w2
sursă foto: www.uefa.com

Steliștii au părut a fi o echipă adunată în pripă, pentru un meci de curtea școlii. Păcat pentru Florin Niță, care a făcut un meci formidabil, în ciuda celor cinci goluri primite. La final, am aflat că Steaua a pierdut din pricina greșelilor personale. Antrenorul nu și-a asumat nicio clipă eșecul, jucătorii au greșit. Nimic schimbat față de precedentele eșecuri usturătoare de pe teren propriu, 1-5 cu VfB Stuttgart și 0-4 cu Chelsea. Reghecampf a fost la fel de inspirat ca Toșca, Muniru, Enache și ceilalți actori dintr-o comedie tristă. Poate aici ar trebui umblat un pic. La atitudine. Tupeul e bun, dar nasul purtat prea sus dăunează.

Steaua a încasat o bătaie soră cu moartea, dar își hrănește orgoliul șifonat rău de tot cu ideea de a continua în Europa League.

Al doilea eșec major a fost, de fapt, primul. Eșecul pe care Steaua îl tot rostogolește de vreo doi ani. De când a fost părăsită de suporteri și nu face nimic pentru a-i readuce la stadion. Când marii rivali îți fac o asemenea farsă, e cazul să te gândești bine unde ai greșit și ce e de făcut pentru a repara erorile. Steaua nu mai are suporteri și asta se vede. 27.000 de mii de oameni la meciul nedisputat cu Villarreal au însemnat mult mai mult decât cei 45.000 de privitori de aseară. Fără suporterii fanatici, meciurile de referință cu Valencia, Villarreal, Standard Liege, din urmă cu un deceniu, sau cele cu Ajax și Chelsea, mai recente, nu ar fi fost posibile.

sursă foto: www.digisport.ro

Ceea ce s-a întâmplat aseară la tribuna a doua este rezultatul politicii duse de conducerea Stelei, care ignoră cu bună știință un element extrem de important, poate esențial, suporterul. Cel fără de care transferul lui Tănase, de la Viitorul, nu ar mai fi fost atât de ușor de făcut. Acum un deceniu, Steaua era cea mai iubită echipă din țară. Acum, e cea mai urâtă. Ros-albaștrii au ajuns antipatici, dar continuă să umple stadioane, ceea ce e luat de conducere drept dovadă de simpatie. Greșit. Steaua actuală e reprezentată mai bine de stadionul gol de la meciul cu Chiajna, decât de cel plin de la meciul cu City, când lumea s-a înghesuit ca la urs, să-i vadă pe Guardiola și ai lui.

Sâmbătă, Steaua are șansa reabilitării. Sau se poate afunda și mai mult. Dinamo a câștigat prima repriză din confruntarea cu marea rivală, așa cum a făcut-o mai mereu, în ultimii ani, la capitolul suporteri. Acum a venit rândul jucătorilor lui Andone să arate ce pot.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *