Ce mai freamăt, ce mai zbucium!

Imaginați-vă următorul scenariu. România conduce cu 2-0 la Astana și termină meciul la egalitate, 2-2. Apoi, în superioritate numerică mai bine de o repriză, face un amărât de 2-1 cu Armenia, la ultima fază, în huiduielile unui stadion întreg. La București, Cluj, Ploiești sau pe unde mai vreți. Până la un punct, acesta este scenariul după care s-au jucat meciurile sperietoarei numită Polonia. Excepția este dată de finalul meciului de la Varșovia. Acolo nimeni nu a fluierat, huiduit sau înjurat. Toată lumea a așteptat golul izbăvitor. A venit, la ultima fază și Polonia are 7 puncte. Rezultatele României și Poloniei, cu Armenia și Kazahstan au adus același număr de puncte. Numai că noi parcă le-am obținut altfel. 3 puncte la Erevan, după cea mai liniștită seară a echipei naționale din ultimii ani și încă un punct după un meci în care Kazahstanul a trimis singurul șut pe poartă prin intermediul lui Toșca. Și atunci, de unde atâta freamăt, atâta zbucium?

Înainte de Armenia ne era frică de un adversar care se apărase 90 de minute în Danemarca. Am învins cu 5-0, dar nu e concludent rezultatul, spune majoritatea, pentru că am jucat în superioritate un meci întreg. Înainte de meci, armenii erau buni, după 5-0, foarte slabi. Dar Polonia ce a făcut cu Armenia, în superioritate? A avut 1-0, a fost egalată și a tremurat pentru un succes la ultima fază. În Kazahstan, n-am mai câștigat. Am obținut un punct. La fel ca Polonia, care a avut 2-0, dar în alt mod. Cu vreo două penalty-uri nedate, cu măcar un cartonaș roșu neacordat și cu emoții doar în privința integrității jucătorilor, nu a porții lui Tătătrușanu. Cred că ne putem mulțumi cu un punct, repet, în contextul în care s-a jucat meciul.

Există, fără îndoială, anumite decizii ale lui Daum care pot fi discutate, puse la îndoială, cum ar fi introducerea lui Enache, ceea ce a determinat și trecerea lui Adi Popa în stânga, acolo unde nu se simte deloc bine. Sau a utilizării acelorași jucători de la Erevan, deși multe naționale au jucat la fel în această dublă. Olanda și Franța sunt două dintre ele.

Sigur, te poți gândi la ce motivație mai au cei care nu au prins nicun minut în această dublă, dar asta ține de selecționer. Iar simplul fapt că l-a sunat pe Sânmărtean să-i explice de ce nu îl ia în calcul pentru națională, spune multe despre Daum. Aduceți-vă aminte de jucătorii care aflau la sosirea în țară că nu sunt în lot sau la cei care au fost chemați la Mogoșoaia, înainte de Euro, pentru a li se spune că nu vor merge în Franța.

Chiar credeți că nu s-a schimbat nimic la națională? Nu vedem că în două meciuri am dat mai mult de jumătate din golurile realizate în toată campania de calificare la Euro? Ok, 5 în Armenia, dar Polonia de ce nu a dat 5 acasă, cu aceiași armeni? Nu vedem că naționala pasează mai bine, că încercăm să jucăm mai ofensiv? Da, știu, voiam să fim ca Franța, dar nu se poate. Ne intrigă îmbrățișările de la antrenamente. Sunt mai bune înjurăturile pe care le auzim la majoritatea antrenorilor școliți la noi? Ni s-a făcut, brusc, dor de antrenamente închise, de iconițe și ziduri înalte? Sper că nu. Avem 5 puncte după 3 meciuri. Cei mai slabi adversari din grupă, se spune. Numai că unul dintre cei mai slabi e lider, după ce a bătut în Danemarca, iar ceilalți au chinuit rău de tot Polonia, favorita grupei. Cum era când începeam cu 0-3 în fața Lituaniei? Sau când nu dădeam gol cu nimeni, în preliminariile trecute?

Au apărut jucători noi, care pot reprezenta baza echipei în campaniile următoare. Câți jucători au debutat la națională și au rămas în circuit în ultimii ani? Și dacă, dupa aceste preliminarii, rămânem cu Benzar, Marin și Rotariu titulari în campania următoare, eu spun că Daum și-a făcut treaba. Deși majoritatea se aștepta la minuni.

Ar fi o minune să batem Polonia? Pentru mulți, da. Pentru puțini, nu neapărat. După toată zarva asta, mă întreb de ce se vor mai lega cei care contestă naționala, dacă ai noștri reușesc să învingă Polonia. Probabil, de penalty-ul ratat de Stanciu în meciul cu Muntenegru. Ceea ce îmi aduce aminte de o întâmplare cu Gheorghe Tadici, în prim plan. Într-un meci important, naționala de handbal revine spectaculos de la 7 goluri diferență, iar Tadici cere time-out. Când toată lumea aștepta indicațiile pentru finalul meciului, Tadici începe să le certe pe fete și să le întrebe cum au făcut adversarele de s-au desprins la 7 goluri. Cam ăștia suntem și la fotbal. O țară de Ghiță Tadici.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *