Serie A, etapa a 24-a. Lacrimi și sfinți

Pe repede înainte, că ”vorba lungă, sărăcia omului”. Se despart ele apele, darămite echipele care luptă pentru ultimul loc de Champions League. Am avut meciuri tari și rezultate tare interesante, în runda în care cei care suspină după Sarri au aflat că suporterii lui Chelsea cer demisia lui Sarri, care a ratat cam toate obiectivele din acest sezon. Lacrimi și sfinți, cu Wanda și Piatek, în rolurile principale. Pe rând, despre fiecare.

Juventus – Frosinone 3-0
Pentru că interesul național o cere, Juventus a jucat prima, cu 5 zile înaintea turului cu Atletico, din optimile Champions League. Și pentru că meciurile de genul ăsta trebuie rezolvate rapid, asta a făcut și echipa lui Allegri. Și-a adus aminte și Dybala că au trecut 3 luni și jumătate de la ultimul gol din campionat și a zis că e suficient. Așa că a făcut asta.

Da, exact, cu assist Cristiano, că așa se pune. Bonucci a ținut să marcheze și el, astfel că meciul era gata din minutul 17. Nu are niciun rost să ne lungim, așa că trecem în revistă și golul lui Cristiano, dar recordurile nu le mai numărăm, le lăsăm pe data viitoare. Nu, glumeam. Gol și pasă decisivă pentru a 3-a etapă la rând. Prima dată, la Real, în noiembrie 2014. 13 puncte până la locul 2. N-au mai fost așa multe din 2006/07. Atunci, erau mai multe. 14, cu Inter și Roma protagoniste.

Cagliari – Parma 2-1
Parma nu și-a revenit nici acum după remiza de la Torino. Mahmureala ține mai mult de o etapă, așa că eșecul cu Inter a fost urmat de o altă înfrângere. De data asta, în deplasare, punctul forte al echipei lui D’Aversa. Degeaba a avut Parma 1-0, cu golul lui Kucka. Sarzii au întors în repriza a doua, cu dubla lui Pavolletti. Golul victoriei a fost cu capul. Specialitatea casei. Ironia este că pe primul l-a dat cu dreptul. Ăsta fiind piciorul pe care nu-l folosește nici când se urcă în tramvai. Din noiembrie 2017 nu mai dăduse cu dreptul, dintr-un meci cu Inter.

Atalanta – Milan 1-3
Visul de Champions al Atalantei a fost curmat brusc. Și tocmai când lucrurile mergeau impecabil. Ilicic s-a distrat cu apărarea Milanului, iar Freuler a marcat. 1-0 și toată lumea se pregătea de repriza a doua. Mai puțin Sfântul Piatek. Polonezul i-a trezit la realitate pe bergamasci fix înainte de pauză.

L-a dat și pe al doilea, cu capul, iar Gazzetta a făcut un material special cu omul venit pentru a o readuce pe Milan în UEFA Champions League. Polonezul e întruchiparea lui Inzaghi, Shevchenko, Van Basten, Gilardino, Pato și Zlatan. Pare că se fumează marfă bună de tot la Bergamo. Oricum, Piatek e primul de la Balotelli încoace care marchează în primele 3 meciuri ca titular. La Bergamo n-a fost numai despre Piatek, ci și despre Calhanoglu. Decarul improbabil al rossonerilor a dat un gol superb. Primul, din ultimele 8 luni. Cât de cât impecabil. 🙂

SPAL – Fiorentina 1-4
La Ferrara s-a petrecut ceea ce mai văzusem doar în Olanda, de când cu VAR-ul. Nimic spectaculos, până la 1-1, deși Fiorentina ratase o mulțime de ocazii până să marcheze Petagna, pentru a 3-a etapă la rând. Egalase repede Edimilson Fernandes. După care vine grozăvia. Regulamentară, că așa zice protocolul VAR. Adică faza asta.

Dacă n-ați înțeles-o prea bine, nu e cazul să vă faceți griji. Acțiune Chiesa care cade și se tăvălește mai ceva ca maestrul Lăcătuș. Pairetto cel mic lasă jocul să curgă și marchează Valoti. 35 de secunde, pe ceas, timp în care mingea a ajuns dintr-un careu, în poarta cealaltă. 2-1 pentru SPAL. Nțțțțț! Pentru că intervine omul negru de la VAR, Mazzoleni, care-i suflă în cască centralului că e de revăzut faza cu Chiesa. Pairetto o vede și ia decizia care a înfuriat toată Ferrara. Golul lui Valoti rămâne doar o amintire, iar Veretout transformă penalty-ul dat după ce marcaseră ceilalți. Asta e, la omul sărac, nici boii nu trag. S-a terminat 1-4  și se mai vorbește și acum despre talentul lui Chiesa de a scoate penalty-uri.

Udinese – Chievo 1-0
Chievo și-a luat adio de la Serie A, după un nou eșec. Nu că ar mai fi tras cine știe ce speranțe, dar mai sunt 14 etape și 12 puncte de recuperat. Doar Rednic ar mai spera într-o astfel de situație, numai că Mircea celălalt e ocupat cu play-out-ul din Liga 1, unde e cam aceeași luptă din Italia. N-a fost simplu pentru Udinese, care a dat gol în minutul 85. Teodorczyk l-a marcat. Așa suntem noi. Ghinioniști. Din Belgia, ai lor ajung în Serie A, ai noștri, cel mult în Cehia sau Arabia Saudită.

Genoa – Lazio 2-1
Meciul lui Radu cu Radu a fost câștigat de Radu, după ce primul care s-a bucurat a fost Radu. Mai simplu, Lazio a avut 1-0, dar a pierdut cu 2-1. Rămânem cu poza celor 2 Radu, care au fost adversari până în minutul 72, când Radu a fost înlocuit și a rămas un singur Radu.

Fără Radu în teren, Lazio a luat gol imediat. L-a dat Sanabria, care, în 15 meciuri din Spania, a dat două goluri. În Italia, are 3 goluri în 4 meciuri. Să mai ziceți că e mai ușor în Spania. La final, a venit Criscito cu execuția meciului și toate punctele au rămas pe Marassi.

Empoli – Sassuolo 3-0
Legenda spune că Sassuolo face puncte cât să nu aibă emoții în privința retrogradării, după care începe să le dăruiască semenilor aflați în suferință. Echipa lui De Zerbi câștigase ultimele 4 meciuri cu Empoli și dăduse, de fiecare dată, câte 3 boabe. Acum, s-a întâmplat ca la Radio Erevan. Sassuolo nu a mai dat, ci a luat. Tot 3, ca să mai respire și toscanii lui Iacchini, care aveau o singură victorie în ultimele 9 etape. Să fie primit și-or fi zis ”empolesi”, care au ieșit din zona retrogradării.

Inter – Sampdoria 2-1
Nu există farmec al vieții mai fermecător în Serie A, decât la Inter. Acum două etape, își puneau poalele în cap și erau foc și pară după eșecul cu Bologna. Acum, după două victorii la rând, trei, dacă punem la socoteală și succesul de la Viena, nerazzurri sunt pe cai mari. S-au apropiat de Napoli, la ”numai” 7 puncte, iar Ninja ”pare a fi pe drumul cel bun”. Domn’ profesor Spalletti are iarăși credit, deși acum două săptămâni era amenințat cu tot felul de înlocuitori. Până și Icardi va reveni ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși Curva Nord l-a luat în colimator, fără să-i pronunțe numele. Cel mai emoționant moment i-a aparținut Wandei, care și-a deschis sufletul în fața lui Pierluigi Pardo. Și atât de emoționant a fost încât ”plângea ca o mireasă, de sărea cămașa de pe dânsa”.

Wanda in lacrime: "Mauro sta soffrendo"

😦 Momento di commozione per Wanda Nara a Tiki Taka🗣 La moglie di Icardi in lacrime: "Mauro sta soffrendo"

Publicată de SportMediaset pe Duminică, 17 februarie 2019

Asta a fost pentru cei sensibili, că altfel, nici nu mai știi dacă Icardi mai vrea sau nu să joace la Inter. Depinde de toanele doamnei impresar. Singurii insensibili la suferința din platou au fost ultrașii Sampdoriei, care s-au săturat de Giampaolo și au cerut demisia domnului 4-3-1-2, care îi amăgește de prea multă vreme și îl ține rezervă pe Gabbiadini, căruia îi dă doar câte un sfert de oră.

Napoli – Torino 0-0
Suferință teribilă și pe San Paolo, unde lumea are alergie la Torino. Nu contează că nu e Juventus, iar adversara a pierdut doar un meci în deplasare. Contează doar că Don Carlo nu e Sarri și nu știe a-i minți frumos. Altfel, doar un napoletan știe că a pierde orice șansă la titlu în aprilie nu e același lucru cu a o pierde în februarie. Pentru noi, ceilalți, e cam la fel, dar noi nu suntem dintre cei care trăiesc în cel mai frumos loc de pe pământ.

Roma – Bologna 2-1
Singura care ține pasul cu Milan e Roma. Tremurat, cu multe emoții, dar îl ține. 2-1 cu Bologna, după un meci pe care echipa lui Mihjalovic nu merita să-l piardă. Olsen a fost printre cei mai buni ai Romei, într-o primă repriză în care Bologna s-a întrecut în ratări. Dacă au fost incapabili să-l protejeze pe Olsen, fundașii Romei și-au făcut treaba în cealaltă parte a terenului. Kolarov e fundașul cu cele mai multe goluri marcate în acest sezon. Are nu mai puțin de 7. A marcat și Fazio, astfel că golul lui Sansone a fost inutil. Bologna e în zona roșie, dar jocul arată mai bine ca pe vremea lui Pippo. Roma rămâne o necunoscută.

Etapa viitoare avem Fiorentina – Inter, Torino – Atalanta și Parma – Napoli. Milan joacă acasă, cu Empoli, Roma, la Frosinone, iar Juventus se deplasează la Bologna. Meciul lui Lazio cu Udinese a fost amânat pentru o altă dată. Nu se putea juca în weekend, din pricina partide de rugby dintre Italia și Irlanda, programată dumincă, și nici luni, când era trecută în calendar. De vină este calificarea în semifinalele Cupei Italiei, unde Lazio joacă împotriva lui Milan, marți seară.

 


2 gânduri despre „Serie A, etapa a 24-a. Lacrimi și sfinți

  1. Salut, Dan.
    Daca mai tii tu minte filmuletul cu profesoara si politistul, pe care il injura, il face in toate felurile, il palmuieste, iar cand asta riposteaza si-i trage o palma, ea se pune pe plans.
    Cam asa mi se pare ca a facut si coana Wanda cu Inter, iar Beppe „n-a vazut asta cu ochi buni”, ca sa zicem asa.
    Campionatul asta a fost gata de dinainte sa inceapa, dar hai cu Milan pe 4, ca e nevoie de ei acolo.
    Stima,
    Gabi Manea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *