Olimpico, dominat de haos

Doi antrenori recunoscuți pentru sacrificarea spectacolului în favoarea rezultatului au oferit cel mai nebun meci al anului în Serie A. Mourinho nu l-a putut învinge pe Allegri, deși a fost extrem de aproape. Ba chiar a pierdut pentru a treia oară, ceea ce nu i s-a mai întâmplat în fața vreunui alt antDeparte de a fi fost un spectacol fotbalistic de cel mai înalt nivel sau o capodoperă din punct de vedere tactic, meciul dintre Roma și Juventus a fost dominat de haosul care place atât de mult privitorului neutru. În același timp, ne-a arătat de ce bianconeri pot spera să prindă un loc de Champions, în vreme ce giallorossi pot ajunge maximum în Europa League

Mourinho a încercat să-l surprindă pe Allegri cu schimbarea sistemului de joc și cu o doză ridicată de agresivitate în startul meciului. Suspendarea lui Mancini l-a adus printre titulari pe Cristante, dar nu între Smalling și Ibanez, ci în fața lor, alături de Veretout. Francezul, sacrificat pe San Siro, unde a fost lăsat singur în fața apărării, a avut de această dată un punct de sprijin, ceea ce i-a permis să se vadă mai mult în jocul Romei. În același timp, locul lăsat liber de suspendarea lui Karsdorp a fost ocupat de Maitland-Niles, care aproape că a venit pe Olimpico direct de la aeroport. Asta s-a văzut în majoritatea timpului, dar englezul are circumstanțe atenuante.

Ca pe vremea lui Rudi

Primele 10 minute de pe Olimpico au dezvăluit o Roma splendidă, hotărâtă să-și pună la punct adversarul cât mai repede cu putință. Seria de cornere și lovituri libere din startul partidei s-a încheiat cu golul lui Tammy Abraham, pe care Chiellini și Bonucci nu l-ar fi lăsat niciodată atât de singur în doar câțiva metri. Dar Rugani și De Ligt nu sunt nici pe aproape de rămășițele BBC-ului care juca ultima finală a lui Juventus, în Liga Campionilor. Roma a arătat ca pe vrema lui Rudi Garcia, când devenise principala adversară a lui Juventus, în lupta pentru scudetto. Un sfert de oră este totuși prea puțin, chiar și în fața acestui Juventus despre care Allegri spune că ar avea nevoie de doi ani pentru a reveni în lupta la titlu.  Cu un Kean imobil și mereu în contratimp, greul ofensivei a căzut în spatele lui Chiesa și Dybala. Cei doi au creat faza golului egalizator, cu primul la serviciu și al doilea la finalizare, dintr-o zonă lăsată liberă de Cristante. Un șut specialitatea casei, care pune și mai mult sub semnul întrebării viitorul argentinianului în Piemont. La Joya este golgheterul echipei lui Allegri, în toate competițiile, în condițiile în care a ratat 8 partide din pricina accidentărilor.

sursă foto: juventus.com

La 1-1, tot elanul Romei s-a risipit ca prin farmec. În același timp, Juventus a intrat în acea lâncezeală care i-a făcut pe mulți dintre fanii bianconerilor să se întrebe dacă Allegri chiar este omul potrivit pentru a reconstrui o echipă care a dominat Italia timp de un deceniu. Accidentarea lui Chiesa, al cărui sezon s-a încheiat după leziunea la genunchi, a stins definitiv lumina în atacul juventin. Dybala nu s-a mai văzut și pentru că  jucat prea departe de poartă, încercând să ajute o linie de mijloc bine făcută, dar extrem de neinspirată.

Furtuna s-a declanșat imediat după pauză, când De Sciglio, în loc să iasă în întâmpinarea lui Mkhitaryan, i-a întors spatele armeanului și a deviat în poartă un șut aparent banal. Doar câteva minute mai târziu, Pellegrini a executat impecabil o lovitură liberă, iar Roma s-a distanțat la două goluri, în mai puțin de 10 minute. Un avantaj oarecum nesperat, pe care capitolinii n-au fost în stare să-l gestioneze. Gongul a bătut miezul nopții mult mai devreme decât se așteptau Mourinho și ai lui, iar Roma a redevenit Cenușăreasa care, cu excepția partidei de la Bergamo, a fost net inferioară tuturor adversarilor importanți din acest sezon. Starea de euforie din teren s-a prelungit și pe bancă, unde Mourinho a asistat pasiv, fără să intervină.

sursă foto: asroma.com

Morata, omul decisiv

A fost momentul în care Allegri și-a dat seama că nu are încotro și trebuie să schimbe și altfel decât obligat de accidentări. A renunțat la Kean și Bentancur, o umbră a jucătorului din primul mandat al său, și i-a trimis în teren pe Arthur și Morata. Nimic special, dar jocul lui Juventus s-a schimbat într-o clipă. Roma s-a prăbușit cu zgomot și, în doar 3 minute, Juventus a revenit de la 1-3 la 3-3. Morata l-a expus pe Ibanez, pe care l-a ridiculizat dintr-o fentă simplă, și a centrat perfect pentru Locatelli. Abia în acel moment a reacționat și Mourinho, care l-a scos pe Felix Gyan, un tânăr cu multă energie, dar lipsit de experiență, și l-a introdus pe Shomurodov. Kazahul nici n-a apucat să intre bine în meci și l-a scăpat pe Cuadrado la faza golului marcat de Kulusevski. Altă fază la care a contribuit Morata. Fundașii și mijlocașii Romei au continuat să doarmă în ghete, pur și simplu, iar golul de 4-3 a venit inevitabil. L-a marcat De Sciglio, aflat la doar a doua reușită în Serie A. Un gol venit după mai bine de 4 ani.

Ca dezastrul să fie complet, băieții lui Mourinho au dat cu piciorul șansei de a scoate măcar un punct. De Ligt a făcut un henț în careu și a văzut al doilea galben, dar lui Pellegrini, tocmai lui, i s-au înmuiat picioarele și nu l-a putut învinge pe Szczesny nici din penalty, nici pe respingerea polonezului.

sursă foto: juventus.com

Al doilea penalty apărat de Szczesny în meciurile cu Roma, după cel din tur, executat de Veretout. Când Chiellini l-a scos din joc pe șeptarul Romei, doar câteva zeci de secunde mai târziu, a fost clar că Juventus nu mai poate scăpa victoria, deși Mourinho l-a trimis în teren și pe Borja Mayoral. Și la 37 de ani, abia revenit după Covid, Chiellini rămâne un jucător fundamental pentru Juventus, singurul capabil, alături de Bonucci, să vină cu acea grinta care i-a permis lui Juventus să domine autoritar fotbalul din Serie A.

După șapte meciuri fără eșec, între care cinci victorii, Juventus rămâne în lupta pentru un loc de Champions League. Bianconeri sunt la 3 puncte în spatele Atalantei, dar au un meci mai mult jucat. Napoli este la cinci puncte, în vreme ce Milan, tocmai la zece. O distanță destul de mare, mai ales că Juventus pare să aibă cele mai puține atuuri în această luptă, date fiind lotul și modul de abordare a meciurilor. Seria pozitivă le oferă piemontezilor șanse și un moral foarte bun, dar asta nu e suficient. Băieții lui Allegri au câștigat pe Olimpico pentru că au știut să profite de greșelile incredibile făcute de Roma, dar jocul rămâne marea problemă a lui Juventus. Fotbalul din Italia s-a schimbat, în vreme ce Allegri a rămas fidel principiilor sale, inadecvate în acest moment.

În tot acest timp, Roma își linge rănile și așteaptă ca Sergio Oliveira să rezolve o parte a problemelor din centrul terenului. Dar și ca Mourinho să pună la punct un lot prea puțin ofertant, evident sub pretențiile unui loc de Liga Campionilor. Asta, dacă o putea și dacă va fi lăsat, pentru că perspectivele nu sunt îmbucurătoare. Europa League e maximum din ceea ce poate obține Roma la finalul acestui sezon. Ar fi un pas înainte față de sezonul precedent, dar nu suficient.

sursă foto deschidere: repubblica.it

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *