România și Franța merg împreună în semifinalele Euro U21, după un meci care a respectat întocmai cel mai mare coșmar al italienilor. Totuși, nu e nimic suspect pe tărâmul celor care au inventat expresia ”decât un mort, mai bine doi răniți”. România și Franța au jucat exact ceea ce trebuia jucat. Și ceea ce au jucat Fiorentina și Genoa, cu mai puțin de două luni în urmă, asta că tot s-a arătat tânărul Chiesa îngrijorat de perspectiva unui egal.

De la meciul cu Tunisia, din 1998, nu am mai stat așa liniștiți la ultimul meci din grupă, la turneul final. Și atunci, ca și acum, aveam 6 puncte după primele două meciuri, astfel că băieții lui Iordănescu și-au permis luxul de a se vopsi în galben. La 21 de ani distanță, doar echipamentul alor noștri și tribunele colorate de pe Dino Manuzzi au adus aminte de cel mai excentric moment din istoria naționalei noastre.

Nu trebuie să ne simțim rușinați de felul în care s-a jucat la Cesena, fie și pentru că mai sunt dintre cei care nu au uitat campania pentru CM 86, în urma căreia am ratat participarea la turneul final. Tineretul lui Rădoi a fost atât de bun, încât Franța și-a zis că e mai bine să nu riște nimic. Că era Spania sau Germania era totuna, ceea ce e valabil și pentru noi. E reconfortant să ne regăsim în semifinalele Euro U21, alături de Franța, Germania și Spania, care au câștigat, la nivel de seniori, ultimele 3 ediții ale CM.

Am plecat cu penultima șansă și am ajuns între primele 4 echipe ale Europei, la acest nivel. Sigur, încă se mai găsesc destui care să pună în umbră această performanță la care nici nu visam la startul turneului. Dar asta nu înseamnă că au dreptate. Jucătorii de azi plătesc pentru cele două decenii în care credibilitatea fotbalistului român a fost distrusă de samsari lacomi. Procesul de reabilitare nu e ușor și nici nu e încheiat după turneul final. Așteptăm ca ai noștri să facă pasul către echipe bune din fotbalul civilizat, apoi să confirme.

Ne-am temut inutil de schimbările pe care le-a făcut Rădoi. Că Rus nu a mai jucat de 3 luni, că Boboc nu a mai jucat fundaș stânga și așa mai departe. Selecționerul distrus de creditorul vicecampioanei din ultimii 4 ani a știut să-și refacă imaginea făcută franjuri inclusiv de el însuși. A știut mai bine posibilitățile unui grup mai unit ca niciodată. Individualități am mai avut, dar grup precum cel de la naționala de tineret n-am mai avut de mult. Franța n-a avut mari ocazii, deși, dacă te apuci să compari CFR, FCSB, Craiova sau Viitorul cu Lille, Lyon sau Leipzig, te ia amețeala. Am jucat împotriva Franței de parcă era un adversar oarecare. Chit că ne-au trecut transpirațiile în primele 10 minute.

N-am visat la o astfel de performanță, în ciuda ”avertismentelor” pe care ni le-au transmis destui reprezentanți ai generației care ne-a făcut viața mai frumoasă în jungla anilor 90. Începând de la Ilie Dumitrescu, mergând mai departe, la Hagi și Viorel Moldovan, cel care a avut curajul să spună că echipa lui Rădoi poate, inclusiv, să câștige titlul european. Contează prea puțin ce va fi în semifinale, după cum contează și mai puțin ce se va întâmpla anul viitor, la JO de la Tokyo, care pică într-o perioadă cum nu se poate mai rea pentru fotbalul nostru, atunci când suntem în focurile preliminariilor din cupele europene.

Tot ce contează e că niște băieți care se cunosc de multă vreme ne-au făcut să ne amintim de verile în care turneele finale se trăiau la maximum. Și, de ce nu, să visăm că putem ajunge acolo unde nu am mai fost niciodată. #HaiRomânia!