Statistic, stă bine. Al 3-lea ca număr de puncte în Serie A, de când a preluat-o pe Milan. Doar Juventus și Napoli au obținut mai multe. Locul 4, la 3 puncte de locul 3, în Serie A, nu e deloc rău. Numai că dincolo de cifrele seci, rămâne o întrebare. Cât a progresat Milan de când Gattuso a preluat echipa de la Montella?

Acum un an, Montella era demis în etapa a 14-a, după un 0-0 cu Torino și o serie de 4 meciuri fără victorie și fără gol marcat, pe teren propriu. Locul 7 în Serie A, la 7 puncte distanță de ultima poziție de Europa League. Singura consolare era că își asigurase calificarea în șaisprezecimile Europa League, cu o etapă înainte de finalul fazei grupelor. 3 victorii, două remize și un singur eșec, atunci când nu mai conta, în ultima etapă, la Rijeka, iar Montella părăsise deja corabia. Acum, tot după un 0-0 cu Torino, Milan e pe 4, la 3 puncte de locul 3, dar eliminată din Europa League, după un meci pe care își permitea să-l piardă, dar nu cu 2-0 sau 3-1.

Milan a avut meciul cu Olympiacos în mână. A fost 0-0 la pauză, dar a luat extrem de ușor 3 goluri. Primul dintr-o fază în care Castillejo a arătat de ce nu e titular, al doilea dintr-o deviere nefericită a lui Zapata, iar al 3-lea după un penalty discutabil făcut de Abate, într-un moment în care Gattuso renunțase la Cutrone, pentru a-l introduce pe Laxalt. Și aici ne întoarcem la discuția legată de plusul adus de Gattuso, în ultimul an.

Ringhio e, la scară, exact în situația lui Mircea Rednic, raportat la susținerea din partea fanilor. După cum Rednic e extrem de apreciat pentru titlul adus în urmă cu mai bine de un deceniu, așa și Gattuso e foarte bine văzut pentru atitudinea pe care le-a transmis-o jucătorilor. Iar  suporterii sunt capabili să treacă peste ceața din jocul rossonerilor și pentru că și-au văzut atâția idoli eșuând în ultimii ani – vezi cazurile Inzaghi sau Seedorf – astfel că un alt eșec ar compromite definitiv o generație care, în teren, a adus o mulțime de trofee importante. Doar că atitudinea nu mai rezolvă totul în fotbalul de azi. Nu dacă ești cineva și vrei să revii la statutul de odinioară. Ai nevoie, dincolo de atitudine, de jucători de calitate, de inspirație în ceea ce privește alegerile dinaintea și din timpul unui meci. Acestea sunt capitole la care, din punctul meu de vedere, Gattuso n-a progresat absolut deloc în ultimul an. Și, ca urmare, nici Milan.

Jocul e lăsat cumva la întâmplare, la inspirația lui Suso, care nu poate juca în fiecare meci și nici nu poate rezolva orice partidă. Higuain a fost văzut drept salvatorul ofensivei rossonerilor, dar, fără un joc colectiv de calitate, argentinianul nu valorează absolut nimic. Lotul, aparent foarte mare, nu oferă soluții, dar nici Gattuso nu dă pe afară în ceea ce privește inventivitatea. Sunt jucători pe care i-ar putea integra mai bine, dar preferă să folosească aceiași oameni, aproape meci de meci, ceea ce e o eroare. Pe de o parte, îi exploatează excesiv pe unii, pe de altă parte îi ignoră pe ceilalți, ceea ce produce o stare de tensiune în cadrul lotului.

Meciurile cu Lazio și Olympiacos mi se par definitorii pentru ceea ce poate realiza antrenorul Gattuso. Pe Olimpico, n-a intervenit deloc pe parcursul meciului și a privit pasiv cum Lazio a împins tot mai mult jocul spre poarta lui Donnarumma. Deznodământul, care putea fi altul în cazul în care Gattuso intervenea de pe margine, a fost previzibil. Doar 1-1, cu gol primit în minutul 94. Contextul în care s-a jucat meciul l-a salvat pe Gattuso, pentru că toată lumea se aștepta la o victorie a lui Lazio.

Pe Karaiskakis, în fața unui adversar nevoit să atace, la 2-1, Gattuso a făcut o schimbare pe care n-am înțeles-o. L-a izolat pe Higuain, înlocuindu-l pe Cutrone cu Laxalt. Cu 2 atacanți, Milan a pus permanent în pericol poarta lui Sa. Doar cu Higuain, rossonerii nu au mai avut nicio ocazie. De ce a jucat Calhanoglu tot meciul, în condițiile în care realizările turcului sunt aproape zero, meci de meci, rămâne un mister. Hakan nu e jucător de bandă, iar acest lucru se vede aproape al fiecare fază în care încearcă să joace potrivit cerințelor postului. Laxalt în locullui Calhanoglu era schimbarea corectă, cea care îi permitea Milanului să aibă soluții.

Culmea e că, la câteva zeci de secunde după schimbarea defensivă, Benoit Bastien a dat penalty la duelul lui Abate cu Torosidis. Iar pe bancă nu mai era nimeni capabil să ajute defensiva. Că a intrat Halilovic sau intra oricine altcineva e totuna. Milan, ca societate, a evaluat greșit lotul, în vară. Rossonerii stau în doar doi atacanți, iar pe bancă nu e nicio altă variantă, în cazul în care unul dintre Higuain sau Cutrone e indisponibil.

Declarațiile lui Leonardo, de la finalul meciului, mi se par a reprezenta cel mai mare pericol după eliminarea din Europa League. A pune totul în cârca lui Benoit Bastien, care a dat un penalty discutabil și nu a oprit jocul din pricina zgomotului din tribune, nu face altceva decât să cauționeze erorile mari pe care le-au făcut rossonerii. Măcar Gattuso și-a asumat că a făcut schimbarea greșită.

E un sezon în care Milan a scăpat de o competiție în care a ținut cu tot dinadinsul să joace, mergând la TAS împotriva deciziei UEFA, dar pe care a tratat-o cu spatele. Chinul din dubla cu Dudelange, meciurile cu Betis și eliminarea de pe Karasikakis nu fac altceva decât să adâncească rănile unui club care a fost mare de tot, dar care se comportă cu totul altfel decât în prezent. Lui Gattuso s-ar putea să-i iasă și să prindă locul 4, în condițiile în care Lazio și Roma sunt la fel de fragile. Numai că viitorul e incert. Cu Gattuso pe bancă, Milan poate să ia bătaie de la oricine, dar nu poate să bată pe oricine.