Guarda e vinci!
S-a dus și etapa a doua din Serie A, iar 3 dintre echipele cu pretenții nu au bifat niciun succes. Alte 3 au maximum de puncte. E una singură care nu a luat niciun gol, aceeași care dă numai goluri formidabile. Avem o echipă care a jucat cu rezervele, dar are cele mai multe goluri marcate, după două etape, dar și una care i-a rezistat lui Cristiano, dar care cea mai slabă apărare. 6 goluri încasate într-un meci.
Juventus – Lazio 2-0
Pomeneam, mai devreme, de Cristiano, care a făcut ce a făcut și a rămas fără gol marcat și după meciul cu Lazio. Platini, Maradona și Ronaldo sunt la adăpost. Știți gluma cu ”nu vă luați după ce se scrie, că Ronaldo a marcat în etapa a doua?”. Dacă nu, o găsiți aici, unde vedeți și golul respectiv. Altfel, Cristiano a jucat doar o minge în careul lazial, în prima repriză. În a doua, a fost mai prezent, dar tot nu a reușit să marcheze cu Lazio. Ba chiar a avut și una dintre celebrele-i manifestări, când golul lui Mandzukic l-a prins frustrat din cauza lui Strakosha care i-a deviat, în ultimul moment, mingea pe care se pregătea s-o împingă în poartă.
Golul meciului i-a aparținut lui Pjanic, în vreme ce lazialii l-au văzut pe Szczesny la fel de bine cum au văzut meciul Dybala și Cuadrado. De departe. Lazio n-are niciun punct după două etape, dar nu e ultima, pentru că nu o lasă Chievo.
Napoli – Milan 3-2
Pe San Paolo, am văzut că li se potrivește și unora dintre italieni prostia cu ”2-0 e cel mai periculos scor”. Milan a reușit să piardă, dar nu mai intru în detalii, pentru că am vorbit, deja, despre nebunia de la Napoli. Dacă nu ați fost pe fază, citiți aici.
SPAL – Parma 1-0
Lângă Juventus și Napoli s-a cocoțat și SPAL. După formidabilul gol al lui Kurtic, de la Bologna, Antenucci s-a gândit să nu rămână dator și a inventat o execuție spectaculoasă. Cum nimeni nu prea are chef să se uite la SPAL cu Parma, de asta nici nu a fost la televizor. E la minutul 1:30
https://www.goalsarena.org/en/video/italy-serie-a/26-08-2018-spal-1-0-parma-calcio-1913.html
Dacă sunteți fani SPAL și vi s-a părut că Paolo Mazza s-a înălțat peste noapte, să știți că e doar o iluzie. Meciul s-a jucat la Bologna, pentru că Paolo Mazza e în renovare. SPAL joacă italienește și are 6 puncte cu două goluri marcate. Parma a rămas cu un punct și așteaptă cu înfrigurare vizita lui Cristiano.
Cagliari – Sassuolo 2-2
Cagliari și Sassuolo s-au trezit din amorțeală și, după un sezon în care au marcat un singur gol în două meciuri, s-au întors la vechile obiceiuri. Asta înseamnă goluri multe. N-au mai fost 7 sau 8, ca acum două sezoane, ci doar 4. Sarzii au condus de două ori, doppietta Pavolletti, dar punctele le-au împărțit cu neroverzii. Când Cagliari l-a adus pe Klavan, s-o fi gândit că a făcut o afacere. Ntzzz! Fostul cormoran e cel care îl scapă pe Berardi la primul gol. Kevin Prince Boateng i-a adus un punct lui Sassuolo, dintr-un penalty transformat în al 9-lea minut de prelungiri. Sassuolo juca în 10 din minutul 92.
Fiorentina – Chievo 6-1
Fiorentina a debutat cu un succes clar în fața lui Chievo. Pesemne că jucătorii lui Lorenzo D’Anna s-au gândit că s-a terminat campionatul, dacă au scăpat de șuturile lui Cristiano. Fără Sorrentino, a doua echipă din Verona a luat 6 goluri pe Artemio Franchi. Cel mai frumos gol e la secunda 26.
https://www.youtube.com/watch?v=iviBt6gymd4
În rest, a dat toată lumea. Benassi x2, Chiesa, Gerson și, în final, Cholito. Ar fi dat și Cristiano, dacă ar fi dat peste o astfel de apărare. Oh, wait! A dat, dar Chievo s-a apărat mai bine.
Frosinone – Bologna 0-0
Moda terenurilor neutre a ajuns, din Liga 1, până în Serie A. După SPAL, care a jucat la Bologna, și Frosinone a jucat în exil. Fără spectatori, la Torino, unde a ispășit a doua etapă de suspendare după problemele din barajul cu Palermo. Dzemaili a ratat cea mai mare ocazie a unui meci care, la fel de bine, putea să nu se joace. Ambele au rămas pe zero, la capitolul goluri marcate, dar s-au ales cu un punct.
Genoa – Empoli 2-1
Pe Marassi, Genoa a câștigat cu Empoli. A fost 2-1, într-un meci jucat cu gândul la victimele prăbușirii podului Morandi. Au fost 43 de minute de liniște spartă doar la golurile lui Piatek și Kouame. Bucuria de la golul ultimului a contrastat puternic cu atmosfera din tribune. Dacă-l întrebai de ce s-a bucurat așa, într-o seară în care lumea se gândea la cele peste 40 de vieți pierdute, pariez că ar fi răspuns ”nu știu, că eu nu sunt de aici”. Momentul îl vedeți la minutul 1:05
https://www.youtube.com/watch?v=jnDZHuOLZ_k&list=PLFTjYT0jsEKwOtGzDC9fSszYaF3Z7eG7C&index=7
Cel mai frumos gol care nu a fost gol îi aparține lui Zajc – secunda 40.
Udinese – Sampdoria 1-0
Sampdoria e a treia echipă fără gol marcat, dar are scuza că a jucat un singur meci. A pierdut la Udine, 0-1, gol marcat de Rodrigo de Paul. În rest, nu prea s-au întâmplat multe lucruri. Au mai fost câteva ocazii, la ambele porți, dar nimic spectaculos.
Inter – Torino 2-2
Pe Meazza, lumea era pregătită pentru ”corri e lotta”. De alergat, au alergat băieții lui Spalletti. De luptat, au făcut-o până la 2-0. Au aflat și nerazzurrii că 2-0 e scor periculos, dar s-au oprit la timp, nu ca verișorii. De oprit, s-a oprit și Handanovic. La fix cât să o aducă pe Torino în meci. După atâtea sezoane în care s-a chinuit s-o țină pe Inter în lupta pentru UEFA Champions League, slovenul s-a gândit că are nevoie de o pauză, mai ales că și-a îndeplinit obiectivul. Ce a ieșit, vedeți la minutul 2:15.
https://www.youtube.com/watch?v=BidGxuEfTBQ&list=PLFTjYT0jsEKwOtGzDC9fSszYaF3Z7eG7C&index=8
După ce v-ați oprit din râs, mai uitați-vă o dată. Încă un hohot și veți merge mai departe, că e inutil să căutați vreo explicație. S-a terminat 2-2, astfel că Spalletti a acuzat presiunea. Are șanse mari să o ia pe urmele lui Mazzarri, care găsea tot felul de explicații penibile pentru eșecurile din perioada Inter. Nerazzurrii au un punct după meciurile cu Sassuolo și Torino.
Roma – Atalanta 3-3
Tot două goluri avans a avut și Atalanta, dar n-a reușit să câștige pe Olimpico. Totuși, la fel ca Inter, a scos un punct, astfel că băieții lui Gattuso rămân râșii rundei. Meciul a început fabulos. Dacă tot a luat cea mai mică notă cu Torino, Pastore s-a gândit să-și marcheze teritoriul. La secunda 20.
Giallorossii au crezut că e suficient, iar echipa a doua a Atalantei a simțit miros de sânge. Și atât de prost a continuat trupa lui Di Francesco, încât la pauză a fost 1-3. Dublă Emiliano Rigoni, la primul meci în Serie A, plus un gol al lui Castagne. Asta în condițiile în care mijlocașii titulari erau toți pe bancă, alături de Papu Gomez. Lucrul ăsta s-a văzut după pauză, când Roma a revenit și a reușit să smulgă un punct. Manolas, ”the greek god in Rome, a marcat în minutul 82, iar giallorossii merg pe San Siro vineri, în deschiderea etapei a 3-a. Cu Di Francesco proaspăt operat la mână, pentru că s-a crezut, în același timp, Cârțu și Rădoi.