Serie A, etapa a 6-a. Marco ”Strică-Tot” și fantoma unei mari echipe
Da, știu, Inter a câștigat al 6-lea meci la rând, dar nu e mereu despre cei care câștigă. Mai e și despre cei care pierd, mai ales dacă se întâmplă să fie și un nume sonor. Nu știu exact ce și-a propus Marco ”Strică-Tot”, văd doar ce iese. Și ce văd nu e a bună. 4 înfrângeri în 6 etape și un loc 16. Nu e numai vina lui, dar le vine rândul tuturor. De Milan vorbim mai la coadă. Și cronologic, și potrivit clasamentului, dacă tot s-a ajuns în situația asta. Vorbim mai întâi despre cei care fac bine. Și sunt destui.
Juventus – SPAL 2-0
De exemplu, Juventus. Tocmai ce a obținut cel mai clar succes al sezonului. A fost 2-0 cu SPAL, la Torino, într-un meci în care ferraresi nu i-au dat nicio emoție lui Buffon. Acum, nici mie nu mi-a trezit vreo emoție recordul lui Buffon, care tocmai a jucat meciul 903 și l-a depășit pe Maldini. Știu, sunt #insensibile. Omul asta a urmărit, asta a obținut. Un fel de Dorinel Munteanu, dar cu mai multe titluri în palmares. Fără Champions, dar astea sunt amănunte. Are un titlu mondial. Hai, nu vă ambalați așa, nu mai știți de glumă? 🙂 Altfel, Pjanic a mai dat un gol din afara careului, al 27-lea, și doar Messi, Cristiano și Zlatan au mai multe din 2007-2008 încoace. Cum ar zice Opta #pianist. Victorie clară, fără dubii, fix înainte de meciul cu Inter. Știu, e doar SPAL, dar toate au un început. Parada etapei e a lui Berisha. Ramsey e ghinionistul.
Sampdoria – Inter 1-3
Când vă uitați la clasament și o vedeți pe Inter pe primul loc, ba chiar și cu 6 victorii în tot atâtea etape, nu vă gândiți numai la Conte, Lukaku sau Godin. Aruncați o privire, dacă nu ați făcut-o deja, la omulețul ăla de mijlocul terenului. Are numărul 12 și e mereu omul în plus. Răspunde la numele Sensi și e cel mai în formă mijlocaș din Serie A. Are 3 goluri și două pase decisive, mai mult decât oricare alt jucător al nerazzurrilor. 24 de primăveri , ceea ce nu e puțin, dar nici foarte mult, și un potențial uriaș. Altfel, Inter a dat de pământ și cu Sampdoria, dar l-a pierdut pe Alexis, care s-a apucat să plonjeze pe câmp, cam cum fac săritorii noștri, în bazinele pline cu saltele. Păcat de gol, oare?, dar nu e o pierdere. Oricum n-ar fi fost titular cu Juventus. Ai lui Conte au 6 victorii la rând, iar cel mai urât om pe Meazza, în urmă cu doar câțiva ani, poate deveni al 2-lea Mag din istoria nerazzurra. Adică să câștige și al 7-lea meci la rând, dar să piardă titlul. 🙂 De finala Champions nu mai vorbesc, pentru că nu are Inter atâta anvergură, dar fiți atenți. Inter nu pierde la Barcelona.
Sassuolo – Atalanta 1-4
Doamne, în ce s-a băgat Vlad Chiricheș! Parcă era mai bine rezervă la Napoli, măcar venea la națională cu scuza că nu are meciuri în picioare. De când a venit la Sassuolo, o ține numai într-un coșmar. Exagerez puțin, dar nici foarte departe de adevăr nu sunt. Al doilea meci cu 4 goluri luat în prima repriză, după cel de la Roma. Spre deosebire de partida de pe Olimpico, Chiricheș n-a mai scăpat de tăvălugul presei. A luat 4,5 în Gazzetta, care l-a văzut pe Federico Peluso cel mai slab. Atalanta a dat 4 goluri într-o repriză, în deplasare, pentru prima dată din 2001 încoace. Zapata și Papu au dansat pe lângă apărătorii lui Sassuolo și și-au făcut mâna pentru Șahtior. Bine că Feroe nu are jucători precum ăștia doi. În cazul Norvegiei, mă mai gândesc. Altfel, Atalanta are cele mai multe victorii afară, în 2019. 10, aproape cât City (11) spre exemplu. Că tot sunt în aceeași grupă de Champions.
Napoli – Brescia 2-1
Napoli a jucat perfect o repriză, cu Brescia. Imaginea etapei a oferit-o Balotelli, care a ieșit de la vestiare, cu Pia în brațe. Fiica lui SuperMario trăiește la Napoli, iar între ei e o chimie aparte.
Balo a dat un gol, primul contra lui Napoli, din centrarea lui Tonali, care la rândul lui marcase un supergol, dar VAR-ul nu a fost de acord. Păcat de execuție. Mi-a adus aminte de Pirlo. Bine, nu numai mie. Și altora, și nu de acum, ci de vreo 2 ani se tot vorbește de ăsta mic. Să ne întoarcem la Napoli, care e pe 4 și așteaptă pașii greșiți ai celor din față. Totuși, Ancelotti are o problemă legată de apărare. Nu mai puțin de 10 goluri luate în 6 meciuri. Cam multe. Deocamdată, atacul compensează, dar nu mereu. Așa au pierdut simpaticii napoletani cu Cagliari. Când vine vorba de Napoli și nou-promovate, nu avem cum să-l uităm pe Mertens. Cel mai atacant dintre atacanții lui Napoli are 21 de goluri în 20 de meciuri cu echipe proaspăt venite din Serie B. Ciro Belgianul are 114 goluri în tricoul lui Napoli, cu doar 1 mai puțin decât Maradona. Iar până la finalul sezonului va deveni cel mai bun marcator din istoria napoletanilor. Hamsik e la doar 7 goluri distanță.
Udinese – Bologna 1-0
Bologna și-a pierdut aura pe care a avut-o în startul sezonului. Are doar un punct în ultimele 3 etape, normal pe undeva, dat fiind că Sinisa luptă pe alt front, mai important decât Serie A. A fost 0-1 cu Udinese, în deplasare, meci în urma căruia răsuflă ușurat Igor Tudor. A făcut 4 puncte în ultimele două etape, astfel că lumea a uitat cele 3 eșecuri consecutive.
Cagliari – Verona 1-1
Cagliari a fost aproape de un succes important contra Veronei. Cam tot atât de aproape a fost și Pisacane să devină un fundaș mare. Nu e suficient să te naști la Napoli. Acum, de unde nu e, nici Dumenzeu nu cere. Nu e un rezultat dezastruos pentru sarzi, care au doar o victorie în 4 meciuri acasă. Ei se scot în deplasare. De acolo au venit celelalte 6 puncte. Verona are rezultate mai bune decât se aștepta multă lume. O victorie și 3 remize în 6 etape și locul 14, pe care n-a mai stat de când nu știa nimeni că mai există o a doua echipă în oraș. 🙂
Lecce – Roma 0-1
Benzar a privit de pe margine cum echipa lui s-a chinuit să scotă un punct cu Roma. N-a făcut-o, pentru că n-a fost de acord Dzeko. 10 victorii în ultimele 12 meciuri în care a marcat bosniacul, pentru echipa lui Fonseca. Roma navighează în zona europeană. Ar trage la Champions, dar parcă e de Europa League. Cel puțin deocamdată, la un punct în spatele lui Napoli. Se poate și mai bine. Kolarov a ratat un penalty, dar n-a contat, iar Roma se redresează după eșecul cu Atalanta. Problema e accidentarea lui Pellegrini, care și-a fracturat metatarsianul 5 și va lipsi în următoarea perioadă.
Lazio – Genoa 4-0
Pe Olimpico, Radu i-a dat gol lui Radu. Adică Fane, lui Ionuț. Primul gol în Serie A, după aproape 3 ani. Și o reacție pe măsură din partea lui Lulic și Milinkovic-Savic.
Sârbului îi priesc meciurile cu echipele genoveze. E a 3-a oară când dă un gol și o pasă de gol în același meci. În primele două rânduri, tot Genoa și Sampdoria au fost victime. A marcat și Immobile, astfel că, până la împăcarea cu Inzaghi, n-a mai fost decât un pas. Din dragoste, nu alta. Radu din Capitală a luat 7, Radu din port, 6. A apărat ce a putut, au zis italienii. Nu prea a putut, din ce am observat. Altfel, e interesantă perspectiva din care privește lucrurile Enrico Preziosi. A vrut să-l demită pe Andreazzoli, sub nivelul echipei, dar și-a adus aminte că etapa viitoare joacă împotriva lui Milan. Așa că l-a confirmat încă o săptămână. Nu poți să-l condamni.
Milan – Fiorentina 1-3
Milan e atât de jos încât nu mai trezește nici milă. Dar nu e corect să vorbim în primul rând despre situația rossonerilor și să lăsăm în plan secund prestația lui Ribery. Francezul a făcut tot ce a vrut pe un San Siro, care l-a aplaudat în picioare, în momentul în care a fost schimbat. A făcut faza din care a ieșit penalty-ul transformat de Pulgar – primul gol pe care Milan îl ia în primul sfert de oră, după multă vreme. Apoi, a scos eliminarea lui Musacchio, un fundaș central modest, pe care Milan a dat bani mulți raportat la valoarea lui, în urmă cu 2 ani. În final, a marcat un gol splendid, ca în vremurile bune.
Și acum ajungem la Milan. Sau la Giampaolo, pentru că echipa e imaginea fidelă a antrenorului. Nicio idee despre ce ar trebui făcut, despre ce înseamnă echipa asta. Normal, pe undeva, dacă te uiți la CV-ul omului. Iar imaginea peluzei părăsite de fani, în ultimul sfert de oră, ilustrează perfect situația în care se află rossoneri. Cum să nu fie așa, când jocul e dezlânat, Bennacer face două penalty-uri, iar Calhanoglu pierde mingea și ies două goluri ale Fiorentinei? Chiar, pe Suso l-a văzut cineva? Giampaolo nu se gândește la demisie. Maldini l-a confirmat pe cel pe care l-a văzut drept omul potrivit pe San Siro, astfel că a intrat și el în colimatorul americanilor. Cu tot cu Boban. Nu e de mirare. Milan a pierdut în fața antrenorului care i-a adus singurul trofeu din 2011 încoace și parcă ți se face dor de drăguțul de Montella, cu a lui ”siamo sulla strada giusta”. Fiorentina e. Milan nu e. De 80 de ani nu a mai pierdut 4 dintre primele 6 meciuri. Rossoneri se consolează cu golul lui Rafael Leao. Cel mai frumos al etapei. E indecent să pierzi așa, de ziua lui Shevchenko. Apoi să te gândești că ar fi o soluție pentru postul de antrenor. Lăsați le bandiere în pace, că le-ați distrus pe toate! 🙂 Altfel, e amuzantă lista posibililor succesori: Spalletti, Ranieri… mai puneți voi pe cine vreți, că e loc pentru toată lumea.
Parma – Torino 3-2
Pe Ennio Tardini s-a marcat cel mai rapid gol al campionatului. L-a dat Kulusevski, după doar un minut și 19 secunde. Suedezul e și cel mai tânăr jucător care marchează îna cest sezon. În plus, la 19 ani și 5 luni, e singurul care a contribuit la 4 goluri, în Top 5 campionate din Europa. A fost meciul lui Gervinho, care i-a luat pe sus pe fundașii lui Mazzarri. Ivorianul și-a permis să rateze și un penalty, care era s-o coste pe Parma. Totuși, Torino a cedat cu două minute înainte de final, un meci în care a jucat în 10 din minutul 29, dar a condus cu 2-1. Stilul Mazzarri, care a fost eliminat, și el, la final. Tocmai înaintea meciului cu Napoli, de duminica viitoare.
Runda viitoare e acaparată de Derby d’Italia. Inter și Juve sunt pe primele două locuri, despărțite de două puncte. Napoli merge la Torino, iar Atalanta așteaptă la cotitură. Are cel mai ușor meci dintre echipele cu pretenții. Lecce vine la Parma. Lazio joacă pe terenul Bolognei, iar Roma o primește pe Cagliari. Genoa – Milan e meciul serii de sâmbătă, cu Nonno Andreazzoli și Marco ”Strică-Tot” pe post de ”sitting-ducks”. Alla prossima! Adică, pe mâine, că avem Champions League în seara asta. 🙂
Sursă foto deschidere: twitter.com