Serie A, etapa a 15-a. Cine râde la urmă, râde mai bine

Etapa a 15-a din Serie A trebuie să aducă noi teme de discuție pentru cei care urmează cursurile școlii de la Coverciano. 1. De ce anume e nevoie pentru a învinge un adversar aflat în inferioritate numerică? 2. Ce trebuie făcut pentru a proteja un rezultat favorabil, în minutele de final? 4 echipe au avut superioritate numerică și nu au putut câștiga. Altele au avut avantaj în prelungiri, dar s-au văzut egalate. Pe larg, mai jos.

Juventus – Inter 1-0

Începem, nu se poate altfel, cu derby-ul rundei. Întâmplător, a fost și primul meci al etapei, astfel că alegerea e simplă. Inter a venit la Torino pentru a face ceea ce doar Genoa a reușit până acum. Iar prima repriză și primele 15 minute din partea a doua au dat impresia că nerazzurri pot părăsi casa lui Juventus cu ceva de preț. Măcar un punct care să pună bazele unei noi serii pozitive, după ce băieții lui Spalletti și-au cam dat cu firma-n cap în ultima perioadă.

Pressing agresiv, sus, apărare foarte exactă, cu un Icardi altruist, totul a mers aproape perfect. Timp de 60 de minute, Inter a jucat exact așa cum și-a imaginat fiecare suporter pentru care Juventus reprezintă ”răul absolut”. N-o să se supere Ionuț că i-am împrumutat sintagma, ba chiar o să se bucure. Oricum, eu n-o folosesc decât acum, ca să priceapă și cei care nu sunt obișnuiți cu fotbalul italian, despre ce e vorba când ne referim la Derby d`Italia. Chiar dacă Juventus, din punct de vedere statistic, a avut, la rându-i, o primă repriză excelentă. Ba chiar nemaivăzută în ultimii 14 ani.

Și totuși, Inter a plecat acasă cu mâna goală. Cum a fost posibil? În primul rând, Icardi n-a tras niciun șut. Nici pe poartă, nici alături. Aici, e o problemă legată de altruismul de care vorbeam mai devreme. În prima repriză, l-a lăsat pe Gagliardini singur cu Szczesny. A tras prost mijlocașul neobișinuit cu astfel de situații. În partea a doua, Icardi a avut mingea la fel ca în meciul cu Barcelona. Atunci, a tras la poartă, deși avea un coechipier căruia să-i paseze, și a marcat. Acum, a preferat să paseze. Și asta a fost.

În al doilea rând, Spalletti. Antrenorul lui Inter a greșit prima schimbare. L-a scos pe Politano, înlocuit cu Borja Valero, și l-a repoziționat pe Joao Mario în flancul drept. Din acel moment, aparatele la care a fost conectată echipa au înregistrat un piuit continuu. Întrerupt, când și când, după ce au intrat Keita Balde și Lautaro Martinez. Spalletti și-a dat seama că a greșit, a mutat, dar e greu cu Juventus. Asta dacă nu ești Mourinho, să ai un noroc fenomenal în final. Ei bine, Inter nu e United, așa că are emoții și în ce privește calificarea în optimile Ligii.

Prima dată, după multe etape, nimic despre Cristiano. Pericolul numărul 1 a fost anihilat. Două șuturi și atât. Pericolul numărul 2 a fost scăpat din vedere. Așa se face că Mandzukic a avut duel direct cu Asamoah la centrarea lui Cancelo, admirată de Handanovic. Rezultatul, previzibil. Gol Mandzukic, excelent și în acest sezon. 7 goluri, dintre care 4 cu Lazio, Napoli, Milan și Inter. Iar Juventus a egalat recordul lui PSG. Cel mai mare număr de puncte după 15 etape. 43.

Napoli – Frosinone 4-0

Deși presată de meciul cu Liverpool, Napoli a spus mulțumesc pentru ocazia de a se distanța de locul 3. Cu multe rezerve și cea mai tânără echipă din 2009 încoace (25 de ani și 243 de zile), Napoli s-a distrat cu Frosinone. Câte două goluri pe repriză. Dublă Milik, după pauză, și cele mai multe goluri într-un sezon de Serie A. 6 nu-s multe, dar la câte probleme a avut polonezul nu e de mirare că nu a marcat mai mult. Oricum, de reținut e golul lui Ounas, al doilea în acest sezon. Callejon nu cred că se simte foarte bine când vede că algerianul profită de fiecare șansă pe care i-o oferă Ancelotti.

Cagliari – Roma 2-2

Legenda spune că e imposibil să câștigi la Cagliari. Cel puțin în acest sezon. Sarzii nu au fost conduși niciodată pe teren propriu, până în etapa a 15-a. Așa că Roma s-a gândit că e loc de o premieră. Două goluri în prima repriză, sarzii, dead an burried, cum se spune. Teoretic, pentru că practica îi omoară până și pe ei, atunci când vine vorba de fotbal. Cel puțin în ultima vreme, italienii fac tot felul de nefăcute. Așa și Roma. A luat un gol stupid, în minutul 84. Au strâns din dinți și nu numai ai lui Di Francesco, până în prelungiri, când meciul s-a înseninat atunci când Mazzoleni i-a eliminat pe Srna și Ceppitelli. Era minutul 93. După care s-a întunecat totul. Brusc.

The greek God of Rome, Manolas, pe numele lui, dacă ați uitat de isprava cu Barcelona, a dat pe lângă minge. Fix ca la județ. Pasa lui Ioniță s-a transformat în assist pentru Sau, care și-a păstrat sângele rece într-o atmosferă fierbinte. 2-2 și cică s-a enervat ăl mare din State, iar semifinala de Ligă nu-i mai ține de cald lui Di Francesco. Se spune că însuși Totti insistă pe lângă Conte în caz că Doamne ferește!

Lazio – Sampdoria 2-2

O știți pe aia cu ”cine râde la urmă râde mai bine”. Sau pe cea cu ”cine sapă groapa altuia, cade singur în ea”. Probabil că Lazio s-a amuzat la maxim după meciul din Sardinia și a rămas cu gândul la rivala Roma. Așa că, după golul nevalidat al lui Immobile, Sampdoria a luat lucrurile în serios. A marcat Quagliarella, care, la 35 de ani, continuă să descopere lucruri noi.

La 0-1, Lazio s-a pus pe treabă și a început asaltul. Multe ocazii până la pauză, altele imediat după. Într-un final, a venit și egalarea. A marcat Acerbi, în minutul 79. Lucrurile au luat- o razna, cu adevărat, în prelungiri. Bereszynski a luat al doilea galben în minutul 92. Apoi, Massa a avut nevoie de multe reluari și dialoguri cu oamenii de la VAR, pentru a da penalty pentru Lazio. Gol Immobile, sprint în fața băieților din Curva Nord, lacrimi, bezele, tot tacâmul. Și, când colo, ce să vezi? N-au vrut băieții din apărare să-l lase singur pe Manolas, așa că l-au lăsat pe Saponara. Gol a la Ronaldo în Derby della Madonnina, cel mai târziu de când Opta măsoară datele din Serie A, adică de 14 ani. 98:49. Atât arăta ceasul. Saponara le-a arătat și el ceva adversarilor.

 

Sassuolo – Fiorentina 3-3

Cine credea că noaptea a adus liniștea s-a înșelat. Ziua de duminică a început cu un alt thriller. După o primă repriză care te îmbia la somn, Sassuolo și Fiorentina au dat drumul la câini, după pauză. Două șuturi, două goluri, Duncan (62) și Babacar (67). Părea simplu, numai că n-a fost. A dat și Simeone, primul gol după 876 de minute, cam la fel de multe cât are și tatăl său într-un sezon bun, la Atletico. După care, iar liniște. 3-1 din minutul 80 și nici eliminarea lui Djuricic nu părea să schimbe ceva. Numai că a intervenit Benassi. 6 goluri, mai multe decât Simeone și Chiesa, la un loc. În al 6-lea minut de prelungire, după ce fusese dat afară și Milenkovic, a dat și Mirallas. Primul al sezonului, iar al 8-lea meci dintr-o serie fără victorie a fost sărbătorit precum un succes. Deși s-a terminat egal.

Empoli – Bologna 2-1

După atâta nebunie, ne mai liniștim puțin. Empoli a mai bifat un succes. Al 3-lea în ultimele 4 meciuri și ai lui Iacchini se bat cu numele mari ale campionatului.

 

Altfel, sunt pe 14, la 5 puncte de Bologna care e prima sub linie. Pippo e în stare să parieze că echipa va fi peste linie, în mai, numai că s-ar putea s-o salveze altcineva.

Udinese – Atalanta 1-3

S-au dus miracolele lui Davide Nicola. După 4 puncte cu Roma și Sassuolo și două meciuri fără gol primit, friulanii s-au gândit că, dacă tot e luna cadourilor, ar putea să-l facă fericit pe Duvan Zapata. Columbianul dăduse două goluri mari și late tot sezonul, iar oficialii Atalantei se gândeau dacă să-l trimită sau nu pe urmele lui Cornelius și Petagna. Șansa lui Zapata a fost că perioada de mercato se deschide în ianuarie. Și că a dat de Udinese. 3 boabe. Primul hattrick în Serie A.

Parma – Chievo 1-1

Chievo moare, dar nu se predă. N-a câștigat nici în etapa a 15-a, dar pune probleme. A avut 1-0 pe Ennio Tardini, dar n-a fost să fie nici de data asta. Eliminarea lui Depaoli nu i-a permis să ia decât un punct de la Parma. Pentru că Bruno Alves a dat cel mai frumos gol al etapei. Are 3 în Serie A, două din lovitură liberă.

Genoa – SPAL 1-1

Tot cu roșu s-a lăsat și meciul de pe Marassi. Venită devreme și urmată de golul lui Petagna (15), eliminarea lui Criscito (11) i-a stricat debutul lui Prandelli. Totuși, Genoa a fost salvată de penalty-ul lui Piatek și paradele senzaționale ale lui Radu. Cum au zis genovezii, ”Piatek e radu blindano il punto”. Nu-i mult, dar nici puțin pentru un meci jucat 80 de minute în inferioritate.

Milan – Torino 0-0

Dubla Torino – Milano, începută pe Allianz Stadium, s-a încheiat pe San Siro. Torino a venit la Milano în căutarea primului succes cu Milan, din 1985 încoace. Iar ai lui Mazzarri au început tare. Paradă senzațională Donnarumma, la capul lui Iago Falque, urmată de minge trimis peste, de Belotti, din câțiva metri. Până la ocazia lui Cutrone, a mai fost un șut deviat puțin pe lângă poarta lui Donnarumma, care are 100 de meciuri consecutive, în Serie A. După pauză s-a jucat la o singură poartă, dar Cutrone s-a speriat cțnd a rămas singur cu Sirigu și a șutat mult pe lângă poartă. După epilogul rundei, n-au rămas decât statisticile: Milan a bifat primul meci fără gol primit, acasă, din aprilie încoace, iar Torino rămâne neînvinsă în deplasare. Sunt 10 meciuri la rând de când gruparea granata nu mai pierde în deplasare, ceea ce nu s-a mai întamplat din sezonul ’76-’77, de când trecuse doar un an de la ultimul titlu, iar pe bancă era Gigi Radice, fie-i țărâna ușoară!

sofascore.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *