Realitatea paralelă

A început bine, dar s-a terminat într-un mod aiuritor. Ce s-a întâmplat la meciurile cu Viktoria Plzen și Lugano demonstrează cât preț pun ai noștri pe imaginea pe care și-o fac. Se luptă un an întreg pentru un loc de Europa, apoi tratează competiția cu spatele, din momentul în care și-au văzut sacii în căruță. Întotdeauna, meciul următor e cel mai important, dar aproape niciodată nu e vorba de meciul din cupele europene. De asta au fost pe bancă Gnohere, Man, Momcilovic, Pintilii și Niță. Ca și cum, odihniți aseară, vor mânca jăratic la Botoșani, de unde se vor întoarce triumfători ca de la Kiev. Își mai aduce aminte Nicolae Dică dacă pe vremea lui se schimba echipa de la un meci la altul? A folosit Olăroiu, în fiecare meci, altă formulă, precum o face fostul lui jucător?

Cum să ai pretenția să vină oamenii la meci, dacă îi tratezi cu indiferență? Pentru ce vine lumea la stadion? Să vadă spectacol, să-i urmărească pe cei mai buni jucători ai echipei pe care o susțin și, la final, să aibă măcar impresia că favoriții lui au făcut totul pentru a câștiga. Dacă e victorie, cu atât mai bine. Numai că, în cazul nostru, favoriții publicului sunt bătaia de joc a unuia care are impresia că se pricepe la fotbal. La ce te bați cu pumnul în piept că joci în Europa, dacă te prezinți cu jucători pe care îi folosești, în mod constant, în Liga a 3-a? Ca să vii după meci să spui că nu ai echipă? Prostie mai mare ca asta e greu de spus. Te-ai lăudat atâta vreme că ai cel mai bun lot și acum ți-ai dat seama că relitatea e alta?

Că nu poți face două echipe de valori apropiate, ci două echipe care nu au legătură una cu cealaltă. În puține cazuri, chiar foarte puține, rezervele se ridică la nivelul titularilor. Iar dacă vorbim de rezervele rezervelor, e clar că realitatea e cu totul alta. Că te poți impune în Cupa României, cu a 3-a echipă, dar că a doua e greu să se ridice la nivelul unui adversar modest, din Europa League. Dacă stăm să analizăm meciurile de până acum, vedem că punctele făcute după primele 4 partide sunt multe, comparativ cu fotbalul prestat. Că Viktoria Plzen a avut ocazii uriașe până ce arbitrului i s-a făcut milă și a dat penalty la o fază la care 9 din 10 n-ar fi dat. Mai vedem că, în meciul din Elveția, echipa lui Dică n-a jucat nimic în prima repriză, în care, dincolo de golul marcat, Lugano a mai avut vreo 3 ocazii. Ca aseară, când se putea face 3-0, dacă nu scotea Vlad în corner. În Israel, a intrat Gnohere pe final de meci și a trimis punctele la București, situație de neimaginat până în minutul 70.

Sigur, vorbim și de greșeli de arbitraj. Dar numai arbitrii sunt de vină? Tot ei sunt de vină și pentru jocul lui De Amorim, Enache, Ovidu Popescu sau Golofca?  Ei sunt de vină că Larie se elimină singur din joc în marginea propriului careu? Că Ovidiu Popescu nu ajută cu nimic, nici când joacă lângă Pintilii, nici când o face alături de Nedelcu? A cui e vina când Tănase sau Coman sunt percepuți ca mari vedete, dar pot influența doar soarta unui meci cu Juventus București? Și acolo, cu mari emoții.

În două sezoane la rând, cei mai lăudați fotbaliști din Liga 1 n-au putut trece de o echipă de liga a 2-a elvețiană și au pierdut acasă cu una de pe locul 7 din prima divizie. Dar ni se pare că Atalanta sau Leipzig sunt adversari accesibili. Da, ați auzit bine. Există oameni care cred că italienii sau germanii sunt accesibili. Ăia care au câștigat o grupă cu Lyon, fără înfrângere, sau ăilalți, care au dat de pământ cu AS Monaco, chiar la Monte Carlo. Echipe care vin cu oameni de la naționala Italiei, Argentinei sau Germaniei să dea piept cu uraganul… din Berceni. Nu ne mai facem bine!

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *