Parcă niciodată n-a fost așteptarea atât de lungă. 3 săptămâni de pauză sunt prea multe, chit că am avut etapă de cupă și Supercupa. În prima rundă a returului am avut o medie de peste 3 goluri pe meci, deși a fost și un 0-0, greșeli de arbitraj, și o luptă din ce în ce mai interesantă pentru ultimul loc de Liga Campionilor. Avem ceva și de Blue Monday, că doar nu era să meargă totul perfect.

Roma – Torino 3-2
Roma vine tare din urmă și a fost la 20 de minute distanță să încheie etapa pe poziția a 4-a. Echipa lui Di Francesco s-a temut destul de mult de meciul cu Torino, una dintre cele două echipe neînvinse în deplasare. Dar, cum orice serie are și un sfârșit, așa s-a întâmplat și în cazul grupării granata. Torino a jucat modest în prima repriză, astfel că avantajul de două goluri al Romei nu a fost o surpriză după primele 45 de minute. Surprinzătoare a fost viteza de reacție a lui Zaniolo, la primul gol.

Mai puțin surprinzătoare a fost revenirea lui Torino, după pauză. Ai lui Mazzarri nu erau la prima ispravă. Reușiseră ceva asemănător și cu Inter. După cum nici giallorossii nu uitaseră coșmarul din meciul cu Chievo, când a fost tot 2-0 după prima jumătate de oră, iar Roma abia a scos un punct cu parada formidabilă a lui Olsen. Acum, n-a mai fost cazul. Squadra lui EdF a câștigat cu golul lui El Shaarawy, cel mai bun marcator al Romei, în acest sezon. 6 goluri. Nu pare cine știe ce, într-o etapă în care s-a găsit cineva care să dea 4, dar nu e nici puțin, mai ales că Dzeko abia are două. Roma e la a 3-a victorie consecutivă, tot atâtea câte obținuse în precedentele 10 etape. Gol frumos a dat și Ansaldi. Dacă nu l-ați prins, îl găsiți pe canalul de youtube al Serie A.

Udinese – Parma 1-2

Parma e surpriza campionatului. Echipa revenită după o călătorie în catacombele fotbalului italian se ține extraordinar. Crociati au câștigat la Udine, unde Davide Nicola pierde a doua oară pe teren propriu. Nici nu mai contează că Okaka a marcat golul 2000 al friulanilor în Serie A. Diferența au făcut-o Inglese și Gervinho. Primul, cu al 4-lea gol în ultimele 5 etape, iar ivorianul cu o nouă cursă irezistibilă. N-a fost chiar ca în meciul cu Cagliari, dar nici foarte departe. Dacă e ceva la care se pricepe foarte bine, asta trebuie să fie. Să dea mingea pe lângă adversar și să o rupă la fugă.

Parma are 28 de puncte după 20 de etape, cel mai bun punctaj al unei echipe nou promovate, din ultimele 5 sezoane. Atunci, Verona avea tot atâtea și termina pe locul 10. Cam pe acolo va fi și Parma, ceea ce e remarcabil. Udinese pierde un punct din avansul față de Bologna.

Inter – Sassuolo 0-0

Inter – Sassuolo s-a încheiat cu o premieră. Prima remiză între cele două, un rezultat care nu are cum să îl mulțumească pe Spalletti, care se și vedea plecat în urmărirea lui Napoli. Până la urmă, a fost maximum din ce puteau scoate nerazzurrii, dintr-un meci la care au asistat 11.000 de copii. Care au aplaudat inclusiv un călcâi splendid al lui Boateng, noul jucător al Barcelonei. Se putea termina mult mai rău fără San Samir, care are 7 meciuri la rând fără gol primit, pe teren propriu. Dacă ar mai și marca… Icardi a jucat 16 mingi tot meciul. Și asta a fost tot.

Frosinone – Atalanta 0-5

La fel de bine putea fi Frosinone – Zapata, doar că și-a băgat Mancini coada. Sau capul, ca să ținem partea devărului istoric. 5 goluri până acum, cel mai tânăr fundaș din Europa cu o astfel de statistică. Am încheiat paranteza. Meciul de pe Benito Stirpe e despre Zapata și foamea lui de goluri. Doar al 3-lea jucător al Atalantei care reușește un poker, după Poul Rasmussen și Hans Jepsson, care au făcut-o în același sezon. Dacă nu-i știți, nu-i bai, că doar cine știa că se joacă fotbal la Bergamo, în 1952? Zapata e primul când vine vorba de etape consecutive în care a marcat. Sunt 7. Și la golgheteri e primul, chiar dacă un anume șeptar portughez e mai cunoscut.

Cam asta a făcut Zapata din decembrie încoace. Plus un alt gol în Cupă, la Cagliari. Pe Frosinone e greu s-o salveze cineva. E la 7 puncte de locul 17 și a luat cam tot atâtea goluri câte a dat Atalanta.

SPAL – Bologna 1-1

Un alt meci în care s-au întâlnit necăjiții, între ei. SPAL nici nu mai știe de când n-a mai bătut pe nimeni. Vă spun eu, ca să nu pierdeți vremea căutând. 11 etape fără succes, de la 2-0 pe Olimpico. Și 16 de la ultima victorie acasă, 2-0 cu Atalanta. SPAL era, atunci, pe 3, cu 9 puncte, iar lucrurile păreau Semplici. Acum, sunt doar 4 puncte până la Serie B. Puteau fi mai puține, dacă Jasmin Kurtic nu anula golul lui Palacio.

Fiorentina – Sampdoria 3-3

E greu de găsit o echipă mai ciudată ca Fiorentina. Bate la Milano, după care nu mai dă niciun gol două etape, cu Parma și Genoa, dar se califică în sferturile Cupei, la Torino. După care scoate un punct în inferioritate numerică, după ce a condus de două ori. A fost meciul lui Muriel și Quagliarella. Columbianul a debutat în Serie A, în tricoul Fiorentinei, chiar împotriva echipei de la care a plecat în Spania. Și a dat două goluri, unul mai frumos decât celălalt. Deși nici primul nu e de lepădat, l-am ales pe al doilea.

Bieții Andersen și Murru! Și totuși, dubla lui Muriel era aproape să nu conteze Asta pentru că Vitor Hugo are momente de deplină rătăcire, iar Milenkovic e bun contra lui Țucudean, dar, când dă de Quagliarella, e jale. Căpitanul Sampdoriei are 10 etape consecutive cu gol marcat și mai trebuie să dea doar cu Udinese, pentru a egala recordul de 25 de ani al lui Batistuta. După care vine Napoli și uite cum cel mai prolific marcator în activitate, din Serie A, poate fi deținătorul unei performanțe care să dăinuie un alt sfert de veac. Pezzella a reparat ce au stricat colegii din apărare, în minutul 93. Al doilea 3-3, după cel cu Sassuolo.

Cagliari – Empoli 2-2

N-a fost rău nici meciul din Sardinia. Că a marcat Pavolletti, cu capul, nu e o noutate. 50% din golurile în Serie A – 21 din 42 – sunt date așa. Empoli a fost aproape de o mare victorie, prima după 4 eșecuri consecutive, numai că reușitele lui Di Lorenzo și Zajc n-au fost de ajuns. A egalat Farias, în prelungiri, iar sarzii stau destul de liniștiți, la 7 puncte peste zona roșie, care le dă coșmaruri toscanilor. Empoli e prima deasupra liniei.

Napoli – Lazio 2-1

Lazio e cel mai scăpătat dintre nobili. Care ar face orice pentru a ajunge la masa bogaților, inclusiv să se ploconească în fața mai marilor momentului. Nu, nu vă duceți atât de departe. Nu la genul ăla de plocon mă refeream, ci la felul în care înceracă să se strecoare pe sub radar. Nu bate pe nimeni, dintre cei care contează, dar e sperietoarea adversarilor de clasă medie și mică. Lazio e echipa pe care vor să o întâlnească toate numele mari aflate în dificultate. Ce-i venea mai bine lui Napoli, după eșecul de la Milano și lista lungă de indisponibili, decât un meci cu Lazio? Echipa lui Inzaghi e atât de milostivă, încât nu lasă pe nimeni să iasă supărat de pe teren.

Mai țineți minte meciul cu Milan, care a venit fără vreo 6 titulari pe Olimpico? Rossonerii au fost la câteva zeci de secunde să plece cu toate punctele. Așa și pe San Paolo. Fără Koulibaly, Allan, Hamsik și Insigne, Napoli aștepta un meci greu. Nici n-a fost ușor, vreo jumătate de oră. Până când s-a trezit Callejon că, în calitate de căpitan, trebuie să dea un exemplu și a dat și primul gol al sezonului. Al 6-lea contra lui Lazio, victima preferată. L-a imitat Milik, 3 minute mai târziu.

Chiar e păcat de un jucător ca Immobile să dea an de an o căruță de goluri și să nu joace și el în UEFA Champions League. Și e păcat și de recordul pe care-l putea stabili Acerbi. Nu e ca și cum l-ar fi bătut în meciul cu Juventus, dar, după 149 de meciuri consecutive, dintre care 126 în Serie A, încă 13, câte îl mai despărțeau de Zanetti, păreau floare la ureche. Cu atât mai neplăcut e cu cât nici măcar nu a fost eliminat pe drept. Dacă ați văzut peste tot cât de nedreptățită a fost Lazio pe San Paolo, nu uitați să verificați și din altă sursă. Care v-ar putea spune că lucrurile nu au stat chiar așa. Că Bastos trebuia eliminat pentru o intrare de măcelar adevărat, dar Rocchi a fost în a doua din ceea ce italienii numesc serataccia, după Roma – Inter. Că au fost și meciuri în care Lazio a fost clar dezavantajată e una, dar să te plângi de arbitraj și când nu e cazul, e alta. Zici că sunt antrenați de Lucescu. Oricare dintre ei.

Genoa – Milan 0-2

C’è vita senza Pipita! Peste tot în Italia, fostele echipe ale lui Higuain se descurcă de minune. Până și Milan, care s-a regrupat, după eșecul din Supercupă, și a câștigat la Genova. Statistica rece spune că rossonerii sunt neînvinși în meciurile fără Higuain și ar face orice să rămână așa, mai ales că Pipita pleacă la Londra să lucreze cu cel care l-a ajutat să doboare recordul de aproape 7 decenii al lui Nordahl. Nici Genoa nu l-a avut pe Piatek, deja jucătorul rossonerilor, astfel că meciul a fost echilibrat.

Radu a avut câteva parade foarte inspirate, între care una de-a dreptul senzațională, dar care nu a contat, pentru că arbitrul a dat aut de poartă, nu corner, la șutul lui Borini. Al nostru a luat 6, la fel ca Bessa și Criscito. Doar Kouamé a luat mai mult. Nici Donnarumma nu s-a lăsat mai prejos și a ajutat-o pe Milan să supraviețuiască până la golul lui Borini. A dat și Suso, într-un meci în care Bakayoko a fost cel mai bun de la Milan. O echipă cârpită, care și-a permis ”luxul” de a nu da niciun gol timp de 4 etape, antrenată de un tip pe care îl ține în scaun doar cariera formidabilă în tricoul rossonerilor, e pe locul 4. La mai mare! Poate cu Paqueta și Piatek, lucrurile vor sta altfel.

Juventus – Chievo 3-0

Am trăit s-o vedem și pe asta. Cristiano a luat ceea ce la noi se numea garsonieră, pe vremea în care mai aveam și ziare, nu doar site-uri. Gazzetta l-a desemnat ”il peggiore”, ceea ce nu i s-a mai întâmplat până acum. Apăsat de concurența pe care i-o fac Zapata și Quagliarella, care au tot 14 goluri, dar mai puține din penalty, Cristiano a vrut morțiș să dea gol. Așa că i-au ieșit 8 șuturi, după cum urmează. Două în blocaj, 4 pe lângă poartă și două pe spațiul porții. Al doilea a fost de la 11 metri, dar Sorrentino e vulpoi bătrân. A parat 4 dintre ultimele 6 penalty-uri. Cristiano nu mai ratase din 2017, dintr-un meci cu Malaga. De parcă nu era de ajuns, Allegri l-a ținut 90 de minute în teren, de parcă ar fi vrut să-l facă de râs. Deh, Blue Monday!

N-a fost seara lui, ci a lui Douglas Costa, Emre Can și Daniele Rugani, care au marcat primele goluri în acest sezon. Și a lui Spinazzola, care a jucat cât să aibă amintiri și din meciuri, nu numai de la antrenamente. Golul lui Can a fost cel mai muncit. 28 de pase mărunte.

Etapa viitoare e treabă multă. Avem Milan – Napoli, Atalanta – Roma, Torino – Inter și Lazio – Juve. N-are cum să nu iasă ceva din înșiruirea asta de nume. À bientôt! 🙂

sursă foto: sofascore.com
sursă foto deschidere: corrieredellosport.it