Champions League, ziua a 2-a. Lacrimile lui Cristiano și surpriza de la Manchester

Cristiano Ronaldo a oferit imaginea zilei în fotbalul european. Cu ochii în lacrimi, starul portughez a văzut cel dintâi cartonaș roșu în UEFA Champions League. După un duel dubios cu Murillo, Cristiano a fost eliminat de Felix Brych la sugestia arbitrului adițional, deși imaginile nu sunt foarte clare. Nici ”lovitura” pe care i-o aplică lui Murillo, nici ”mângâierea” pe creștet, stil Copos, nu sunt suficiente pentru un cartonaș roșu. Lumină poate face doar raportul de arbitraj, dar va mai dura puțin până ce vom afla ce a scris Brych. Ce e clar e că portughezul va lipsi cel puțin o partidă, cu Young Boys, dar nu e sigur nici că va putea evolua pe Old Trafford, ceea ce explică, în parte, reacția emoțională din momentul în care Brych i-a arătat cartonașul roșu.

Impresionantă e și imaginea cu șeptarul lui Juventus îndreptându-se spre vestiare, iar pe fundal, fanii Valenciei urlă, cu ochii ieșiți din orbite, beți de fericire că omul care le-a dat 15 goluri în 18 meciuri nu mai reprezintă o amenințare. Era ceva brutal în ochii fanilor Valenciei, ceva desprins din perioada Inchiziției și sunt convins că, la acea vreme, l-ar fi ars pe rug pentru vrăjitorie. Cum altfel să dai 15 goluri în 18 meciuri cu Valencia?

Ce se întâmplase până atunci? Juventus a lăsat-o pe Valencia să-și facă numărul, în primele 10 minute, când echipa lui Marcelino a dat tot ce a putut. A făcut pressing la 30 de metri de poarta lui Szczesny, a recuperat multe mingi, dar n-a avut nicio ocazie. Odată trecută furtuna, campioana Italiei s-a instalat la conducerea jocului și au început să apară ocaziile. Una după alta, care mai de care mai mare. Mandzukic, peste, din 6 metri, după un șut ratat al lui Cristiano. Khedira, și el tot peste, după o minge așezată excelent de Bernardeschi. Bernardeschi și Matuidi, blocați la câțiva metri de poartă.

Eliminarea lui Cristiano ar fi trebuit să aducă liniștea în tabăra Valenciei, dar echipa lui Marcelino e departe de starea de grație din sezonul trecut. Cu o apărare în care Murillo și Gabriel Paulista se întrec în erori, e greu să-i faci față lui Juventus, chiar și în superioritate. Și pe fondul acestor erori a apărut penalty-ul făcut de Dani Parejo. Găurile imense din defensiva gazdelor au făcut ca mingea să ajungă de 3 ori, în aceeași fază, la Joao Cancelo, căruia fostul coechipier a ținut să-i imprime crampoanele pe față și gât. Degeaba a ghicit Neto execuția lui Pjanic.

Și tot degeaba  a trecut și pauza, pentru că Murillo l-a luat în brațe pe Bonucci, iar Brych n-a ezitat să dea un al doilea penalty. Nici de această dată, Pjanic nu a putut fi oprit, deși Neto a ghicit din nou colțul. A părut o secvență desprinsă din antrenamentele lui Juventus, cu un pariu făcut de Pjanic și Neto. După câte penalty-uri bătute în același loc, poți scoate o minge? Marcelino a forțat cu toți atacanții pe care-i avea pe bancă. Cherishev, Santi Mina și Gameiro nu au fost suficienți, chiar dacă Brych a dat și un al 3-lea penalty, de data aceasta pentru gazde. Szczesny, care nu prea a avut ce apăra tot meciul, a parat execuția lui Dani Parejo, iar Valencia pare să-și facă bagajele pentru Europa League, după doar o etapă. Spaniolii merg pe Old Trafford în următoarea etapă, în vreme ce Juventus își vede de treabă, cu sau fără Cristiano.

Manchester City – Lyon 1-2

Cu un aer de vacanță, așa a întâmpinat-o Manchester City pe Lyon. Ideea de vacanță a transmis-o însuși Guardiola, aflat în tribune, ca un spectator obișnuit, alături de familie. Au fost multe momente în care antenorul lui City părea a fi fost pedepsit, obligat să vadă cum echipa lui e supusă celor mai teribile cazne de un adversar pe care toată lumea îl vedea victimă sigură. Motivat, pentru că Lyon venea după un meci chinuitor la Caen, unde abia a scos un punct deși a jucat în superioritate numerică. Câteodată e suficient un ”je m’en fous” precum cel al lui Aulas, preocupat, mai degrabă, de partida cu Marseille de duminică, decât de meciul de la Manchester.

Lyon a făcut o primă repriză superbă, în care a marcat de două ori, deși prima reușită poate fi trecută și în contul lui Delph, nu numai al lui Cornet. Reintegrat ușor-ușor după succesul din Rusia, Fekir a demonstrat, din nou, că este cel mai bun jucător al lui Genesio. A marcat o dată, a încercat să dea gol și de la 40 de metri și a fost, cum s-ar spune, ”a pain in the ass” pentru apărarea uneori caraghioasă, a lui City. Nici Aguero, nici Sane, nici Mahrez nu au fost suficienți pentru ca City să-și respecte statutul de favorită. Echipa lui Guardiola s-a trezit pe ultimul loc într-o grupă în care rămâne marea favorită, în ciuda celui de-al 3-lea eșec consecutiv pe teren propriu în Liga Campionilor.

Real Madrid – Roma 3-0

La 360 de kilometri de ”drama” lui Cristiano, deținătoarea trofeului a avut o primă repriză mai puțin reușită în fața Romei. Totuși, Real Madrid, la primul meci fără Cristiano, a părut conștientă că e doar o problemă de timp până ce va marca primul gol împotriva unei echipe aflate într-o letargie inexplicabilă.

Plecarea lui Cristiano i-a eliberat pe coechipierii nevoiți, până mai ieri, să lustruiască statuia portughezului, astfel că Realul lui Lopetegui arată mai mult ca o echipă decât ca o sumă de individualități. Desprinderea a venit greu, pe final de primă repriză, din piciorul măiestru al lui Isco, pentru care mingea nu are niciun secret. Că a marcat Bale nu mai e nicio surpriză, galezul fiind un alt om după ce l-a pus în umbră pe Cristiano cu golurile din finala cu Liverpool. Ba a marca și Mariano, revenit pe Bernabeu după un sezon extraordinar în tricoul cu Lyon. Marianito, așa cum i-au spus comentatorii spanioli, a arătat că numărul 7 nu are nicio greutate suplimentară, dacă ești fotbalist adevărat. Și că-l poți purta fără niciun fel de presiune și după Butragueno, Raul sau Cristiano.

Dincolo, Roma e o echipă care parcă așteaptă plecarea lui Di Francesco. Omul care a eliminat Barcelona și a ajuns până în semifinale, anul trecut, a intrat într-o criză majoră. Nimic nu îi mai iese, deciziile pe care le ia sunt cel puțin ciudate, așa cum a fost titularizarea lui Zaniolo, care nu a jucat nici măcar un minut la seniori, iar atmosfera din vestiar e încărcată. Se vorbește de relația iremediabil compromisă dintre antrenor și jucător, ceea ce nu e o surpriză, la cum joacă Roma. DiFra rămâne în funcție, pentru că e o perioadă aglomerată, cu meciuri din 3 în 3 zile. Roma, fără victorie de 5 meciuri, perioadă în care a adunat 3 eșecuri, așteaptă inevitabilul. Asta ar putea însemna revenirea lui Montella.

Benfica – Bayern 0-2

După ce și-a umflat mușchii în play-off, în returul cu PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, Benfica s-a dezumflat repede în meciul cu Bayern. Lewandowski a marcat primul gol al serii și a demonstrat de ce Grimaldo a fost bun doar pentru echipa a doua a Barcelonei. După câteva încercări ale lui Salvio, Renato Sanches a marcat împotriva echipei de la care a plecat în fotbalul mare. Dacă n-ar fi fost tururile preliminare, Benfica ar fi rămas cu o serie nesfârșită de eșecuri. Sunt 8 meciuri pierdute la rând, în UEFA Champions League, perioadă în care lusitanii au marcat un singur gol, anul trecut, în septembrie, cu ȚSKA Moscova. De atunci, au bifat 590 de minute fără gol marcat. Iar ultimul succes datează din februarie anul trecut, 1-0 în turul optimilor, cu Borussia Dortmund. De la retur (0-4) a început coșmarul.

Young Boys – Manchester United 0-3

United a câștigat în cel mai pur stil Mourinhian. La Berna, niște elvețieni prea puțin cunoscuți, ajunși în premieră în UEFA Champions League, au avut ocazii în prima parte a meciului, dar De Gea sau imprecizia jucătorilor lui Gerome Seoane a făcut ca tabela să rămână neschimbată. Până spre finalul primei reprize, când Pogba l-a electrocutat pe von Ballmoos, cu un șut din marginea careului. De aici și până la 2-0 n-a mai fost decât un pas, pe care l-a făcut tot Pogba. Gol cu stîngul, gol cu dreptul și o pasă decisivă pentru Martial. Așa a arătat seara perfectă a căpitanului lui United, care e lider în grupa din care mai fac parte Juventus și Valencia.

Șahtior – Hoffenheim 2-2

La Harkov s-a jucat meciul cu cele mai multe goluri. În grupa în care din mare favorită, City a ajuns pe ultimul loc, Șahtior și Hoffenheim au oferit o primă repriză senzațională. Găurile uriașe din defensiva ucrainenilor au fost speculate de Grillitsch, încă din minutul 6. A egalat Ismaily, cu o execuție specială, una dintre cele mai frumoase ale serii. În zadar, pentru că Pyatov a rămas să-i scoată peri albi și lui Paulo Fonseca, după ce l-a albit un deceniu pe Mircea Lucescu. Nordveit a marcat simplu și ai lui Nagelsmann au condus și a doua oară.

Partea a doua a fost mai calmă, până când liniștea a fost spartă de trasorul lui Maycon. Un alt brazilian, intrat cu doar câteva minute înainte. Le găsiți pe toate aici. 2-2, iar Șahtior merge la Lyon, în vreme ce Hoffenheim speră să repete isprava lui Lyon, în fața lui City.

Ajax – AEK Atena 3-0

Ajax a avut probleme doar în prima repriză cu AEK Atena. Cu Blind și De Jong fundași centrali, lăncierii nu au avut consistență la mijlocul terenului, ceea ce i-a ajutat pe greci să se apere ordonat. Doar un șut pe poartă, după primele 45 de minute. Partea a doua a fost la discreția lui Ajax, care s-a distrat cu grecii. După ce s-a făcut de râs în Rusia, cu echipa națională, Tagliafico a marcat de două ori, mai mult decât o făcuse în toate celelalte meciuri de până acum. Al doilea gol seamănă cu al lui Chivu, din meciul cu Anglia, de la Euro 2000.

Viktoria Plzen – ȚSKA Moscova 2-2

După eșecul clar al lui Lokomotiv, 0-3 la Istanbul, cu Galata, prima repriză din Cehia a fost un dezastru pentru ȚSKA. Krmencik a dat două goluri de vârf adevărat, iar rușii erau la pământ. S-au trezit destul de repede, după pauză, când Chalov a redus din diferență. Finalul a fost intens. Cehii au ratat șansa unui 3-1, ȚSKA a egalat, dar golul a fost anulat, după câteva zeci de secunde, din pricina unui fault în atac. Până la urmă, s-a terminat 2-2, dintr-un penalty transformat de Vlasic, în minutul 90+5. Deh, soarta! Acum 5 ani, Wagner marca în minutul 90 (2-1) și o califica pe Viktoria în șaisprezecimile Europa League, iar ȚSKA era eliminată, după ce luase gol și în tur, în prelungiri (3-2).

 

 


2 gânduri despre „Champions League, ziua a 2-a. Lacrimile lui Cristiano și surpriza de la Manchester

  1. Eu consider ca e meritat acest cartonas rosu, mai ales ca el a ridicat mana amenintator la Murilo, chiar daca doar l-a „mangaiat” cum spuneti dvs., desi se vede ca el il trage cam tare.

    1. Să lămurim un lucru de la început. ”Dumneavoastră” nu e chiar formula mea preferată de adresare. Îi apreciez pe cei care o folosesc, dar nu cu mine. 🙂 Așa că putem discuta mult mai relaxat. Mie, în continuare, mi se pare prea mult un cartonaș roșu pentru ceea ce a fost acolo.

Dă-i un răspuns lui Dan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *