Nu mergem la Euro. Vine Euro la noi. Rezolvăm două lucruri dintr-o dată. De ce să ne obosim în oficiale, dacă organizăm Europeanul? Ne păstrăm pentru amicale, pentru că acolo suntem, cu adevărat, zmei. Am mers degeaba în Suedia. Pe Friends Arena, prietenoasă a fost doar peluza care a asigurat fondul sonor al meciului. În rest, i-am văzut pe ai noștri dintotdeauna. Nici prea prea, nici foarte foarte. S-a terminat așa cum ne așteptam. Noi, cei lipsiți de patriotismul bolnăvicios care ne îndeamnă să susținem necondiționat o himeră. Crede și nu cerceta!

Suedia ne-a bătut pentru că face lucrurile corect. Nordicii știu ce pot și nu visează cai verzi pe pereți. Noi ne-am amuzat teribil pe seama impreciziei lui Berg. Și-a dat cu stângu-n dreptu’ într-un mare fel. Am râs. Apoi am scos mingea din poartă. N-a fost suficient o dată. S-a întâmplat și a doua oară.

Când am intrat în meci, în sfârșit, am reușit să și ieșim.

Schimbarea lui Pușcaș cu Ianis a pus punct singurei perioade în care România a contat.  Urletul din peluză, ”Hagi!, Hagi!, Hagi!” ne-a adus aminte de vremurile în care eram nemulțumiți doar cu o prezență la turneul final. Emoția s-a stins treptat. N-a durat mult până când lumea a înțeles că schimbarea lui Pușcaș a însemnat sfârșitul. Că Serie B înseamnă mai mult decât Saudi Professional League. Sau MLS.

Când Tătărușanu e cel mai bun jucător al României, realizezi că lucrurile nu stau chiar așa cum sunt prezentate. Că degeaba vrem dacă nu putem. Și nu putem pentru că nu înțelegem ce trebuie făcut. La fel ca în dubla cu Serbia, ne-am pregătit pentru repriza a doua. La Belgrad, ne-a ieșit. La București, nu știm ce s-ar fi întâmplat, deși bănuim, după ce s-a jucat în primele 45 de minute. În Suedia, nu ne-a mai ieșit. N-ar fi mai bine să punem în practică, de la început, strategia pentru repriza a doua? Să fim curajoși, să jucăm cu doi atacanți. Mai ales dacă vedem că funcționează. Să nu ne ascundem după frânturi de meci și să creăm realități paralele.

Ne legăm mereu de ultima impresie. Suntem selectivi până la Dumnezeu. Vorbim de un eșec venit pe două erori în apărare, dar uităm de celelalte ocazii ale suedezilor. Ne aducem aminte doar de reacția din primul sfert de oră de după pauză, dar ne facem că plouă când vine vorba de intervalul 60-85, când n-am mai jucat nimic. Invocăm un presupus penalty, ca să uităm că n-am avut nicio ocazie clară. Ne mințim că e doar primul meci. Sau că, la Euro, merg primele două locuri, deși primul este acontat de Spania. Ăștia suntem. Ne furăm căciula singuri, într-o țară tristă, plină de umor.

sursă foto: uefa.com