S-a mai risipit emoția, s-a epuizat arsenalul de glume, s-au mai închis rănile – oare? – s-au căutat și identificat vinovații și mii de planuri se vor țese până ce lumea fotbalului o va reprimi pe Italia în mijlocul ei. Excluderea temporară poate fi benefică, dacă italienii vor înțelege cauzele profunde care au dus la acest eșec major. Dacă vor pleca de la ideea că au pierdut în fața unei echipe care a tras 4 șuturi pe poartă în 180 de minute, au numai de pierdut. Dacă analiza va fi superficială, și n-ar fi prima dată, episoadele de acest gen se vor repeta mai des decât o dată la 60 de ani. În fine, e treaba lor să-și rezolve problemele.

Ratarea calificării a luat prin surprindere pe toată lumea. Primele semne au apărut la Madrid, când Ventura a jucat sinucigaș pe terenul unei echipe care abia aștepta prilejul revanșei de după eliminarea de la Euro. Spania ratase victoria în tur, când a dominat 60 de minute și a sfârșit prin a trage cu dinții de remiză. Probabil că răbufnirea de orgoliu din ultima jumătate de oră a meciului de pe San Siro l-a făcut pe Ventura să creadă că echipa lui are mai multe resurse decât avea în realitate. Ventura a rămas prizonierul propriilor idei, un personaj rigid, iar acțiunile sale au devenit de neînțeles. A așteptat să treacă primele meciuri pentru a implementa acel ultraofensiv 4-2-4, pe care l-a jucat în ultimul meci din 2016, contra Liechtensteinului. A continuat cu Albania, din nou cu Liechtenstein, dar primul meci important, în acest sistem, a fost cel de pe Bernabeu.

A crezut că poate face cărțile la Madrid, dar  ideea s-a dovedit a fi falimentară. Eșecul drastic, nu doar ca scor, ci și la nivel de joc, a pus Squadra Azzurra la pământ. Nu și-a mai revenit până la final, pentru că n-a avut cine s-o trezească. Victoria cu Israel a venit din inerție, dar Ventura își pusese în gând să schimbe din nou. Și a făcut-o la meciul cu Macedonia. A revenit la sistemul în 3, dar a fost un fiasco. Doar remiză, astfel că ultimul meci l-a jucat tot în 4. Și l-a câștigat. Avea nevoie de victorie în Albania, pentru a fi cap de serie în play-off. A obținut-o, la pachet cu cel mai dificil adversar pe care-l putea primi. Suedia chinuise Franța teribil, chiar la Paris, unde a pierdut pe mâna brigăzii lui Milorad Mazic. Ultimele 4 meciuri din deplasare au adus doar un 4-0 la Minsk și nu mai puțin de 3 eșecuri, dintre care unul la Sofia. Tocmai pe acela l-au luat italienii drept reper. Mare greșeală.

Eșecul din Suedia, unde Ventura s-a plâns mai mult de arbitrajul lui Cakir, decât de jocul propriei echipe, încă mai putea fi reparat. Dar selecționerul a rămas inflexibil, ba chiar a avut o răbufnire la adresa jucătorilor, pe care, oricum, îi pierduse încă de la Madrid. Sau poate că nu i-a câștigat niciodată. ”Eu mă dau la o parte și vă asumați voi responsabilitatea” le-a transmis veteranilor, în frunte cu Buffon, în momentul în care aceștia i-au sugerat că ar fi mai bine să schimbe 3-5-2-ul de la Solna într-un 3-4-3, în care să-i facă loc și lui Insigne. Degeaba. A mers tot pe 3-5-2, pentru că Suedia a venit tot cu două vârfuri, dar a vrut să aducă un suflu nou. Iar aici, jocul din prima repriză i-a dat dreptate.

Ce a funcționat

A înțeles că nu poate juca mai repede cu De Rossi și l-a trimis în teren pe Jorginho, care se simte mult mai bine atunci când trebuie să construiască. Ideea a fost simplă și a funcționat. Pe Friends Arena, unde De Rossi a venit foarte des aproape de fundașii centrali, presssingul lui Berg și Toivonen, susținut de mijlocași, a tăiat culoarele de pasă ale Squadrei Azzurra, nevoită să iasă din apărare cu pasă lungă. Introducerea lui Jorginho, cu brazilianul naturalizat mai aproape de zona ofensivă, a făcut inutil pressingul suedezilor, pentru că Jorginho s-a poziționat foarte bine,, în spatele celor doi atacanți și a reușit să scape ușor de adversar, mai ales după accidentarea lui Johansson. Jorginho a dat una dintre puținele pase filtrante ale meciului și l-a lăsat pe Immobile singur cu Olsen. În momentul în care Jan Andersson l-a introdus pe Svensson, centrul de greutate al Suediei a fost și mai jos, cu mijlocașul lui Seattle Sounders poziționat aproape între Granqvist și Lindelof. Abia în partea a doua a remediat antrenorul suedez, în momentul în care l-a scos pe Toivonen și l-a introdus pe Thelin, care s-a lipit de Jorginho, iar napoletanul a dispărut din joc.

L-a înlocuit pe Belotti cu Gabbiadini. O idee năstrușnică, dar care avea, de asemenea temeiul ei. Gabbiadini e mai mobil decât Belotti și a jucat în spatele lui Immobile. A avut rolul de a crea culoare pentru venirile din linia a doua, ale lui Parolo și Florenzi, lucru pe care l-a reușit, parțial. Dintr-o astfel de fază a venit ocazia lui Florenzi din startul reprizei a doua. A jucat, totuși, un meci cu care nu e obișnuit, iar acest lucru s-a văzut.

Florenzi mezzala, o altă surpriză. Presat și de suspendarea lui Verratti, Ventura l-a ales pe Florenzi pentru postul de inter stânga. Mai ales că ideea de a schimba 3-5-2-ul în 4-4-2 era mai ușor de pus în practică din acea poziție, decât dacă Florenzi ar fi jucat inter dreapta, așa cum a mai făcut-o la Roma. Atenție, în urmă cu 2 ani. A fost o mutare inspirată, per total, jucătorul Romei fiind unul dintre cei mai buni de pe teren.

În plus, a comandat un pressing agresiv în jumătatea adversă, pentru a recupera mingea cât mai repede. I-a ieșit manevra, mai ales în primele 15 minute, pentru că  ușor-ușor, după intrarea lui Svensson, Suedia a cedat deliberat și terenul și posesia.

Ce n-a mers

Pauza a venit într-un moment foarte prost pentru Italia. Azzurrii erau în joc, puneau o presiune fantastică și toată lumea se aștepta ca suedezii să cedeze. Ceea ce probabil s-ar fi întâmplat, dacă nu venea, salvator, fluierul lui Mateu Lahoz. Echipa lui Jan Andersson a avut timp să-și refacă forțele, și-a umplut plămânii cu aer și era, din nou, gata pentru a se lua la trântă cu istoria.

Primul sfert de oră, după pauză, a fost o continuare a primei părți. După care a venit schimbarea de care am pomenit mai sus. Introducerea lui Thelin l-a anihilat pe Jorginho, iar jocul a început să scârțâie. A fost momentul în care Ventura a cedat. Definitiv. În loc să încerce să-l readucă în joc pe Jorginho, l-a scos pe Gabbiadini și l-a introdus pe Belotti. Doi atacanți, veritabili, dar degeaba. Fără a mai avea posibilitatea să avanseze prin Jorginho, Italia s-a întors la jocul din tur. A construit cu Bonucci și Chiellini, însă diferența era evidentă. Cei doi nu au putut face altceva decât fie să trimită mingile în margine, fie să încerce să joace lung pe cei doi atacanți. În ambele partide, Barzagli, Bonucci și Chiellini au fost cei care au jucat cele mai multe mingi.

Prezența lui Belotti și Immobile în careu a făcut ca Italia să renunțe la combinațiile care, în prima repriză, și la ocazia lui Florenzi, din minutul 53, au pus în dificultate apărarea Suediei. Darmian și Candreva s-au aflat, tot mai des, în situația de a trimite, obligatoriu, mingea în careu. Numărul centrărilor a crescut exponențial, iar Italia a terminat meciul cu 51 de mingi aruncate în careu, un număr aproape dublu față de partida tur (28). A fost, practic, un antrenament pentru fundașii suedezi, mai ales pentru Granqvist – lentul lenților – așa cum a fost catalogat de presa italiană, favorizat de acest tip de joc. Candreva și Darmian au centrat în van. Niciunul nu a reușit să găsească vreun coechipier în careu și nici să-și scoată un adversar din joc.

Momentul în care unul dintre colaboratorii lui Ventura s-a dus la De Rossi și i-a cerut să iasă la încălzire, spune totul despre deruta din spațiul tehnic.

Probabil că introducerea mijlocașului Romei ar fi avut misiunea de a-l elibera pe Jorginho, dar semnalul ar fi fost prost. Ar fi trebuit să scoată pe cineva din ofensivă, ceea ce ar fi inflamat și mai mult un stadion aflat la limita exploziei. De Rossi avea și el dreptate. A pus interesul grupului deasupra interesului personal. ”Avem nevoie de victorie, nu de egal. Bagă-l pe Insigne sau pe El Shaarawy”. A intrat Micul Faraon și a ratat ultima ocazie a meciului. Insigne a rămas pe bancă, pentru că Ventura l-a preferat pe Bernardeschi. Pe care l-a trimis într-o poziție atipică, la fel cum procedase cu Insigne, pe Friends Arena. Rezultatul? 0 acțiuni utile ale mijlocașului ofensiv de la Juventus. Ventura a fost copleșit de miză, iar intervențiile lui, din repriza a doua, au anulat tot ceea ce fusese bun în prima parte.

Restul e istorie. La fel ca Buffon, Barzagli sau De Rossi. Suedia, cu jucători de la Al Ain, Toulouse, Krasnodar sau Seattle Sounders, a eliminat Italia care a venit cu reprezentați de la Napoli, Inter, Roma sau Juventus.