Contra statului paralel

”Nu e obligatoriu să câștigăm cu Serbia”. Și n-am câștigat. Pentru prima dată după multă vreme, ne-am îndeplinit obiectivul. Nu ne-am propus să câștigăm, n-am câștigat. Asta da, victorie! Așa ar trebui să ne propunem mereu. Să nu câștigăm, de ce am face-o? Să jucăm la zero. Să ne lăudăm că nu am pierdut, într-o grupă în care n-am bătut decât Lituania, în minutul 94.

Ce diferență între curajul de la Copenhaga și frica de la București! Între schimbarea ofensivă de pe Parken și cele post pe post de pe Arena Națională. Dar așa se întâmplă când ești singurul care răspunde pentru rezultate. După ce alții au ratat calificarea, îți dă mâna să muți ofensiv. Lumea te ia în brațe și pozezi în salvator. Un an mai târziu, în aceeași situație, parcă nu nimerești nici primul 11, darămite schimbările.

Meciul nostru a durat 45 de minute. Atât. Am văzut ce era de văzut. Nu suntem în stare să atacăm pe nimeni. Ne-a luat Serbia la joc de n-am mai știut de noi. Abia dacă am trecut de mijlocul terenului. Auzisem, pe culoar, când să intre echipele pe teren, un ”să-i luăm tare în primele minute!”. M-am gândit că i-au văzut și cei mari pe cei mici, ai lui Rădoi, și că vom face iureș la poarta sârbilor. A fost iureș. Doar în peluză. Ceva fum, vreo două minute. Suficient cât să dispărem în ceață. Pentru că poarta am văzut-o rar, deși statistica vorbește de superioritate la capitolul mingi cadrate.

Meciul nostru s-a încheiat la pauză. Mai știți ce spuneam despre norocul lui Contra? Mai că-l concurează pe Srecko Katanec. A scăpat și de Tadic. Penalty mai prost executat n-am văzut în ultimii 15 ani, de când Rustu râdea de Beckham, într-un meci pe Sukru Saracoglu. Jos pălăria pentru felul în care s-au apărat ai noștri în repriza a doua. Păcat că n-au făcut-o la fel și în prima. Știam că suntem capabili să ne apărăm, am văzut asta cu Franța, la Euro, în condiții mult mai dificile. Tare ne-ar fi plăcut să vedem că știm să și atacăm. Dar nu, asta nu e de noi. Noi știm să facem calcule. Visăm la locul 1, deși tot ce am obținut e menținerea în Divizia C din Liga Națiunilor. N-avem cum să retrogradăm. Măcar un punct scoatem cu Lituania. Și de-o fi să nu putem, ne ajută Serbia.

Să zicem că trecem și peste asta. Preliminariile încep abia în primăvară. Nu ne fac pe noi niște amicale amărâte, cărora le-a dat UEFA un iz oficial! Dar cum trecem peste mistificarea adevărului? Peste țâfna lui Contra, revoltat că portarul sârbilor nu a fost eliminat pentru un henț pe care nu l-a făcut, într-o fază în care arbitrul olandez a trecut peste faultul lui Țucudean? Peste vina aruncată în spatele arbitrului, de parcă el ne-a împiedicat să ajungem la poartă? Peste gafele lui Nedelcearu? Peste prestația jenantă a lui Stanciu și Maxim? Peste penalty-ul lui Tamaș, chit că părerile sunt împărțite? Sunt de ajuns Tătărușanu și Băluță, cei mai buni jucători ai noștri? Ce am fi făcut în 11? Am văzut în prima repriză.

  • 74
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *