Vă mai amintiți vremurile de acum aproape 20 de ani când întreaga suflare rapidistă era în culmea fericirii și îi cânta ode lui Copos, pe care îl vedea ca pe un Berlusconi autohton? “Cu Lucescu la echipă, nici de Milan nu ne e frică!” Erau vremurile în care totul mergea perfect pentru giuleșteni, care aveau să câștige titluri, cupe, supercupe și să bifeze cea mai importantă performanță europeană din istorie.

Copos și Berlusconi își derulau poveștile de succes la mii de kilometri depărtare. Copos mândru, probabil, de comparația cu italianul, Il Cavaliere habar neavând cine e Copos. Fotbalul i-a adus, pe rând, la putere, având la bază succesul echipelor pe care le patronau. Unul a ajuns premier al Italiei, celălalt vicepremier al României. Până și când a venit vorba de problemele cu legea, cei doi au mers pe aceeași linie, cu o singură diferență. Copos a intrat la închisoare, Berlusconi, nu. Deși a fost condamnat. Copos s-a săturat de fotbal și, după nenumărate tentative eșuate, a vîndut echipa, ajunsă la inevitabilul sfârșit, în ciuda vorbelor marelui Pittiș.

La câțiva ani distanță, Berlusconi s-a săturat și el de fotbal. Mai precis, după ce a fost silit să plătească 600 de milioane de euro în urma scandalului Mondadori. Milan își trăise perioada de glorie. Inerția o mai ținea pe o trasă pe care era clar că nu mai poate rezista mult. După titlul ratat în 2012, a urmat exodul. Cei mai buni jucători au fost vânduți, veteranii au fost direcționați către alte zări sau retrași cu forța, vezi cazul Inzaghi, iar lui Berlusconi i-a încolțit ideea de a vinde clubul.

Să fi tot trecut vreo doi ani de atunci. Doi ani în care a căutat investitori cărora să le lase clubul în cele mai avantajoase condiții pentru el, întocmai ca fostul patron al Rapidului. La fiecare două – trei săptămâni apăreau nume noi, de la Peter Lim, la excentricul domn Bee. Toți voiau un asemenea brand, dar nimeni nu accepta condițiile lui Berlusconi. În tot acest timp, Milan se afunda tot mai mult într-o mediocritate pe care o mai trăise în urmă cu mai bine de 3 decenii, înainte de apariția salvatoare a lui Berlusconi. S-au făcut 3 ani fără cupe europene, ani în care Milan a mers în pierdere, de fiecare dată. Cu un ultim efort, în 2015, rossonerii au aruncat 100 de milioane de euro pe piața transferurilor, dar degeaba. Milan a rămas din nou în afara cupelor europene, în primul rând din cauza lui Berlusconi, care a considerat că Mihajlovic nu e bun și l-a adus pe Brocchi, cel care a “reușit” să ocupe doar locul 7.

Deodată, surpriză! Apare o nouă variantă. Un consorțiu din China, despre care nimeni nu poate da prea multe detalii. Han Li, singurul nume vehiculat. Plus vreo câteva sute de milioane de euro. Afacerea secolului promite mult, dar nu prea se urnește. Inter se vinde tot unor chinezi, nerazzurrii fac investiții de 100 de milioane. Milan, nimic. Hotărâtă să se descurce cu ce are, Milan se gândește chiar să renunțe la Bacca. Lucru care nu se întâmplă, până la urmă. Prima amânare o aduce cu sine pe cea de-a doua. Cum „non c’è due senza tre”, încă una. Și tot așa. Între timp, ziariștii de la Gazzetta dello Sport pleacă în China pe urmele misterioșilor investitori. Nu găsesc nimic. Nimeni nu știe nimic despre Han Li sau despre posibilii investitori.

Se zvonește că investitorii au, la rândul lor, nevoie de bani pentru a completa afacerea. Ultima dată avansată pentru vinderea clubului. Decembrie 2016. Milan e pe locul 2, la egalitate cu Roma, la 4 puncte în spatele lui Juventus. Berlusconi spune că nu mai vrea nicio amânare. “Nu aștept mai mult de o lună” spune Il Cavaliere. La câteva zile distanță, vine ultimul termen. Februarie 2017, cu mult peste limita de o lună a lui Berlusconi. Patronul Milanului e de acord. Surpriză? Nu chiar. Mai degrabă nu prea ar mai vrea să vândă. Echipa merge neașteptat de bine. E pe loc de Champions League, iar Berlusconi ar vrea să schimbe, probabil, condițiile. Să obțină un preț mult mai bun. Dar cine să-l plătească, de vreme ce investitorii au nevoie de bani?

Până în februarie sau orice altă dată va fi vehiculată, pentru că e din ce în ce mai clar că lucrurile nu se mișcă în direcția încheierii afacerii, Montella trebuie să se descurce cu ce are. Cu o echipă neexperimentată, dar care are mult entuziasm și un dram de noroc, în anumite momente. Dar fără bani. Iar perioada de mercato din iarnă nu se anunță deloc entuziasmantă. Milan are nevoie de jucători în toate compartimentele pentru a menține linia din prima parte a sezonului. Banii se găsesc greu. La fel, investitorii. Peste toți plutește zâmbetul lui Berlusconi, incapabil să se despartă de jucăria preferată. Dacă îi iese și de data asta? Dar dacă strânge, strânge până ce, vorba lui Gârleanu, n-a mai fost nimic din el?