Dincolo de granițe

Forțăm granițele fotbalului care contează. Fugim de el, deși, teoretic, am vrea să ne integrăm. Nu putem. Stanciu a plecat în Orientul Mijlociu, Mitriță a ales Vestul îndepărtat. Îndepărtat pentru că vestul fotbalistic se oprește la Atlantic. Ce e dincolo, e discutabil. O zonă în plină dezvoltare, care acționează altfel decât suntem obișnuiți. Același lucru se petrece și în partea cealaltă, atât de atrăgătoare pentru ai noștri. Fotbaliști și antrenori sunt atrași mereu cu propuneri care mai de care mai tentante, în zona Golfului. Acum, se poate deschide o nouă piață. În partea celalaltă a lumii, adevărat, dar tot departe de fotbalul care contează. Asta dacă nu ai 18-19 ani, vii din Canada sau Statele Unite și ai atâtea calități încât te transferă Bayern Munchen sau Borussia Dortmund. Ceea ce, să recunoaștem, nu e cazul.

Statele Unite sau Arabia Saudită?

Din punct de vedere fotbalistic, e cam același lucru. Banii atrag vedete în ambele campionate, iar naționalele Statelor Unite și Arabiei Saudite sunt prezențe constante la turneele finale. Nu e totuna să fii antrenat de Domenec Torrent sau Pablo Guede? E fix același lucru. Niciunul nu spune nimic, niciunul nu are vreun CV care să impresioneze.

Este Trump mai frecventabil decât regele Salman al Arabiei Saudite? Greu de spus. Oamenii sunt condamnați la moarte și executați, în egală măsură, și într-o parte, și în cealaltă. Dolarul domnește și pe tărmul Atlanticului, și pe cel al Mării Roșii.

Singura diferență e că una e să trăiești la New York, alta la Riad sau Riyadh, varianta în engleză. Până la urmă, nu-i puțin, deși ajungi tot acolo, mai devreme sau mai tarziu. Ca în cazul lui Giovinco, plecat din MLS, în Saudi Professional League.

Reacțiile

Oamenii au reacționat diferit. Stanciu poartă marea vină că a jucat la FCSB, un club foarte popular, la un moment dat, transformat într-unul dintre cele mai detestate. E și asta o performanță a conducerii din Ghen…, Berceni. În plus, impresarul lui Stanciu e o altă gură bogată. Suficient pentru ca nenumărate găleți de lături să fie deversate în capul celui pe care Anderlecht a plătit aproape 10 milioane de euro, în urmă cu 2 ani și jumătate.

Pe Mitriță îl impresariază Pietro Chiodi, o prezență mai discretă. Iar Craiova e una dintre noile forțe ale campionatului, echipa cu cea mai mare medie de spectatori, din Liga 1. În plus, Mitriță are cotă bună, e golgheterul campionatului și unul dintre jucătorii cărora suporterii sunt capabili, încă, să îi treacă cu vederea și meciurile mai puțin reușite. Ceea ce la Stanciu nu e cazul.

Mecanismul

Așa cum îi stă bine unui popor captiv în fața televizorului, cei mai mulți înghit, pe nemestecate, tot ce li se livrează. S-a vorbit de Milan, Inter sau cine știe ce alt nume mare din fotbal ca despre următoarea echipă din cariera lui Stanciu? S-a vorbit. Ba chiar zi de zi și, spusă pe un ton serios, gogomănia a trecut drept certitudine. A ajuns Stanciu în Serie A? Nicidecum! Nici nu avea vreo șansă, dacă, trecând peste impulsul de a râde pe seama discuțiilor interminabile, stăteai să te gândești o clipă. Lumea a râs, când a văzut că Stanciu a ajuns în Golf.

S-a vorbit foarte serios despre transferul lui Mitriță la Torino, unde diverși oameni și-l închipuiau, deja, jucând alături de Belotti și umplând porțile adverse? S-a vorbit, iar lumea a început să creadă că, dacă are loc Stanciu la Milan, de ce n-ar avea și Mitriță la Torino. Explicația logică e că, dacă n-a putut rezista la Pescara, echipă nou promovată, nu avea cum să joace la Torino, club care-și propune să ajungă în Europa. Ce ar trebui să facem, să râdem?

Da, dar amar. Până la urmă, niciunul nu are loc nicăieri. Nu în fotbalul care contează. Excepțiile sunt puține. Tătărușanu, care a apărat foarte bine și la Fiorentina, și la Nantes. Ștefan Radu, care de 11 ani aparține mai mult Italiei decât României și, într-o oarecare măsură, Răzvan Marin, care s-a impus în Belgia, la Standard. Ei au plecat din Liga 1 și au reușit. Alții, ca Ionuț Radu, au plecat de mici și au crescut afară, astfel că au putut face pasul mai ușor. Și Radu e o excepție.

La nivel de discuții, suntem acolo unde eram pe vremea lui Hagi și Popescu. Mereu auzim de echipe mari interesate de ai noștri. Că vorbim de Milan sau Torino și ajungem la Jeddah sau New York e doar o neînțelegere. Au contat proiectul, banii și câte și mai câte. Nu putem accepta că trecutul e trecut. Nu se mai întoarce. Nu ne vedem lungul nasului, ceea ce ne împiedică să conștientizăm unde ne aflăm. Ne întrecem în ironii ieftine și războaie fără finalitate, fără să realizăm ridicolul în care ne scăldăm. Fotbalul nostru nu se mai joacă. Fotbalul nostru se discută. Iar asta o simțim, cel mai acut, când joacă echipa națională.

sursă foto: gsp.ro

  • 242
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

2 gânduri despre „Dincolo de granițe

  1. Si nationala ce-ar trebui sa faca? Sa aiba in vedere si acesti jucatori? Sa ne bazam pe jucatori care fac mai mult de 24 de ore cu avionul? Care vin de pe alt alt fus orar, care trebuie sa se adapteze?

    1. Asta e problema lui Contra. El trebuie să o rezolve. E mai greu în cazul lui Mitriță, pentru că schimbă mult mai mult decât Stanciu, în ceea ce privește fusul orar. Dacă ar putea veni mai repede decât ceilalți, n-ar fi o problemă prea mare. Oricum, cred că vor fi convocați. Nu există motive să nu mai fie. Din Golf, au venit aproape toți care erau apți, așa că va veni și Stanciu. La fel și Mitriță, de dincolo de ocean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *