Derby-ul dublei măsuri

Am așteptat Derby della Madonnina ca pe o confirmare a ceea ce s-a întâmplat până acum și ca pe un punct de pornire către ce va fi după această primă treime a sezonului. A ieșit un derby bun, cu goluri, cu dramatism, cu ritm susținut în anumite momente, dar și cu erori mari, care au scos în evidență problemele granzilor din Lombardia. Probleme pe care au încercat să le mascheze. Montella a fost mulțumit că a chinuit o echipă cu un lot mai bun, iar Pioli crede că poate obține un loc de Ligă, convins că lucrurile pozitive au fost mai numeroase decât cele negative. Cum a fost, în realitate?

Milan a arătat la fel ca până acum. O echipă care crește, face un joc colectiv bun, dar, în același timp, arată că îi mai lipsesc multe pentru a redeveni o pretendentă serioasă la locurile de Liga Campionilor. Golul încasat în minutul 92 poate cântări greu. Dincolo de clasament, moralul jucătorilor lui Montella poate fi zdruncinat de reușita lui Perisic. Rossonerii confirmă că alcătuiesc o echipă care nu reușește să gestioneze foarte bine finalurile de meci. Cu Juventus, Donnarumma a făcut acea minune la șutul lui Pjanic, dar aseară, Milan a fost penalizată. „Diavolul” este echipa cu cel mai mare procentaj de goluri încasate în ultimul sfert de oră. 7 din 17, adică 41%, ceea ce e prea mult.

Puțin panicați, jucătorii lui Montella au cedat într-un final în care Inter nu avea nicio idee. Pasa de-a latul echipa lui Pioli, dar Milan n-a avut luciditatea de a gestiona mai bine ultimele minute. Am văzut, mai ales în ultimele 10 minute, mingi vândute adversarului la doar 25-30 de metri de propria poartă, după încercări timide de a ieși prin pase din defensivă. În locul unor mingi trimise sănătos spre jumătatea adversă, jucătorii lui Montella au încercat mai mult decât pot în acest moment. Au plătit din pricina lipsei de experiență, mai degrabă, a unor fotbaliști încă tineri. Locatelli, providențial cu Juventus, l-a ținut în joc pe Ivan Perisic la gol, Pasalic putea decide meciul la ultima acțiune, dar emoțiile au fost evidente.

E o experiență care o poate ajuta pe Milan să crească, dar asta ține mult și de felul în care Montella va ști să-și recupereze mental jucătorii. Și, mai ales, de felul în care va putea să pună mai bine în evidență calitățile jucătorilor. Tripleta Niang – Bacca – Suso arată bine pe hârtie, dar rareori cei 3 jucători ofensivi ai Milanului au jucat foarte bine în acelasi timp. Bacca a strălucit cu Torino, Suso a făcut-o aseară, Niang are și el câteva meciuri bune, dar impresia pe care mi-au lăsat-o cei 3 este că fiecare joacă pentru el. Se pierd în acțiuni individuale, iar acest lucru dăunează echipei. S-a văzut inclusiv la acea acțiune 4 contra 3, premergătoare primului gol al lui Suso, când Bacca a tras slab la poartă, deși Niang era într-o poziție mai bună.

Apoi, o mai bună gestionare a finalurilor de meci ține tot de Montella. Indiferent cât de mult își dorește un antrenor să aibă o echipă care să iasă prin combinații din defensivă, câteodată e mai bine să apelezi la pasa lungă. În primul rând tai ritmul adversarului, căruia nu-i mai dai mingea în ultima treime și îl obligi să construiască de la nivelul fundașilor centrali. Apoi, îi dai posibilitatea propriei echipe să urce puțin liniile. S-a văzut clar că Inter nu are idei, când Milan juca puțin mai avansat. Doar că mingile pierdute la 25 de metri au ajutat echipa lui Pioli să pună o presiune pe care nu era în stare să o pună singură. În defensivă, s-a simțit lipsa lui Romagnoli, mai ales la fazele fixe, unde aproape de fiecare dată, Inter a fost periculoasă. Mai mereu, nerazzurrii au câștigat duelurile aeriene, o astfel de fază ducând la golul marcat de Perisic.

Montella nu poate face totul de unul singur. Poate rezolva câteva aspecte negative ale jocului, dar are nevoie și de jucători. Iar aici intervine treaba conducerii. O conducere care, momentan, lipsește. Vom vedea ce va fi de la iarnă, dar e clar că sunt necesare câteva implanturi de calitate. Începând din centrul defensivei, unde Romagnoli are nevoie de un coechipier foarte bun și cu experiență, lângă care poate crește mai repede. Continuând cu linia mediană, care simte, în meciurile cu mare miză, lipsa unui jucător capabil să dea tonul. Locatelli nu e decât un puști. A dat satisfacție până acum, dar are și căderi ce pot costa mult, așa cum s-a întâmplat aseară. În ceea ce privește atacul, cred că ofensiva poate arăta mai bine și în această componență, dar trebuie lucrat la coeziunea tridentului Niang – Bacca – Suso.

Cât despre Inter, Pioli a surprins mai mult prin alcătuirea echipei, decât prin jocul prestat. Pressingul agresiv din prima repriză, nu e ceva nou. Îl văzusem și în perioada lui de Boer, mai ales în meciul cu Juventus. Retragerea lui Medel în centrul defensivei, o idee pe care au mai pus-o în practică și alții înaintea lui Pioli, și titularizarea lui Kondogbia au fost mișcări inspirate, timp de 40 de minute. Obișnuit de la echipa națională cu sarcinile postului, Medel s-a lipit ca o umbră de Bacca, iar columbianul nu a mișcat până la înlocuirea chilianului cu Murillo. Kondogbia a făcut și el o partidă bună, dominând fizic mijlocul terenului, subjugându-i pe mijlocașii Milanului. Probleme au fost în ofensivă, unde Icardi nu a reușit nicio clipă să se debaraseze de marcajul strâns pe care i l-au făcut Gomez și Paletta.

De altfel, căpitanul argentinian al nerazzurrilor a fost cel mai modest jucător al echipei sale și a rămas fără gol în meciurile cu Milan. Pe cât de bine îi merge împotriva lui Juventus, pe atât de rău stă când vine vorba de Milan. Nu dă bine jocul slab al lui Icardi în contextul declarațiilor făcute după demiterea lui de Boer.

Iar problemele cele mai mari ale Interului au apărut într-un final de primă repriză când au intervenit erorile personale. Risipa de efort făcută cu pressingul continuu, foarte avansat, a dus la câteva greșeli grave, iar una dintre ele a fost speculată de Milan. Inter e vulnerabilă pe contraatac, neputând face tranziția negativă suficient de repede, pentru a-și bloca adversarul. Acesta e un capitol la care mai are mult de lucru Stefano Pioli. Apoi, calitatea fundașilor laterali e îndoielnică, deși D’Ambrosio a făcut un meci bun per total. Ansaldi i-a dat spațiu lui Suso la primul gol, pe Nagatomo îl văd doar ca pe un jucător bun de marketing pe piața asiatică, iar Santon e doar o rezervă ce nu oferă garanții. Mi-ar plăcea să-l văd mai mult pe Miangue, pe care de Boer l-a trimis în teren împotriva lui Juventus, pentru că am impresia că e peste tot ce poate pune Pioli în flancul stâng.

În același timp, mi se pare incredibilă căderea pe care o are cuplul Miranda – Murillo, chit că ultimul a deviat decisiv mingea la golul lui Perisic. Foarte sigur pe el atâta vreme cât l-a avut alături pe Medel, Miranda a devenit de nerecunoscut, faza golului doi al lui Suso fiind elocventă. Depășit foarte ușor, brazilianul i-a dat spaniolului ocazia să facă dubla. Scăderea față de sezonul trecut e dramatică, iar Pioli n-are multă vreme la dispoziție să o stopeze. Deși e posibil să-l vedem mai des pe Medel decât pe Murillo.

Nu în ultimul rând, trebuie rezolvată problema Banega. Altfel decât prin lăsarea argentinianului pe bancă. Icardi a părut că-i simte lipsa. Mai ales că linia mediană a nerazzurrilor a încercat foarte rar să verticalizeze, un lucru pe care-l făcea des Banega. Mingile trimise în margine spre Candreva și Perisic, foarte buni aseară, n-au făcut decât să accentueze senzația de izolare a lui Icardi într-un careu suprapopulat. Trebuie remarcat jocul lui Joao Mario, mijlocașul portughez având o prestație solidă. A legat bine jocul echipei sale, a căutat în permanență poziția și soluțiile ideale, dar nu trage la poartă. Aseară a avut un singur șut blocat.

Pentru Inter, meciul a ieșit bine, până la urmă. Golul din prelungiri, al 8-lea în ultimul sfert de oră, ține echipa lui Pioli în lupta pentru Liga Campionilor. Un eșec ar fi dus-o la 11 puncte în spatele poziției secunde, după doar o treime de campionat, iar Pioli ar fi fost obligat să joace toate meciurile sub presiunea rezultatului. Oricum această presiune există, mai ales că următoarele adversare sunt Fiorentina și Napoli, dar pentru noul antrenor era vital să înceapă cu dreptul. Ceea ce s-a și întâmplat, chit că golul lui Perisic n-a adus vreo victorie, așa cum e perceput, ci doar a evitat al 6-lea eșec în 13 meciuri.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *