”Cea mai ofensivă echipă din istorie”, așa cum a fost prezentată, e o minciună. Numărul jucătorilor de atac nu contează. A descoperit-o Hagi, acum 18 ani. Ramâne s-o descopere și Contra, deși finalul meciului din mocirla din Ghencea l-a găsit in lacrimi. S-a vorbit mult despre lipsa de interes din jurul echipei naționale, într-un moment în care echipele de club au eclipsat dubla cu Norvegia și Malta. Știți de ce nu mai e lumea interesată de națională?

Pentru că sunt 3 ani de cand nu ne mai trezește nicio emoție. De la meciul cu Franța, în loc să o luăm în sus, am intrat într-un picaj fără sfârșit

Pentru că avem 4 puncte după 3 meciuri și încă nu am jucat cu Spania. Iar în Suedia și Norvegia n-am arătat că putem bate mai mult de Malta sau Faroe

Pentru că avem un selecționer pe care-l intereseaza mai mult CV-ul  personal decât soarta echipei naționale. Cum altfel să interpretezi schimbările din Muntenegru, unde am jucat să pastram un 1-0, deși aveam nevoie de o victorie la doua goluri? Am picat în urna a 4-a, dar dăm vina pe Daum, nu pe Contra.

Pentru că avem mulți oameni ofensivi, dar ne apărăm cu 9 dintre cei 10 jucatori de câmp

Pentru că orice minge aruncată în careu înseamnă panică totală într-o defensivă care se clatină la fiecare atac al adversarului.

Pentru că meci de meci, Tătărușanu e cel mai bun jucător.

Pentru că ne credem tehnici, dar nu mai driblăm pe nimeni.

Pentru că mizăm iar și iar pe Grozav, Maxim, Stanciu, Grigore și lista poate continua.

Pentru că îl avem pe Băluță, cel mai bun de la Viitorul, în ultima parte a campionatului,  dar îl jucăm pe Anton, titular în doar două meciuri, în 2019.

Pentru că fotbalul nu mai e un sport în care contează toate cele 90 de minute, ci doar porțiunile în care ai noștri joacă bine – de regulă, când sunt conduși.

Pentru că luăm jucatori de la tineret, dar mizăm pe cai morți, care și-au dovedit inutilitatea în atâtea rânduri.

Pentru că ne-am crezut zmei după Liga Natiunilor, unde n-am pierdut, deși n-am jucat cu vreo mare putere. Boală lungă, moarte sigură.

Pentru că selecționerul spune că avem nevoie de noroc, nu de altceva. În rest, facem totul perfect.

Pentru că nu ne bazăm decât pe heirup, atunci când ne-a ajuns cuțitul la os.

Pentru că organizăm un Euro, dar nu suntem în stare să ne calificăm.

Pentru că suntem campioni olimpici la matematică și facem calcule după calcule, deși nici matematica nu ne ajută.

Pentru că ne-am mințit cu o schimbare de atitudine, deși aveam nevoie de o revoluție la nivelul jocului.

Pentru că suntem etern visători, de la început până la final, tributari prostiei ”speranța moare ultima”.

Pentru că scoatem un 2-2 nesperat și îl celebrăm ca pe o mare victorie, deși raportul ocaziilor e net în favoarea Norvegiei.

Pentru că am făcut ca Norvegia să pară mai bună decât e în realitate.

Pentru că am luat un punct din două meciuri împotriva contracandidatelor la calificare, dar sunt unii care se gândesc că Suedia și Norvegia vin la București, iar asta e de ajuns pentru 6 puncte.

Pentru că, înainte de meci, un egal era un rezultat prost, dar, după 90 de minute e privit ca o victorie.

Hai, România!