Dacă mai existau dubii în ceea ce privește utilitatea aducerii lui Cristiano, acestea s-au spulberat pe coasta Mării Roșii. Cristiano e omul care garantează succesul, indiferent de cât de bine sau de rău joacă Juventus. Campioana cu față umană n-a tras niciun șut pe poarta lui Donnarumma, în prima repriză, dar a fost suficient un moment de magie a lui Pjanic, pentru ca a 8-a Supercupă să ajungă la Torino, grație acestui prădător remarcabil în fața porții.

Juventus a dat 3 șuturi pe poartă, timp de 90 de minute, iar toate au purtat pecetea lui Cristiano, omul meciului, deși mai stingher ca de obicei, în absența lui Mandzukic. Puțini sunt cei care se demarcă atât de bine și caută cu atâta fervoare poarta adversă. Dintre atacanții din Serie A, poate doar Icardi mai are aceeași abilitate de a găsi cea mai bună poziție în careu, indiferent de adversar.

Juventus a învins-o pe Milan pentru că este mai bună chiar și atunci când joacă prost. Bianconerii au fost departe de cea mai bună prestație a lor, dar și-au adjudecat un trofeu pe care aproape nimeni nu-l vedea în sala trofeelor din Casa Milan. Juventus e la un nivel pe care nu-l poate atinge nimeni, nici în acest sezon și, foarte probabil, nici în sezoanele următoare. Dincolo de concesiile pe care, uneori, i le fac arbitrii, echipa lui Allegri e admirabilă în ceea ce privește organizarea. Căci de aici pleacă totul și numai Juventus pare să fi înțeles că doar printr-o organizare foarte bună, pe toate planurile, poate deveni competitivă la cel mai înalt nivel. Așa se face că, într-un final în care Gattuso a mizat pe Borini, Allegri l-a trimis în teren pe Bernardeschi, cumpărat cu 40 de milioane de euro. Nu le poți cere lui Kessie și Bakayoko să facă ceea ce face Pjanic.

Milan se plânge de anumite decizii ale brigăzii lui Banti. Centralului din Livorno i se poate imputa faza de penalty, de la duelul Conti – Can, dar, la offside-ul semnalizat aiurea, la Cutrone, e vina asistentului, care a încălcat codul VAR, care spune că faza trebuie lăsată până la capăt. Nu e nimic de comentat la eliminarea lui Kessie, justă, dar poate fi adus în discuție dublul standard pe care, uneori, Banti l-a folosit în situații similare.
Milan n-a pierdut Supercupa pentru că Banti n-a fost în cea mai bună seară, ci pentru că orbecăie într-o galerie întunecată. Vânzoleala pe traseul Torino-Milano și retur, în cazul Bonucci, sau Torino-Milano-Londra, în cazul lui Higuain, face ca Milan să nu mai fie percepută ca o echipă demn de luat în seamă. Transferurile, realizate,de multe ori fără cap, dar și schimbarea permanentă a antrenorilor nu fac altceva decât să diminueze alura unui club uriaș intrat într-o criză fără sfârșit. Rossonerii nu au scos decât o înfrângere la limită dintr-un meci în care nu au întâlnit un adversar de speriat. Aparentul echilibru îi face pe unii să vadă doar erorile lui Banti, fără să ia în calcul jocul lipsit de consistență, din cea mai mare parte a meciului.

Marea problemă a Supercupei n-a fost, însă, ceea ce s-a întâmplat în teren. Problema vine din birouri, unde s-a hotărât ca 3 din următoarele 5 ediții ale Supercupei, începând cu aceasta, să se desfășoare într-o țară care nu are nimic în comun cu fotbalul. Să duci un astfel de meci, între cele mai titrate echipe din Serie A, într-o atmosferă mormântală, pe un stadion unde spectatorii erau cu ochii mai mult în telefon decât pe teren, mi se pare incredibil. Pentru 3,37 milioane de euro, de căciulă, Juventus și Milan au acceptat o excursie într-o zonă pe care n-o înțeleg și pe care au uitat-o imediat ce s-au îmbarcat în avioanele care le-au adus înapoi în Italia. Până și kitch-ul din tribunele de la Beijing era mai viu decât ce am văzut la Jeddah.

Juventus va defila, mai departe, către al 8-lea titlu consecutiv, cu alura ei de Bătrână Doamnă susținută din toate părțile, în vreme ce Milan se va chinui să-l aducă pe Piatek, doar pentru a vedea, peste câteva luni, că nu atacantul e marea problemă, ci strategia.

foto deschidere: lamilano.it