Premianți și corigenți

Ultima seară din faza grupelor Europa League ne-a lămurit, dacă mai era nevoie, cum stau lucrurile, de fapt, în fotbalul nostru. Avem o echipă în faza eliminatorie a competiției și, după cum era de așteptat, nu e Steaua, ci Astra, campioana României. Spre deosebire de celelalte dăți, am să încep invers, nu în ordine cronologică. Cu Astra, care merită mult mai mult decât să fie trecută la și alții, într-o perioadă în care Steaua a monopolizat absolut orice discuție.

Giurgiuvenii și-au făcut treaba și au obținut ce și-au propus. Au jucat prudent, fricos, pe alocuri, în fața unui adversar care a venit la București cu gândul să nu piardă. Poate că echipa lui Șumudică ar fi trăit fără emoții finalul unui meci în care giallorossi nu și-au creat nicio ocazie, dacă ar fi îndrăznit mai mult. Am trăit, cumva, aceeași senzație ca la Viena, unde, după cum spunea Budescu, meciul se îndrepta către o remiză albă, dacă austriecii nu deschideau scorul.

sursă foto: www.uefa.com

Roma n-a fost foarte interesată de gol, iar Astra a fost mai mlt cu gândul la meciul de la Plzen. De acolo aștepta campioana României calificarea, de acolo a și venit. Nu doar ca urmare a victoriei cehilor, uluitoare ca desfășurare, ci și ca urmare a primului pas pe care Astra l-a făcut în direcția potrivită în această ediție a Europa League. Acolo au câștigat giurgiuvenii primul meci și tot în deplasare au învins-o și pe Austria Viena. Astra merge în faza eliminatorie fără să fi câștigat vreun meci pe teren propriu, dar succesele de la Plzen și Viena au fost suficiente. Două victorii, două remize și două înfrângeri reprezintă o linie de clasament mai mult decât onorabilă pentru o echipă care a început sezonul cu spectrul eșecului în față. O echipă care s-a ridicat, ușor-ușor, grație antrenorului și jucătorilor.

Nu-l simpatizez pe omul Șumudică, ale cărui ieșiri în decor sunt, uneori, imposibil de înțeles și descris. Nu pot, însă, să nu-l admir pe antrenorul Șumudică, pentru felul în care a gestionat ultimul an. Plecând de la titlul câștigat în fața Stelei, până la această calificare extraordinară în șaisprezecimile Europa League. Poate dacă și-ar fi cenzurat pornirile de suporter ar fi avut mai mult de câștigat și ar fi fost mult mai popular. Dar nu asta și-a propus antrenorul Astrei. Îi este suficientă popularitatea pe care o are în rândul adversarilor Stelei.

Șumudică și-a propus să câștige trofee. Și a făcut-o. În stilul lui. Cu gura mare, dar cu o abilitate de a scoate maximum dintr-un lot vlăguit, ieșită din comun. A știut să schimbe doar după ce a lucrat la antrenamente, nu de pe o zi pe alta. Mi-aduc aminte de prima încercare de a juca într-un sistem cu 3 fundași centrali. Un eșec teribil. 1-5 acasă cu ASA Târgu Mureș. La ceva vreme distanță, a revenit la această idee. Iar Astra a știut ce trebuie făcut. Așa a reușit să câștige la Plzen, așa a blocat-o vreme de o oră pe Austria Viena, așa a scos și remiza cu Roma.

E păcat că această echipă nu are un patron care să fi fost alături de jucători. E păcat că un grup precum al Astrei se destramă pe zi ce trece. Alibec, Budescu, Săpunaru poate și alții, dar, mai ales, Marius Șumudică, vor pleca. Fazele de play-station, văzute în destule meciuri în ultimul an și jumătate vor rămâne doar o amintire. La fel ca egalul cu Roma. La fel ca titlul din sezonul precedent.

Dincolo, Alibec are de înfruntat o provocare extremă. Să scoată din criză un mecanism gripat de propriul antrenor. Steaua a fost aproape de calificarea în faza eliminatorie, o singură dată, în această toamna. La șutul lui De Amorim, respins de Asenjo. În rest, roș-albaștrii s-au chinuit la fiecare meci. Două reprize din 12 nu înseamnă nimic. E anormal să consideri că ai ratat o șansă mare de a te califica gândindu-te doar la șutul lui De Amorim.

sursă foto: www.uefa.com

Steaua nu face altceva decât să se mintă singură. A fost ultima într-o grupă mai ușoară ca a Astrei și având, teoretic, cel puțin, un lot mai bun decât al giurgiuvenilor. I-a lipsit, însă, mintea limpede de pe margine. Laurențiu Reghecampf a părut de cele mai multe ori blocat. A mizat pe aceiași cai morți pe care-i identificase toată lumea, mai puțin el. A riscat totul pe ideile lui și nu i-a ieșit nimic. Degeaba aduci jucători dacă îi folosești pe toate posturile, mai puțin în pozițiile în care joacă de obicei. Cu ce s-a ales Aganovic după această jumătate de an? Fotbalistic vorbind, pentru că altfel, numai el știe ce e în sufletul lui. Dar Achim? Dar Toșca, Tamaș, Moke, Adi Popa și toți ceilalți care au jucat pe niște posturi care nu li se potrivesc? Nu mai există coeziune la Steaua, acea unitate de grup care îi făcuse pe roș-albaștri aproape invincibili în primul mandat al lui Reghecampf. Nu mai există nici inspirație pe margine, așa că degeaba se schimbă, iar, jumătate de lot. Nu va fi timp de omogenizare, vacanța de iarnă e scurtă și nu cred că patronul vede mai departe de două-trei luni. Degeaba vorbește de grupele Champions League. Ca să ajungi acolo, trebuie să câștigi titlul, iar jocul Stelei te duce cu mintea la orice, numai la câștigarea titlului nu.

Peste două zile, Astra și Steaua se întâlnesc pentru a 6-a oară în 2016. Diferența din clasament este de 14 puncte  în favoarea roș-albaștrilor, dar, ca joc, Steaua e mult în urma campioanei României. Dacă rămâne Șumudică și Astra o învinge iar pe Steaua, așa cum s-a întâmplat în meciul decisiv pentru titlu, poate că dincolo de Enache, Boldrin, De Amorim și Alibec, Steaua ar trebui să se gândească serios să-l transfere, de la Giurgiu, și pe antrenor.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *