De multă vreme n-am mai trăit o astfel de seară în UEFA Champions League. Cu două excepții, favoritele au pierdut în fața outsiderilor, asta și pentru că, în acest an mai mult, parcă, decât oricând, cele mai multe grupe au fost atât de dezechilibrate încât echipele calificate în optimi se știau înainte de ultimul meci. Excepțiile sunt puține, iar ultima etapă din faza grupelor a venit cu foarte puține necunoscute. După ce marți s-au calificat Liverpool și Tottenham, seara de miercuri se anunța foarte liniștită. Singurii poli de interes erau cei de la Amsterdam și Kiev, unde se stabileau locul 1 în grupa E și ultima calificată în optimi, din grupa câștigată de City. Numai că seara a debutat în mod șocant.

Real Madrid – ȚSKA Moscova 0-3

Real Madrid a înregistrat una dintre cele mai mari rușini din istoria participărilor în cupele europene. Comparabilă, poate, cu acel 0-5 din returul semifinalei cu Milan, din 1989. Echipa lui Solari venea după un insipid 1-0 cu Huesca, în deplasare, dar cu o mulțime de variante pentru viitor. Cel puțin, așa reieșea din primul 11 trimis în teren de antrenorul argentinian. Dintre titulari, doar Curtois, Marcelo, Asensio și Benzema. Isco a primit o șansă, mai mult pentru a i se închide gura, iar el le-a dat apă la moară contestatarilor. A fost unul dintre cei mai slabi de pe teren, a refuzat banderola și a fost fluierat de fani. Isco e singur și, foarte probabil, se va despărți de Real. Dar să-l lăsăm pe Isco. Trebuia să descoperim cum se descurcă Vallejo și Sanchez, în centrul defensivei, ori uruguayanul Valverde, alături de Llorente, în fața apărării. Dacă vreți, un prim 11 potrivit pentru un meci de cupă, cu o divizionară secundă.

Ce am descoperit a fost că viitorul nu arată bine. Că, în afara lui Vinicius Junior, Real Madrid a fost apatică, iar rezultatul final ilustrează perfect criza declanșată de plecările lui Zidane și Cristiano. Că Solari, omul clubului, nu e neapărat cea mai bună variantă. Sau că Florentino Perez a amestecat rău de tot lucrurile înaintea acestui sezon, fără să se gândească la consecințe. Real Madrid s-a prezentat lamentabil într-un meci de Liga Campionilor, ceea ce e inadmisibil pentru un club de o asemenea anvergură. Calificată devreme în optimi, echipa lui Solari va rămâne cu această pată – dublu eșec în fața ultimei clasate.

Pentru că acesta este paradoxul grupei din care s-au calificat Real și Roma. ȚSKA a bătut-o de două ori pe Real, i-a administrat cel mai drastic eșec din toate timpurile, pe teren propriu, dar nu a reușit nici măcar să se claseze pe poziția a 3-a.

Viktoria Plzen – Roma 2-1

În același timp în care ȚSKA se distra pe Bernabeu, Viktoria Plzen știa că lucrul cel mai bun pe care-l poate face e să o învingă pe Roma, pentru a nu sta cu sufletul la gură în caz că ȚSKA produce surpriza. Iar cehii, buni pe teren propriu, chit că Real a dat cu ei de pământ (5-0), n-au așteptat prea multe invitații din partea unui adversar care pare să fie într-o criză la fel de mare precum a Realului. Roma nu mai are nimic în comun cu semifinalista de anul trecut, deși s-a calificat fără emoții în optimile de finală. A pierdut fără să marcheze dubla cu Real, dar s-a văzut cu sacii în căruță după succesele cu ȚSKA și Plzen. Astfel că partida din Cehia a fost mai degrabă o corvoadă pentru Di Francesco și băieții lui.

Cu o listă lungă de indisponibili, obligat să joace cu 4 ofensivi care abia treceau de 80 de ani, împreună, Di Francesco a părut că a pierdut și sprijinul vestiarului. Un vestiar care nu mai răspunde la comenzi, dacă e să ne luăm după rezultatele giallorossilor. Nicio victorie în ultimele 5 meciuri, o serie în care, după finalul șocant de la Cagliari, vine un alt eșec în fața unui adversar pe care Roma nu l-a luat în seamă niciun moment. Di Francesco e sub o presiune imensă, rezultatele din sezonul trecut nu mai țin de cald, deși vina nu este în totalitate a antrenorului. Monchi, creatorul de echipe, pare, în acest moment, un personaj desprins din fotbalul nostru. A renunțat, încet-încet, aproape la toți jucătorii aduși de Walter Sabatini și i-a impus pe cei aduși de el. Doar că tinerețea lor nu este doar un argument pro, ci și unul contra – dacă e să ne uităm doar la ultimele meciuri – ratările incredibile cu Real Madrid, partida de la Cagliari și cea de aseară, de la Plzen. Di Francesco este într-o situație limită. Ori o rezolvă, ori pleacă. Pare mai aproape de a doua variantă.

Young Boys – Juventus 2-1

Într-o ultimă etapă de coșmar pentru italieni, Juventus trebuia să fie cea care ține steagul sus. Mai ales că era singura echipă neînvinsă în deplasare, în 2018, din cele 5 mari campionate ale Europei. Și poate ar fi rămas așa, dacă, în final de meci, Cristiano n-ar fi stricat golul lui Dybala, din dorința-i permanentă de a fi în centrul atenției. Portughezul a terminat faza grupelor cu un singur gol marcat, eclipsat de Dybala, care a înscris nu mai puțin de 5. Argentinianul ar fi putut încheia faza grupelor la egalitate cu Messi, fără acel moment care i-a stricat seara lui Dybala și recordul lui Juventus.

Meciul de la Berna a fost, însă, al lui Young Boys. Sau, dacă vreți, al lui Guillaume Hoarau. Atacantul  lui PSG, din perioada în care qatarezii nu investeau sute de milioane de euro în doar doi jucători, a reușit o dublă. Un gol din penalty și un altul de toată frumusețea în fața unui adversar care a venit în Elveția hotărât să câștige grupa. La 34 de ani, Hoarau nu mai are expunerea de la PSG, alături de care a terminat pe locul 2 în 2012, dar face cunoscută în Europa o echipă mică, înființată doar un an mai târziu decât adversara de miercuri seara. O trupă cu doar 12 titluri, ultimul câștigat la 33 de ani de precedentul, a învins un colos al fotbalului european, care domină fotbalul italian al ultimilor 7 ani.

Valencia – Manchester United 2-1

Cu gândul la prima poziție a venit și Manchester United pe Mestalla, dar a plecat exact așa cum a venit. Cu mâinile goale, pentru că echipa lui Mourinho e o glumă, un epigon al marii echipe care domina fotbalul european în vremea lui Ferguson. Trupa lui Mourinho, cu un joc prăfuit, rareori spectaculos, nu mai inspiră teamă niciunui adversar, indiferent de categorie. Însăși calificarea obținută în optimi vorbește despre transformarea pe care a suferit-o United, după plecarea lui Ferguson.

Victoriile obținute pe final cu Juventus și Young Boys nu pot șterge impresia jalnică lăsată, uneori, de jocul imaginat de Mourinho. Iar celebrele mind games ale portughezului sunt la fel de răsuflate precum jocul echipei. 14 calificări din faza grupelor reprezintă un motiv de mândrie pentru Mourinho, care-și trăiește, probabil, ultimele sezoane la nivel înalt. Performanță n-a mai făcut de ceva vreme. Chiar, cum ar fi fost să nu se califice din grupe, când a antrenat pe Inter, Real Madrid și Manchester United? Dacă încă nu v-ați făcut o imagine completă a jocului celei ce a fost campioana Europei, aruncați o privire pe autogolul lui Jones. Iar greșeala lui Bănel, de pe Bernabeu, vi se va părea o copilărie.

Valencia a câștigat, dar degeaba, rămâne doar cu amintirea unui succes precum al CFR-ului, la Manchester. E o victorie care, mai degrabă, dă un moral bun pentru campionat, acolo unde echipa lui Marcelino navighează în ape tulburi, aproape de zona retrogradării.

Șahtior – Lyon 1-1

Singurul meci care s-a jucat cu calificarea pe masă a fost cel de la Kiev, dintre Șahtior și Lyon. Cât de aproape au fost francezii să dea cu piciorul unei campanii în care i-au luat 4 puncte lui Manchester City! Lyon putea fi un fel de ȚSKA, dacă golul lui Junior Moraes rămânea singur pe tabelă. Într-un meci dominat 80 de minute de Lyon, sclipirea fostului atacant din Liga 1 aproape că a dus-o în optimi pe Șahtior, parcă pentru a demonstra că există viață și după Lucescu.

N-a fost să fie și nici n-ar fi fost meritat, pentru că francezii au ratat ocazie după ocazie, dar au întreținut suspansul până la final din pricina unei apărări comice. Denayer e responsabilul pentru finalul imprevizibil. Belgianul care se vrea un fel de Kompany e, de fapt, personaj de un comic involuntar, capabil să-i provoace antrenorului o criză cardiacă. Genesio e, totuși, rezistent. A văzut altele și mai și, nu doar niște comicării din partea unuia care se visează fotbalist.

Ar fi fost totuși prea mult ca Lyon să împărtășească soarta lui Napoli, deși n-a fost departe. Trupa lui Genesio pare singura capabilă să joace la un nivel asemănător lui PSG, lucru vizibil și în ultima confruntare directă, terminată într-un mod care nu are nicio legătură cu felul în care s-a jucat la Paris. Lyonezii sunt oameni, spre deosebire de extratereștrii lui Tuchel, iar asta îi face pe băieții lui Genesio mult mai agreabili decât suma de vedete care are probleme în a demonstra că formează o echipă. Oricum, Franța merge în optimi cu tot atâtea echipe câte duce Serie A.

Manchester City – Hoffenheim 2-1

Hoffenheim a fost una dintre cele mai frumoase apariții în acest sezon de Liga Campionilor. Cu Nagelsmann pe bancă, făcându-și mâna pentru Leipzig, pe care nu se știe în ce situație o va prelua, Hoffe a terminat pe ultimul loc. Aparent dezamăgitor, dar germanii au jucat fotbal cât n-au oferit multe nume mari ale Europei, în acest sezon. Hoffenheim a condus-o pe City și acasă, și în deplasare, dar a sfârșit învinsă de fiecare dată. Golul fabulos al lui Sane, dintr-o liberă bătută la fel ca Messi, în derby-ul cu Espanyol, a curmat speranțele lui Hoffenheim, care se pregătea pentru o repriză secundă în care să pornească în avantaj. City are slăbiciunile ei, devoalate atât de Hoffenheim, cât mai ales de Lyon, dar are și acea aplecare pentru spectacolul pe care puține echipe îl mai oferă în fotbalul de azi. Chiar și ratarea uluitoare a lui Bernardo Silva face parte din farmecul lui Pep, omul care continuă să creadă în steaua lui, și la mare distanță de Barcelona.

Ajax – Bayern 3-3

La Amsterdam s-a jucat cel mai frumos meci din acest sezon. Ajax – Bayern mi s-a părut peste acel Liverpool – PSG din prima etapă a fazei grupelor. Plină de ifose și vedete recondiționate, echipa lui Niko Kovac a fost demantelată pe Johan Cruyff Arena. Probabil că olandezii nu au uitat niciodată dezastrul de la meciul de adio al lui Cruyff, iar partida tur le-a confirmat că Bayern, în formula actuală, nu face mai mult decât Zwolle sau AZ Alkmaar.

Păcat că efervescența ofensivă e dublată de o naivitate defensivă la fel de ieșită din comun. Cum altfel s-ar putea explica pasele greșite care i-ar fi permis lui Bayern să conducă la mai mult de două goluri diferență la pauză? Și totuși bavarezii nu au profitat, prilej să-și arate nemulțumirea, la finalul unui meci care i-a menținut, în cele din urmă, pe prima poziție. Wober și Thomas Muller au fost inconștienții zilei, dar până și faulturile lor grosolane au făcut parte din farmecul meciului de la Amsterdam.

Singurul personaj decupat, parcă, din alt film, a fost Clement Turpin, dar nu mai e noutate că arbitrii sunt depășiți frecvent de viteza jocului și că introducerea VAR, încă din faza eliminatorie a acestei ediții, era o necesitate. S-a terminat 3-3, după o prestație care face din Ajax câștigătoarea morală a grupei, o echipă pe care mulți ar dori să o evite în optimile de finală. Bayern a câștigat grupa, nu arată deloc bine, dar până în februarie e timp suficient ca bavarezii să-și rezolve toate problemele.

Benfica – AEK Atena 1-0

Cenușăreasa acestei ediții nu a fost Steaua Roșie, așa cum se aștepta toată lumea, ci AEK Atena, campioana contestată a Greciei. Echipa care îi trezește lui Răzvan Lucescu același tip de reacție ca Steaua, s-a făcut de râs, parcă pentru a le demonstra tuturor că Lucescu cel Mic avea dreptate să se plângă de maniera necurată în care a câștigat titlul în sezonul trecut. Nu că PAOK ar fi fost vreo rază de lumină. ”Campioana morală” tocmai a terminat ultima grupa de Europa League, întrecută nu numai de Chelsea, ci și de celebrele Vidi și BATE Borisov. Dar asta e o altă discuție.

AEK Atena a terminat fără punct și cu doar două goluri marcate, grupa din care Benfica a ieșit doar în Europa League, competiția pe care a fost aproape să o câștige de două ori, dar a pierdut, de fiecare dată, ultimul act. Între 2-4 și 2-5, la general, singura diferență e că AEK a jucat în grupele UEFA Champions League, iar PAOK, în ruda mai săracă a competiției care atrage privirile întregii lumi.

Tragerea la sorți a meciurilor din optimi se face luni, la ora 13, iar procedura este simplă. Fiecare câștigătoare de grupă primește un adversar dintre echipele care au terminat pe locul 2. Nu se pot întâlni echipe din aceeași țară sau cele care au fost în aceeași grupă. Câștigătoarele de grupă joacă returul pe teren propriu. Optimile sunt programate câte două pe zi. Turul, pe 12, 13, 19 și 20 februarie, returul, pe 5,6,12, și 13 martie.

*sursă fot deschidere: uefa.com