În cei doi ani de mandat ai lui Cosmin Contra, nu am fost în stare să facem o primă repriză decentă. Vorbim de meciurile importante, nu de amicale cu echipa a 3-a a Suediei sau Turciei, ori cea a celui mai dolofan jucător de la Ronaldo încoace. Sigur nu ați uitat amicalul cu Israel.  E important contextul, mai ales că am tot auzit că tricolorii joacă cu frică. A spus-o până și Cosmin Contra, care nu-și pune niciun semn de întrebare când afirmă așa ceva. După doi ani, ar fi trebuit să-și dea seama că frica vine, în primul rând, de pe bancă. Atunci când intri pe teren doar cu ideea de a nu lua gol, fără să-ți propui să ameninți poarta adversă, nu ai cum să ieși bine.

Contra ar fi trebuit să știe că numărul fundașilor e prea puțin relevant în ceea ce privește apărarea.  Că poți trimite 10 fundași în teren, nu doar 5, și tot e degeaba, dacă nu ai pic de agresivitate. Când stai la 3 metri de adversar, de frică să nu te faci de râs, portarul e, invariabil, cel mai bun jucător al tău. La aproape 34 de ani, Jesus Navas l-a terorizat, pur și simplu, pe Toșca. Navas, care trăiește a doua tinerețe la Sevilla, a făcut ce a vrut în flancul său, unde Toșca a fost lăsat singur, să-și înfrunte coșmarul.

Așa se face că Tătărușanu a fost nevoit să se scuture de rugină după doar 36 de secunde și a încheiat prima repriză cu nu mai puțin de 6 parade. Toate decisive, niciuna banală. Monotonia ofensivă a spaniolilor a fost întreruptă doar de cele 3 cornere consecutive, din final de repriză, dar nu mai suntem în curtea școlii, unde se dădea un ”careu” pentru așa ceva.

0-1 cu Spania, la pauză, sună ca o sentință definitivă. Singura speranță era să mai putem trece de centru, din când în când. Avansarea lui Chiricheș la mijloc, petrecută în startul părții a doua, a avut efect doar cât am avut mingea. Câteva zeci de secunde, după care Paco Alcacer a răzbunat toate ratările din prima parte, dintr-o fază creată de Dani Ceballos. Apoi, la loc comanda!

Abia la golul lui Andone am aflat că Spania a adus și portar pe Arena Națională. Și când oamenii inexistenți din centrul terenului, care nici nu s-au apărat, dar nici nu au atacat, au fost înlocuiți. S-a văzut clar diferența dintre cei vechi, ”senatorii” care n-au produs nimic, și cei noi. Sprinturile, implicarea și coatele date de Pușcaș și Andone, dorința lui Ianis, prea mare uneori, contrastează puternic cu lentoarea și aparenta lipsă de implicare a celorlalți. Ori de valoare, cum vreți.

Contra a ratat momentul potrivit să împrospăteze aerul la echipa națională, chiar dacă finalul a lăsat o altă impresie. Ocaziile lui Pușcaș și Grigore ne-au dat senzația că putem mai mult, ca întotdeauna, dar ne mulțumim cu puțin. Vom fi, probabil, zmei cu Malta, dar asta nu va schimba nimic din ce știm. Problema nu e că am pierdut. Problema e cum am pierdut. Vorbim de ghinion, dar am ieșit dintr-o groapă în care spaniolii aruncaseră și două mâini de pământ.

sursă foto deschidere: gsp.ro