Milan a fost aproape de o mare surpriză pe San Paolo. A condus cu 2-0 la Napoli, unde nu a mai câștigat din 2010, dar a sfârșit prin a pierde un meci pe care l-a avut în mână. Inspirația și experiența lui Ancelotti au făcut diferența în fața lui Gattuso, confirmat în funcție pentru un nou sezon, dar incapabil, cel puțin așa pare, să schimbe fața unei echipe care visează la statutul de odinioară.

Cum s-a schimbat un meci care a semănat destul de mult cu cel de pe Olimpico, 2-0 cu Roma, în  februarie, și de ce rezultatul a fost total diferit? Să le luăm pe rând.

Încă de la început, Gattuso a propus o abordare prudentă, iar centrul de greutate al echipei a fost foarte jos – 44,3 metri, cu Biglia poziționat foarte aproape de fundașii centrali. Acest start timid de meci a făcut ca Napoli să o împiedice total pe Milan să iasă din propria jumătate de teren, în primul sfert de oră.

Așa a apărut prima ocazie a meciului, pe traseul Mario Rui – Callejon – Allan, dar brazilianul, încă o dată printre cei mai buni jucători ai lui Napoli, a tras modest din centrul careului.

Încăpățânându-se să încerce să iasă din apărare cu pase mărunte, Milan a pierdut posesia foarte repede, încă din propria jumătate. Biglia a făcut câteva greșeli pe care echipa lui Ancelotti nu a reușit să le speculeze. De nicăieri, a venit golul lui Bonaventura, pe o schimbare de direcție a lui Suso și inspirația extraordinară a lui Jack. 1-0 și jocul s-a schimbat.

Și aici mă refer la evoluția lui Napoli, surprinsă de un gol pe care italienii l-au caracterizat drept ”un fulmine a ciel sereno”. Gripată la fel ca în prima jumătate de oră pe Olimpico, echipa lui Ancelotti a fost incapabilă să ajungă periculos la poarta lui Donnarumma. Doar două au fost momentele mai încinse – șuturile lui Callejon și Milik, prea puțin pentru o echipă care și-a propus să câștige scudetto.

În același timp, Milan a adoptat o atitudine de echipă mică, iar asta vine ca urmare a celor transmise de pe margine. La 1-0 și cu adversarul năucit de un gol total neașteptat,  rossonerii nu au ieșit la joc și au preferat să aștepte, de parcă nu trecuse doar un sfet de oră, ci ar mai fi fost doar 15 minute până la final. Fără Calhanoglu, suspendat, Milanului i-au lipsit jucătorii combinativi, capabili să paseze repede, să scoată adversarul din joc prin dribling. În aceste condiții, prezența lui Higuain ar fi trecut neobservată, dacă fiecare atingere de balon n-ar fi fost însoțită de un cor uriaș de fluierături.  Argentinianul a părut ca un corp străin respins de echipă.

Totuși, echipa lui Gattuso a mai dat o lovitură, imediat după pauză. După un final de primă repriză modest, Calabria profită de apatia lui Insigne și trimite mingea în poartă, din pasa lui Suso. 2-0 cu 40 de minute înainte de finalul meciului. Moment în care soarta meciului păre a fi fost scrisă.

Doar că Napoli și strategia inițială a rossonerilor au făcut ca meciul să se întoarcă. De ce revin la strategia rossonerilor? Pentru că încăpățânarea de a pasa în propria jumătate, deși nu dispune de astfel de jucători, a făcut ca  Rino Gattuso să-i deschidă larg ușa lui Ancelotti. ”Ajutat” de Musacchio și presat de Milik, Biglia a pierdut o minge în propria treime, în fața lui Zielinski. În mai puțin de 10 secunde, mingea se odihnea în poarta lui Donnarumma. Nu e prima eroare de acest gen pe care o face mijlocașul argentinian. A mai făcut și s-au mai luat goluri pe erorile lui, inclusiv în derby-ul cu Inter. Nici măcar nu a fost prima din meci. Încă una, la șutul lui Insigne, a fost suficientă.

Gattuso reacționează febril și-l introduce pe Bakayoko în locul lui Biglia, vizibil afectat de gafa comisă. Un alt semnal prost pe care antrenorul îl transmite de pe margine. S-a simțit frica în decizia lui Gattuso? Din plin, iar Ancelotti a profitat. L-a sacrificat pe Hamsik, golgheterul all-time al lui Napoli, pentru că indiferent de statut, slovacul nu poate oferi aceeași calitate pe care o dădea Jorginho. Din 4-3-3, Napoli a trecut în 4-2-3-1, cu Mertens în spatele lui Milik. Fotbal fără 9 clasic nu există în concepția lui Ancelotti, de aceea, cel puțin până acum Mertens a fost rezervă, iar polonezul, titular. Lucrurile s-ar putea să se schimbe, de acum încolo, și să-i vedem pe amândoi în teren, în 4-2-3-1.

Ieșirea lui Hamsik i-a limitat aria de acțiune lui Allan, obligat să joace mai jos, pentru a proteja defensiva. În același timp, intrarea lui Mertens a adus o mai mare densitate în marginea careului advers, o mai mare mobilitate, iar Gattuso n-a putut sau n-a știut cum să reacționeze. Asta s-a văzut imediat și denotă o prea puțină cunoaștere a posibilităților lotului. Lăsăm deoparte obsesia pentru 4-3-3, deși Milan nu pare să aibă suficientă calitate pentru a juca acest sistem, și rigiditatea lui Gattuso, care nu schimbă nimic, decât în situații disperate. Antrenorul rossonerilor l-a sacrificat și pe Bakayoko, pe care l-a pus să joace în centru, ceea ce francezul nu știe și nici nu avea când să învețe. La Monaco, a jucat în cuplu cu Fabinho, în centrul terenului, iar la Chelsea, fie cu Kante, fie inter dreapta, într-o linie de 5 mijlocași. Niciodată, în poziția lui Biglia. Prima acțiune a lui Napoli, după intrarea francezului, a adus ocazia lui Zielinski, șut din aceeași poziție din care marcase primul gol. Bakayoko? Spectator, undeva departe de internaționalul polonez, pe care nu l-a urmărit nici Kessie.

Gattuso a reacționat corect, în cele din urmă, schimbându-le poziția lui Kessie și Bakayoko, dar era prea târziu. Zielinski a mai prins un moment de inspirație și l-a învins a doua oară pe Donnarumma, după o lipsă de comunicare între portar și mijlocașul francez, care ar fi putut să-i lase mingea fără probleme. La 2-2, n-a mai venit niciun semnal de pe banca rossonerilor, dar a mutat Ancelotti. I-a mulțumit lui Zielinski pentru dublă și l-a adus lângă el, pe bancă, pentru a-i face loc lui Diawara. O altă mutare intelingentă, care i-a permis lui Allan să revină în poziția din care a amenințat defensiva Milanului în prima repriză.

O pasă excelentă a lui Diawara, care a avut tot timpul din lume să-și potrivească mingea, l-a găsit pe Allan, printre Romagnoli și Rodriguez. Brazilianul a pasat pe lung, iar Mertens a împins mingea în poartă, profitând de absența dublajului. Suso a fost spectator, revenirea era completă.

Abia la 2-3 Gattuso a reacționat și a schimbat sistemul, dar a fost mai mult o decizie disperată. L-a scos pe Bonaventura și l-a introdus pe Cutrone, încercând un 4-2-4 care n-a amenințat în niciun fel poarta lui Ospina. Milan a pierdut, pe mâna lui Gattuso, un meci pe care l-a gestionat foarte bine până la 2-0. Prăbușirea rossonerilor nu e o surpriză. După plecarea lui Allegri, adică de 4 ani încoace, Milan a început să aibă mari probleme după ce primește gol.  Tot cam din acea perioadă, rossonerii nu mai știu să scoată în evidență calitățile atacanților. Dezordinea de pe faza de apărare, lipsa de agresivitate în marcaj, lacunele în ceea ce privește poziționarea jucătorilor  îi sunt imputabile antrenorului.

Dincolo, Napoli are punctaj maxim după două meciuri în care a revenit după ce a fost condusă, ceea ce nu poate fi pus pe seama întâmplării. Experiența vastă și mesajele pe care le transmite jucătorilor și publicului sunt foarte importante, iar Ancelotti mi se pare a fi cel mai mare atu al lui Napoli în lupta pentru scudetto.

sursă foto sus: sscnapoli.it