Serie A, etapa a 29-a. Lazio frântă, că ți-am dres-o!
Pe cât de lungă a fost pauza dintre etapele a 28-a și a 29-a, pe atât de scurtă e cea până la intermediara care începe în doar câteva ore. Am așteptat două săptămâni, dar n-a fost degeaba. Lazio s-a întors în lupta pentru Champions, o luptă în care a implicat-o și pe Inter. Napoli a zdrobit-o pe Roma, chiar pe Olimpico și se vorbește inclusiv despre despărțirea de Ranieri. Milan n-a putut scoate nimic pe Marassi, în vreme ce Bologna, Cagliari și Udinese au obținut victorii așteptate. Pe rând.
Chievo – Cagliari 0-3
Dacă mai era orice dubiu cu privire la șansele de salvare a lui Chievo, atunci s-a risipit după meciul cu sarzii. Cagliari a făcut o primă repriză excelentă, în care a rezolvat soarta celor 3 puncte. Maran și-a îngropat definitiv fosta echipă, cu 3 goluri marcate în primele 45 de minute. Chiar și fără Pavoletti, două dintre ele au fost marcate cu capul, ceea ce face din Cagliari lider în ierarhia ”căpoșilor”. 12 goluri cu capul, doar Tottenham și Bayern au marcat mai mult, în Europa, cu acest procedeu.
Udinese – Genoa 2-0
Udinese a schimbat din nou antrenorul și a făcut-o cu noroc. E adevărat, și cu ajutorul adversarului, care nu s-a omorât cu firea, pe Friuli. Igor Tudor a debutat cu dreptul la Udinese, care a învins-o pe Genoa. Golul meciului l-a dat Mandragora, care l-a curentat pe Radu cu un șut necruțător de la mare distanță.
A fost al 3-lea succes în ultimele 3 meciuri acasă pentru Udinese, care stă deasupra zonei roșii, cel puțin încă o etapă. Genoa n-a dat gol în ultimele 3 deplasări, dar și așa are 8 puncte peste Empoli, ultima echipă pe care a învins-o în deplasare, la final de ianuarie.
Juventus – Empoli 1-0
Despre Juventus – Empoli nu sunt prea multe lucruri de spus. Bianconerii au jucat fără Cristiano și fără Dybala, care s-a accidentat la încălzire. Neavând cine să dea gol, Allegri a trebuit să-l trimită în teren pe Kean. Omul se ia în serios și a mai dat un gol, după cele cu Udinese și Liechtenstein. Se vede treaba că are stofă de atacant, chiar dacă, după gol, a ratat o ocazie la fel de mare, singur cu Dragowski. Kean are 3 goluri în 5 meciuri și celmai bun raport minute-goluri. A marcat un gol la fiecare 40 de minute.
Sampdoria – Milan 1-0
Pauza n-a fost un sfetnic bun pentru Milan, care a luat gol după doar 33 de secunde. E cel mai rapid gol încasat de echipa lui Gattuso, în ultimii 15 ani. Să nu vă gândiți că a fost ceva gândit. Nicidecum.
Din duelul ”omul cu pușca vs omul cu pistolul” nu avea cum să iasă învingător decât primul. A fost de ajuns eroarea lui Donnarumma, ca Milan să înceapă să tremure din nou pentru locul de Liga Campionilor. Lazio a venit la 3 puncte și fără un succes cu Udinese, dubla Juventus-Lazio îi poate duce pe rossoneri în zona Europa League. Milan are două eșecuri la rând, pentru prima dată din decembrie 2017. Sampdoria speră, în continuare, la un loc de Europa. E la 3 puncte de locul 6 și poate merge și de pe 7, printr-o conjunctură favorabilă.
Parma – Atalanta 1-3
Atalanta e pe ultimul loc de Europa League, după încă un succes în deplasare. Bergamascii nu s-au sinchisit de golul rapid marcat de Gervinho și au întors rezultatul la un 3-1 confortabil. E a 5-a victorie în deplasare în ulltimele 6 meciuri. Doar cu Torino a pierdut Atalanta, în ultimele 6 ”trasferte”. Zapata a dat o dublă, într-un meci care se putea termina mult mai rău pentru Parma. Columbianul e jucătorul cu cele mai multe goluri date în deplasare – 12 din 19.
Frosinone – SPAL 0-1
Frosinone se duce după Chievo. 3 eșecuri la rând, un singur punct luat în ultimele 6 etape și 10 de recuperat, în ultimele 9 meciuri. Imposibil. I Ciociari sunt singurii care nu au bătut pe nimeni pe teren propriu, în acest sezon. Acum, au pierdut cu SPAL, al 5-lea eșec la rând, pe teren propriu. Victoria din tur, 3-0 la Ferrara, nu mai valorează nimic. SPAL e la a doua victorie consecutivă și o țintește pe a 3-a, ceva nemaiîntâlnit din startul campionatului. Și, probabil, imposibil de repetat, pentru că Lazio vine flămândă pe Paolo Mazza.
Fiorentina – Torino 1-1
Fiorentina și-a luat adio de la Europa, după al 6-lea meci fără victorie. Degeaba a marcat Simeone, după o lună și jumătate. În absența lui Chiesa, nici Muriel nu s-a simțit în apele lui. Golul meciului l-a dat Baselli, cu ceea ce englezii numesc ”a scorcher”. Fix așa a fost.
Torino a pierdut ritmul Atalantei, dar stă destul de aproape de Europa League, la doar 3 puncte distanță. Fiorentina e departe, la 10 puncte, și pare că jucătorii se gândesc mai mult la vacanță.
Roma – Napoli 1-4
Din zona europeană a ieșit și Roma, care nu mai pierduse două meciuri la rând din mai 2014. Nu e neapărat o surpriză, pentru că pe Olimpico a venit Napoli. Și cum a venit, a și marcat. Milik e autorul, după o piruetă remarcabilă. Golul e mai jos, cu tot cu restul rezumatului.
Au fost 5 goluri, până la urmă. Roma a egalat din întâmplare, la ultima fază a unei prime reprize în care echipa lui Ranieri nu trăsese niciun șut pe poartă. Perotti are 3 goluri din tot atâtea penalty-uri. Meciul a intrat pe făgașul normal imediat după pauză. Olsen a făcut o nefăcută și i-a permis lui Mertens să-l egaleze pe Cavani, în ierarhia golgheterilor all-time de pe San Paolo. Cele 78 de goluri nu-l vor trimite la Paris, dar nici nu sunt o bagatelă. Până la final au mai marcat Verdi și Younes. Germanul are două goluri în ultimele două etape. Despre Younes e vorba. Prima victorie a lui Ancelotti în 7 meciuri cu Ranieri, care depinde de următoarele două partide. După Fiorentina și Sampdoria am putea asista la a doua schimbare de antrenor. Demisie sau demitere, nu e prea clar.
Bologna – Sassuolo 2-1
A fost derby în Emilia-Romagna, pe Dall’Ara, din Bologna. A început greu, dar s-a dezmorțit pe final. Bologna a ieșit din zona retrogradării, dar a trebuit să plătească pentru asta. Destro a marcat golul victoriei în minutul 90+6, după ce Boga egalase în 90+1. Atât de mult s-a bucurat Destro de a doua reușită a sezonului, încât s-a accidentat. Și nu e ceva simplu. Va lipsi vreo 3 săptămâni. Pentru Bologna, e important că a făcut schimb de locuri cu Empoli. Nu-i văd bine pe toscani. Au meci acasă cu Napoli, astfel că Bologna poate sta liniștită. Un al 7-lea eșec la rând, cu Atalanta, nu va însemna revenirea în zona roșie.
Inter – Lazio 0-1
Ce mi-e Roma, ce mi-e Inter! Situația e complicată, deși părea să se fi detensionat după victoria din Derby. A fost doar un foc de paie. Spalletti l-a lăsat în afara lotului pe Icardi, care se întorsese la antrenamente. Argentinianul e orgolios, dar nu și-a găsit omul potrivit. Spalletti l-a retras pe Totti, care însemna mult mai mult pentru Roma, decât Icardi pentru Inter. Nu e cale de împăcare, astfel că, la finalul sezonului va fi simplu. Ori Spalletti, ori Icardi. Milinkovic-Savic a dat singurul gol al meciului de pe Meazza, cum altfel decât în primul sfert de oră.
Faza e frumoasă, plecată de la o intercepție în preajma propriului careu. Nevoită să atace cu Keita Balde, Inter și-a demonstrat limitele. A tras mult la poartă, de vreo 18 ori, doar cu Parma a șutat mai mult și a pierdut. Deciziile lui Spalletti sunt amuzante, uneori. Nu l-a mai folosit vârf pe Ranocchia, ci pe Vecino. Dom’ Profesor e într-o criză terebilă în ceea ce privește inspirația. Doar cu Icardi are dreptate. Dincolo, Lazio a revenit în lupta pentru Champions League, în care avem 3 echipe și două locuri. Nu vorbim de revanșă, chiar dacă e a doua oară în 2019 când Lazio o lasă pe Inter cu buza umflată. Revanșă va fi când Lazio îi va sufla locul de Champions Interului, în ultima etapă. Sau aia a fost pentru 2002? Oh, no!
Nu cred că Atalanta e capabilă să termine în primele 4, chit că e la doar 3 puncte distanță. Ne vom lămuri, în mare, peste vreo 3 etape. Până atunci, vom avea Inter – Atalanta, Juventus – Milan și Milan – Lazio. Cât de cât impecabil!