Glasgoals
Ce diferență între eliminarea cu Dudelange și calificarea cu Celtic! Rușinea cu luxemburghezii și eliminarea lui Celtic, campioana Scoției, sunt separate de o lume. Lumea lui Dan Petrescu, omul căruia nimic nu i se pare imposibil. Petrescu e cel care, de foarte multe ori, sare calul, dar tot el e omul ale cărui merite nu pot fi nicicând contestate.
Am râs de felul în care ”zugravul” din Gruia i-a prezentat pe adversarii din tururile anterioare. Pe bună dreptate. CFR n-a plecat cu prima șansă în niciuna dintre cele 3 duble de până acum, în care a întâlnit ”balaur” după ”balaur”. ”Făt-Frumos” din Liga 1 n-a ținut cont de imaginea adversarului și a eliminat echipe cu buget net superior. După cum se vede treaba, nu joacă bugetul, iar discuțiile despre salarii și transferuri sunt inutile. Totul ține de ambiție, de formă fizică și de minte atunci când întâlnești adversari de categorie apropiată.
CFR Cluj a rulat perfect în prima repriză, când a oferit o replică pe care scoțienii nu o așteptau. Repriza de vis a fost umbrită de un prim sfert de oră dezastruos, după pauză. CFR s-a clătinat precum Steaua pe Riverside. A încasat, dar s-a trezit în momentul în care a simțit că Celtic se mulțumește cu un 2-1 care părea că rezolvase toate problemele. Dincolo de ajutorul dat de Scott Brown, căpitanul legendar de pe Celtic Park, CFR Cluj s-a ridicat singură într-o seară de ținut minte, așa cum ardelenii au reușit destule în Europa.
Dan Petrescu a obținut o nouă victorie în Scoția, la 10 ani distanță de succesul de pe Ibrox. Petrescu este omul care sfințește locul în Gruia. Degeaba aduci tot ce e mai bun în Liga 1, dacă echipa ajunge pe mâna unora care nu au nimic în comun cu ideea de profesionism. Nu degeaba CFR l-a chemat înapoi pe singurul antrenor capabil să stăpânească un vestiar cu atâtea caractere puternice.
Omul devenit legendă pe Stamford Bridge a dus-o pe CFR la 180 de minute distanță de grupele UEFA Champions League. Banii nu sunt totul în fotbal, deși pare că tot fotbalul se învârte în jurul banilor. Banii îți oferă un avantaj, dar nu decisiv. Restul e decis de minte, de inspirație și de suflet. Iar CFR a avut câte ceva din toate ingredientele necesare pentru a o răpune pe Celtic. Factorul decisiv este, însă, Dan Petrescu.
sursă foto deschidere. UEFA.com