Un punct galben și mult gri

Un punct după 4 meciuri, 3 goluri marcate și 10 primite. E mai puțin decât ne-am așteptat la tragerea la sorți, dar e mai mult decât am fi sperat după primele meciuri din faza grupelor. Este, până la urmă, tot ce a meritat fotbalul nostru în această toamnă.

Steaua a reușit, cumva, să se redreseze după meciurile slabe făcute în ultima lună. Când FC Voluntari îți dă două goluri și o învingi doar cu ajutorul arbitrului, nu te gândești că poți obține prea multe cu Villarreal, a 4-a în Spania, după Real, Barca și Atletico. “Un punct ar fi bun” spunea Reghecampf înainte de meci, la fel ca în preziua meciului de la Ankara. Partidele au fost cu totul diferite. Atitudinea a fost alta, rezultatul mai bun. Poate și pentru că nu a fost Enache, deși eroarea lui Toșca, a câta în ultimele meciuri, ne putea duce cu gândul la un deznodământ nefericit. Villarreal nu e, însă, Manchester City, iar Steaua a reușit să revină. A egalat tot după o eroare, dar asta contează mai puțin. Două erori au decis rezultatul pe Arena Națională. Un rezultat just, conform cu realitatea din teren, chiar dacă Steaua se poate plânge după bara lui De Amorim și penalty-ul neacordat de arbitrul ucrainean. Spaniolii puteau marca la ultima fază, la lovitura liberă executată de Jose Angel și roș-albaștrii ar fi rămas cu buza umflată.

sursă foto: www.uefa.com

Nu e un punct enorm, nici decisiv, așa cum se vehicula după încheierea meciului, ci doar un punct de plecare. O remiză cu favorita grupei, în urma unei evoluții bune, le dă încredere jucătorilor și transmite un mesaj celorlalți adversari. Mai ales după partida jenantă de la Ankara.

Sunt câteva lucruri demne de reținut după egalul cu Villarreal. Există viață după Enache. Tamaș nu e fundaș lateral de meserie, dar știe cu ce se mănâncă postul de apărător. Știe să se apere, iar acest lucru le dă încredere coechipierilor, deși, până la urmă, tot o improvizație e. Pe Enache ar trebui să-l vedem din ce în ce mai rar.

Banderola pare că-l apasă pe Toșca. Aproape că nu e meci în care să nu greșească. S-a întâmplat cu CFR, cu Voluntari și a greșit și aseară. E într-o pasă proastă din care trebuie să iasă repede. Atuul lui este că Tamaș a fost trecut în dreapta, iar Mitrea a jucat modest de când a venit.

Jakolis poate fi mai mult decât o soluție pentru ultimul sfert de oră. A intrat bine în meci, în locul lui Adi Popa și a avut o incursiune periculoasă în prelungiri, când a centrat sus, în loc să șuteze sau să trimită pe jos, iar Andres Fernandez a respins. Adi Popa are de ce să-și facă griji, mai ales că aseară nu a reușit nimic important.

Cu mască sau fără mască, Golubovic nu face altceva decât să sporească regretele steliștilor că nu au în echipă un atacant de valoare. 10 meciuri fără gol sunt prea multe, mai ales pentru pretențiile Stelei. A jucat deja un sfert din meciurile pe care le-a bifat sezonul trecut și nu a marcat nici măcar o dată. Anul trecut, pe vremea asta, avea 4 goluri marcate pentru Poli Iași. Steliștii mai au mult de așteptat până la iarnă, atunci când se anunță alte transferuri.

William De Amorim a făcut un meci bun, poate cel mai bun de când a venit la Steaua și a fost desemnat cel mai bun jucător al partidei pe site-ul UEFA. Câteodată parcă are nevoie de o minge doar pentru el, dar pare să fi avut dreptate atunci când a solicitat puțină răbdare. Evoluția bună a lui De Amorim e o veste proastă pentru Tănase. Șansele de a se impune în zona sa de confort sunt aproape nule, astfel că decarul Stelei trebuie să se adapteze în alt rol. Un rol care nu-l prinde, oricât de modest ar juca Golubovic. Tănase nu e atacant central, după cum nu era nici Chipciu. Tănase ar trebui să joace ce juca Totti…

Ah, Totti! Minunată demonstrația pe care a făcut-o „Il Re di Roma”, la 40 de ani, în fața campioanei României. Legendarul jucător al giallorossilor și-a strâns mai tinerii coechipieri alături și a regizat o piesă pe care ai noștri și-o doreau terminată cât mai repede.

sursă foto: www.uefa.com

Cam din minutul 15, când a marcat Strootman și toată lumea uitase uriașa ocazie a lui Nicoară. Astra a ars repede pe Olimpico. Nici vorbă de vreo comparație între meciul de acum și cel al CFR-ului, din urmă cu 8 ani.

În primul rând e diferență mare de valoare între cele două echipe. Pe Nicoară nu-l poți compara cu Dubarbier, pe Lazic cu Tony, pe Cadu cu oricare dintre fundașii centrali ai Astrei, pe Mureșan cu Boubacar și, în general, comparațiile le sunt defavorabile aproape tuturor jucătorilor lui Șumudică. Am spus aproape tuturor jucătorilor pentru că Teixeira și Alibec și-ar fi găsit loc în echipa lui Trombetta. Șumudică însuși iese pe minus vizavi de Maurizio Trombetta. Ambii au încercat să închidă jocul în fața lui Spalletti, dar Trombetta a dat o șansă și atacului. Dani, Dubarbier, Culio, Trică și Yssouf Kone, plus lateralii Tony și Alvaro Pereira l-au înnebunit pe Spalletti, în timp ce Șumudică i-a lăsat de capul lor pe Nicoară, Teixeira și mai ales Alibec. Vârful Astrei a fost abandonat între adversari, ca o pedeapsă pentru că și-a pus semnătura pe contractul oferit de Steaua.

A renunțat prea târziu Șumudică la cei 5 fundași. Era deja 4-0, iar Roma se oprise. Astra a fost adversarul perfect pentru echipa lui Spalletti, care nu mai câștigase de aproape un an în cupele europene. Dincolo de valoare, diferența a fost făcută de atitudine. Dincolo de salarii foarte mari și primite la timp, italienii au alergat din respect pentru meserie. Pasele lui Totti și pofta uriașă de fotbal au venit din dorința acestuia de a arăta că mai poate juca la nivel înalt și la 40 de ani.

Giurgiuvenii au arătat că nici chef nu mai au să mimeze interesul față de o echipă care trage să moară, abandonată de cel mai bogat patron din Liga 1. La cum arată Astra, nu ne mai putem gândi decât la momentul când se va trage cortina.

 

 

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *