Prea scurta vară fierbinte

Nu numai că nu ne-am calificat, aşa cum ne aşteptam după meciul cu Franţa, ci ne-am mai şi făcut de râs, aşa cum se aşteptau mulţi, înaintea turneului final. Că ne-am păcălit, încă o dată, nu e o problemă prea mare, probabil că ne vom mai păcăli. Dar nu încercaţi să ne luaţi de fraieri! Nu băgaţi capul în pământ, ca struţul, aşteptând să treacă pericolul. Ieşiţi în faţă, ca bărbaţii, şi asumaţi-vă eşecul!

Declaraţiile de după catastrofa cu Albania au dezvăluit, însă, cât le pasă de cei pentru care joacă. „E o performanţă că ne-am calificat la turneul final” a şocat Iordănescu. Păi, atunci, de ce nu te-ai retras dumneata înainte să înceapă competiţia? Nu era suficient? Nu puteai lăsa pe altcineva să încerce? Că şi aşa te arătai dornic să pleci în vacanţă. Nu putea fi unul dintre cei trei secunzi selecţioner? Măcar pentru şase luni. Ca la Euro 2000, pe vremea lui Emerich Jenei, ultimul selecţioner cu care naţionala a jucat ofensiv.

“Să ştiţi că Albania nu mai  e cea de pe vremea mea. 21 din cei 23 de jucători joacă în străinătate”, ne-a mai luminat selecţionerul. Pe bune? Nu mai există echipe mici? Mai mică decât Como, retrogradată în liga a treia din Italia de pe ultimul loc, Qarabag, Pas Geanina şi Terek Groznâi, toate “nume mari” ale fotbalului european, nu e decât Vaduz. Echipa lui Sadiku, ăla mic, din ţara al cărei nume nu l-a putut pronunţa selecţionerul nici în tinereţe. Lichtenstein. Adică Lichenştain, pe înţelesul tuturor.

607758759_MS_8385_A67F13107E84F39CEF0539EAF247A469_3314
sursă foto: www.uefa.com

Nu uitați că Lucian Sânmătean are 36 de ani, are o anumită vârstă, nu mai este la prima tinerețe.” Atunci de ce l-ai mai cărat pe Lucian în Franţa? În loc să-l laşi să-şi petreacă poate ultima vacanţă din carieră, l-ai târât în Hexagon precum pe calul dus la târg ca să fie făcut de râs. La ananghie, l-ai trimis în teren şi, în 45 de minute, Lucian a demonstrat că (mai) poate ajuta o echipă total lipsită de imaginaţie.  

Nicio vorbă despre titularizarea lui Măţel, deşi Raţ şi Filip erau apţi, la fel ca Pintilii, în locul căruia a apărut Prepeliţă, deşi nimic nu-l recomanda după dezastrul din meciul cu Elveţia. Nimic despre impotenţa aratată în faţa porţii, deşi, după meci, am auzit că i-am dominat pe albanezi. Am fost peste ei la posesia cu pase laterale. Celelalte capitole, între care şi şuturile pe poartă au fost ale lor. Despre folosirea lui Bogdan Stancu pe postul de mijlocaş stânga, deşi el dă randament ca vârf sau al doilea vârf, nicio vorbă.  La fel, despre ideea rotirii celor trei atacanţi, titularizaţi fiecare în cîte un meci. Despre schimbarea pe jumătate, aproape, a echipei care jucase bine cu Franţa, ioc. Multe semne de întrebare. Prea multe.

„Din această seară intrăm în perioada de analiză şi cât mai curând posibil vom anunţa deciziile în urma acestei analize. Avem nevoie de acestă perioadă de analiză.” zice şi şeful federaţiei. Sunt atâtea analize, încât mai că te ia cu leşin. Alo, domnule, nu ştiaţi care e potenţialul echipei şi, mai ales, al selecţionerului? Pe care, între noi fie vorba, l-aţi ales că era cea mai ieftină variantă? Grăbiţi-vă puţin cu analizele alea, că încep preliminariile pentru Campionatul Mondial, iar acolo putem termina şi mai jos de locul patru!

“Am încercat să fim foarte puternici, să avem o atitudine bună. Poate nu am reuşit să fim mereu sută la sută, dar am încercat să dăm totul. Am vrut să facem faţă prin atitudine şi organizare, dar se pare că nu a fost de ajuns”. Dacă nu recunoaşteţi această declaraţie, nu-i nimic. Nu e nimic deosebit. Îi aparţine căpitanului echipei naţionale. Chiricheş, cel care a avut nevoie de două zile pentru a emite banalităţile de mai sus. După meci, a dat bir cu fugiţii, aşa cum îi stă bine unui căpitan. A uitat că joacă la clubul ai cărui suporteri l-au huiduit un sezon întreg pe Insigne, pentru că italianul a ţinut morţiş să facă pe neînţelesul la prezentarea lotului şi a refuzat să le adreseze un mesaj fanilor. Nu, Vlad, nu a fost de ajuns. Poate că aţi încercat, dar nu s-a văzut mai nimic din încercările voastre. Tot ce s-a văzut a fost un chin continuu.

De râs nu s-au făcut doar cei prezenţi în Franţa, ci şi cei rămaşi acasă. Spre exemplu, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, care cereau demisii. Voi vorbiţi despre demisii? Voi, cei care n-aţi putut fi urniţi de la Federaţie şi Ligă decât prin implicarea politicului? Voi, care aţi ţinut de scaune şi v-aţi făcut că plouă de fiecare dată când era nevoie de implicarea voastră?

„Mi-e jenă că sunt campionul acestui fotbal” grăit-a şi Marius Şumudică. Am trăit s-o vedem şi pe asta. Să se plângă cel care a beneficiat de o clemenţă pe care el însuşi n-o credea posibilă. Domnu’ Şumudică, într-un fotbal normal, n-ai fi fost campion! Astra poate ar fi reuşit să câştige, că a şi meritat să ia titlul, dar ar fi trebuit s-o facă fără antrenorul suspendat cu suspendare.

“FRF tolerează falimente, insolvenţe, participante în cupele europene care n-au ce căuta acolo, iar aici includ şi clubul meu, CSMS Iaşi, oameni care îşi dau prime de zeci de mii de euro. E o conducere incompetentă, falimentară, care nu are nimic în comun cu sportul şi care lucrează doar la chestii de imagine. La final, dar nu cel din urmă, Florin Prunea. Ce atitudine! Ce ieşire! Mai ceva decât în faţa lui Kennet Anderson, acum mai bine de două decenii. Membru al Comitetului Executiv, alături de Valeriu Argaseală, reprezentanţii cluburilor din Liga 1. Urma să primească o primă pentru calificarea la Euro, precum ceilalţi colegi. „Toţi banii pe care-i voi primi îi voi dona Centrului de copii şi juniori de la CSMS Iasi. Eu consider că aşa trebuie făcut. Nu văd motive pentru care aş primi aceşti bani”, a anunţat Prunea. De ce n-a făcut-o înainte? Pentru că dă mai bine acum. De ce nu donează Centrului de copii şi juniori şi primele încasate în calitate de oficial al lui CSMS Iaşi? Pentru că nu l-a întrebat nimeni. Şi pentru că nu despre asta e vorba acum. Şi nici nu va fi vreodată.

Gata! Asta a fost tot! S-a dus fierbinţeala dintr-o vară toridă. Să înceapă Euro!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *