1-3, 1-4 și, din nou, 1-3. 3 înfrângeri, 3 goluri marcate și nu mai puțin de 10 primite. Iar când te bate „rezerva rezervei titularului de la Dinamo”, cum excelent a apreciat Basarab Panduru, nu-ți mai rămâne decât să ridici mâna, frumos, ca la școală, și să renunți. Asta, într-o lume normală, în care antrenorii sunt antrenori, iar patronii, doar patroni, nu și antrenori. Altfel, vii la conferința de presă și anunți că nu te-a interesat meciul, dar că toată lumea va vedea de ce e capabilă echipa în play-off. Chiar, o fi Steaua capabilă să joace și mai prost? Pentru că mai bine, e clar, nu poate juca. Cel puțin, nu în această formulă.

Deși avea nevoie de 3 goluri pentru a întoarce un rezultat ce părea imposibil de răsturnat, Steaua a jucat cu Dinamo mai slab decât a făcut-o la Mediaș. Înfrângerea e logică, dacă ținem seama că echipa lui Reghecampf a tras o singură dată pe spațiul porții. A etalat același joc împleticit, fără orizont, dominat de pase în lateral sau înapoi. Probabil că lui Alibec îi pare rău, acum, că nu a rămas la Giurgiu și a venit să tragă la o căruță împotmolită definitiv în șirul fără sens al schimbărilor interminabile de roluri.

Ce să mai înțeleagă jucătorii, mulți dintre ei lipsiți de valoarea necesară pentru a juca la Steaua? Dar nu e vina lor, când fundașul central din meciul cu Gaz Metan e trecut fundaș dreapta, mijlocașul central, fundaș central, fundașul dreapta joacă mijlocaș dreapta, iar mijlocașul central nefolosit la Mediaș e titularizat cu Dinamo? Dacă vi se par greu de identificat jucătorii, nu e o problemă. Asta, probabil, simt și ei, și suporterii, atâția câți au mai rămas. Tamaș, Moke, Enache și Achim sunt cei despre care vorbeam mai devreme. Pe Muniru, titular la Mediaș, nu l-am mai socotit, pentru că singura lui calitate este cea de frate al lui Muntari, fost fotbalist cu Milan și Inter în CV.

Jocul Stelei nu este, însă,  decât imaginea fidelă a discursului antrenorului. Reghecampf pare a se baza pe ideea de a “nu lăsa pe mâine ceea ce poți face azi, ci pe poimâine”. De la finalul lui 2015, după fiecare meci ratat, antrenorul Stelei tot anunță că echipa va arăta altfel. Ba din play-off, ba la startul sezonului, ba în preliminariile cupelor europene, ba în grupe și așa mai departe.  Ca în pilda “Petrică și lupul”, toată lumea s-a obișnuit cu Steaua de mâine, cea de azi nu mai e de luat în seamă. Într-un an și 3 luni, Laurențiu Reghecampf a risipit tot capitalul de imagine și simpatie pe care îl acumulase în primul mandat la Steaua. A ratat titlul în sezonul precedent, a ratat calificarea în șaisprezecimile Europa League, a ratat primul loc la finalul sezunului regulat și nu sunt semne că nu ar rata, din nou, titlul.

Steaua a intrat în spirala negativă în care intrase Dinamo pe vremea lui Stoican, care se amăgea și încerca să-i amăgească și pe suporteri cu lipsa de importanță a unor meciuri, cu momente bune de joc, apropo, nu-mi iese din minte, nici acum, acea declarație dată după 2-5. “Latovlevici vrea să centreze şi mingea se duce în poartă, golul al treilea, şut deviat, golul al patrulea, corner al nostru şi scapă Popa singur pe contraatac. Dacă judecăm la rece, așa s-au dat golurile Stelei.” Altfel spus, “Steaua n-a avut alte ocazii în afara celor 6 goluri”, vorba lui Nistor. Dinamo a reușit să iasă din încurcătură și se mândrește cu 10 meciuri consecutive în care nu a pierdut cu marea rivală. Contra a știut ce are de făcut, a sesizat că, în lumea fără bani în care se învârte Dinamo, lucrurile pot fi schimbate cu un pic de atitudine, iar Dinamo a avut atitudine din plin. Mereu agresivi, mereu primii în duelurile unu la unu, băieții lui Contra și-au umilit rivala de-o viață în ambele partide.

Duelul dintre echipa care a investit 6,5 milioane de euro în transferuri și cea care a investit fix ZERO lei a fost câștigat cu 7-2 de “amărâții” care, nu numai că nu aduc jucători pe bani, ci îi și vând pe cei mai buni pe sume modice. Dacă ar iniția cineva o strângere de fonduri pentru a achita clauza de reziliere a lui Laurențiu Reghecampf, aș zice că ar fi șanse mari ca Steaua să aibă un interimar pe bancă la meciul de sâmbătă cu ASA. Dar Reghecampf va fi tot acolo, la locul lui, în fotbalul în care antrenorii nu sunt antrenori, iar patronii nu sunt doar patroni, ci și antrenori de ocazie.