Kush jemi?

Am avut ghinion cu Franţa şi noroc cu Elveţia. E mult? E puţin? E bine, deşi putea fi şi mai bine. Puteam avea certitudinea calificării după meciul de pe Parc des Princes, dar am ajuns exact unde ne-am gândit de la început că vom fi. Să jucăm cu accederea în optimi, drept miză, meciul cu Albania, singura echipă din grupă care e la nivelul nostru. Care e nivelul nostru? Asta este o altă întrebare. Dacă n-ar fi existat momentele foarte bune din meciurile cu echipele mari, ne-am fi gândit că nu putem emite prea multe pretenţii, indiferent de adversar. Altfel, amăgiţi de ce am arătat cu Franţa, ne-am făcut prea mari speranţe, uitând, totuşi, că argumentele noastre, comparativ cu ale elveţienilor, erau puţine.

607466443_SB_2328_1EE4C6C161AA74E9DFFF59EE79E086FE_3258
sursă foto: www.uefa.com

Speranţele de după înfrângerea de pe Stade de France se risipiseră după primul sfert de oră pe Parc des Princes. Lui Seferovic şi Tătăruşanu îi datorează Bogdan Stancu onoarea de a deschide scorul. Motanul, hulit de mulţi, mi se pare imun în faţa criticilor, la fel ca Tătăruşanu, ceea ce nu e deloc puţin într-un fotbal atât de emoţional ca al nostru, unde trecerea de la bucurie la tristeţe se face pe nesimţite. Ce păcat că Săpunaru n-a nimerit decât bara! Un 2-0 la un turneu final era de vis! Poate că visăm prea mult. Au fost singurele momente bune ale echipei noastre în faţa Elveţiei. Superioară, din toate punctele de vedere, alor noştri.

Am fost obosiţi, repriza a doua stă mărturie. Neinspiraţi, cu Iordănescu în frunte. Prea puţin prezenţi în joc. Am avut o posesie mai scăzută decât în meciul cu Franţa, de neimaginat. Ne-am apărat mai jos decat în faţa lui Pogba şi Griezmann. Am plecat de la ideea că o remiză ne menţine şansele de calificare şi am văzut prea puţin din spiritul de la Saint Denis. Italienii s-au recuperat la criosaună după efortul supraomenesc din meciul cu Belgia. Ar fi interesant de aflat la ce metode au apelat ai noştri.

607466443_CM_8275_70FBFF582D2C702EE306E3852BF6FF7E_3258
sursă foto: www.uefa.com

Greu de spus de ce Stanciu a fost doar rezervă, de ce Sânmărtean e turist, de ce Prepeliţă a fost titular, de ce Andone a intrat dincolo de minutul 80, de ce Iordănescu a părut lipsit de reacţie, de ce ne place să lăsăm totul pe ultimul meci. Când am rezolvat ceva în ultimul meci? În 1994, cu Statele Unite şi în 2000, cu Anglia. Atunci era altă poveste. Nu aveam posesie, dar aveam calitate. Nu aveam forţă, dar eram tehnici. Acum cine suntem? Ne spune Albania, duminică.

*Kush jemi? = Cine suntem?, în limba albaneză

**Mulţumesc, Elsion!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *