Serie A, etapa 1. Pazza Serie A
33 de goluri în prima etapă. Not too bad. Bine, nici nu e ceva neobișnuit, de vreme ce, în ultimul sezon s-au marcat peste 1000. Altădată, părea de neconceput. Acum s-au schimbat lucrurile. Și nu mai strâmbați din nas când vorbim de Serie A. În etapa a 2-a din Spania s-au dat 18 goluri, mai puține decât în Liga 1, care are doar 14 echipe. Dar nu despre asta ne-am adunat, ci pentru deschiderea unui sezon care se anunță altfel.
Parma – Juventus 0-1
Un sezon care începe cu un gol marcat de Chiellini e un sezon ieșit din comun. Nici nu are cum să fie altfel, de vreme ce ”Nasone” e la prima ispravă de genul ăsta. Am tot așteptat să vedem noul Juventus, dar am așteptat degeaba. În afară de Higuain, care e oricum, dar numai nou nu, n-am văzut pe nimeni. Nu tu De Ligt, nu tu Rabiot, nu tu Sarri. Rămas acasă să-și trateze pneumonia descoperită recent, Sarri l-a instruit bine pe Martusciello. Iar Juventus a câștigat ca anul trecut. 1-0 și asta a fost. Că VAR-ul i-a interzis lui Cristiano debutul cu gol noul sezon, astfel că portughezul n-a mai dat nicio pasă și a lovit orice minge i-a ieșit în cale. Numai plasa n-a prins-o, dar pentru asta există meciul viitor. Care e tocmai cu Napoli, sâmbătă seară.
Fiorentina – Napoli 3-4
Care Napoli a inventat nebunia. Și i-a reinventat pe Insigne, Mertens și Callejon, care au marcat toți 3 pentru prima dată din februarie 2018, când le cășuna pe Cagliari. Ba chiar Insigne a făcut și o nefăcută – două goluri și două pase de gol. Pentru prima dată în carieră, a rezolvat 4 goluri, ceea ce nu e simplu nici pentru Cristiano. 🙂 Boateng a debutat cu gol, după ce Pulgar făcuse același lucru. Debut ”impresionant” a fost și pentru oamenii lui Nicchi. Penalty după noua regulă a hențului, egată de poziția nefirească a mâinii, după care am avut și primul penalty certificat de VAR după o simulare clară.
Mi farete andare al manicomio pic.twitter.com/rQJ01xBZt3
— Jessica Schiralli (@jeschiralli) August 24, 2019
Davide Massa și Paolo Valeri, tandemul care și-a pus în cap un oraș întreg după simularea lui Mertens și după faultul lui Hysaj la Ribery. Care nu prea a fost în careu, dar nu-i poți acuza pe toscani că exagerează prea mult.
Oricum, o apărare cu Manolas și Koulibaly care ia 3 goluri de la Fiorentina, anunță un meci teribil la Torino. Problemele legate de arbitraj au făcut ca Montella să se strecoare pe sub radar. Rămas surprinzător pe banca Fiorentinei, Aeroplanino a ajuns la 8 meciuri fără victorie în Serie A. A scos doar două puncte și n-a câștigat nimic de când a venit. Meciul cu Monza nu se pune. S-ar fi pus doar dacă nu întorcea Fiorentina în ultimele 10 minute. 🙂
Udinese – Milan 1-0
Ați mai văzut ca un antrenor de pe locul 9 să facă o echipă să joace ca pentru Champions League? Așa mă gândeam și eu. Giampaolo e singurul candidat serios la titlul de ”gâgă al etapei”. A revoluționat-o pe Milan în așa hal încât rossoneri n-au dat niciun șut pe poartă la Udine. Numai Giampaolo i-a văzut pe Suso trequartista și Castillejo atacant. Nici Piatek nu mai e ce era și nu e vorba de blestemul numărului 9, ci doar de lipsă de idei. O idee bună are, totuși, Giampaolo. Cum n-are oameni de 4-3-1-2, va juca 4-3-3 cu Brescia. Altfel, că trebuie să dăm învingătoarei credit pentru cele 3 puncte. Milan alaergă după care verzi pe pereți, adică Angel Correa, iar Fiorentina dă 25 de milioane pe De Paul. Argentinianul care a intrat și la prima atingere i-a pus mingea pe frunte lui Becao. A rămas 1-0 și pentru că Fabrizio Pasqua a văzut că mingea l-a lovit pe Samir în umăr, deși toată lumea a văzut că a respins-o cu brațul. Oricum, toată lumea știe că binili învinge. Mai devreme sau mai târziu.
Cagliari – Brescia 0-1
Massimo Cellino s-a întors la Cagliari și a plecat așa cum a făcut-o și în urmă cu 5 ani. Atunci, i-a lăsat pe sarzi atât de rău, încât au retrogradat în sezonul următor. Acum, a venit cu Brescia și i-a luat lui Cagliari toate punctele. Cu ajutorul lui Eugenio Abbattista, care a dat un penalty pe care numai el l-a văzut. Cum toată lumea era concentrată pe Massa și Valeri, eroarea de la Cagliari a scăpat oarecum neobservată. Cum necum, Brescia a luat toate punctele după golul lui Alfredo Donnarumma, primul jucător al Bresciei care debutează cu gol, după Dario Hubner. Adică după 22 de ani. Iar ”Le Rondinelle” au debutat cu victorie în Serie A, după 52 de ani. În ’67 o băteau tot pe Cagliari.
Hellas – Bologna 1-1
Meciul de la Verona a fost despre cu totul altceva decât despre fotbal. A fost despre viață, despre lupta cu boala necruțătoare și despre promisiunile care sunt respectate, chiar și atunci când pare imposibil. Când Sinisa a apărut la stadion, după 40 de zile de tratament împotriva leucemiei, toată lumea a amuțit. Le promisese jucătorilor că va fi alături de ei. Și-a ținut promisiunea. Le-a dat indicații, s-a agitat la marginea terenului, după care a plecat înapoi la războiul pe care-l duce cu boala. Bologna n-a câștigat, deși merita s-o facă. Totuși, cel mai important meci e cel al lui Sinisa. Ăla trebuie câștigat. Restul nu mai contează. #ForzaSinisa
Roma – Genoa 3-3
Roma a condus-o de 3 ori pe Genoa, dar n-a reușit s-o bată. Pentru că Genoa e o echipă mult mai bună decât în sezonul trecut, dar și pentru că stilul lui Fonseca e oarecum sinucigaș. La fel ca prestația perechii de fundași centrali – Juan Jesus – Fazio. Pau Lopez a fost singurul titular, dintre nou-veniți, iar Mancini și Zappacosta au intrat după pauză. Radu a fost titular și a luat 6 în Gazzetta dello Sport, care i-a dat credit pentru intervențiile salvatoare. La goluri nu avea ce să facă.
Roma e una dintre pierzătoarele etapei.Doar un punct cu Genoa e puțin, plus că arată rău în apărare, tocmai înaintea derby-ului cu Lazio, de duminică.
Sampdoria – Lazio 0-3
Iar Lazio a fost impecabilă pe Marassi. A dat 3 goluri, dar putea da mult mai multe. A jucat perfect, iar lumea s-a entuziasmat peste măsură. ”Echipa asta e de Champions”, ”Inzaghi a demonstrat că merita să ajungă la Juve” și alte chestii de genul ăsta. Totul, în cotidianul roz. Pagina 16, semn că nici ei nu cred chiar așa de mult ceea ce scriu. Immobile a ajuns la 100 de goluri în Serie A, în 189 de meciuri, și numai Montella a făcut-o mai devreme (170), dintre italienii care au debutat din 1994 încoace. Și, ca să nu se supere nimeni, Immobile a dat 50 de goluri acasă și alte 50 în deplasare. Un atacant excelent, care ar merita o echipă care să-l expună în Champions. Ștefan Radu a jucat titular și a luat 6.
SPAL – Atalanta 2-3
A fost nebunie și la Ferrara, unde SPAL se ducea cu gândul la debutul din sezonul precedent. Era minutul 26, iar băieții lui Semplici aveau 2-0. Și au rămas în avantaj până a apărut Muriel de pe bancă. Adică fix omul despre care Gasp zicea că îi lipsea. Columbianul știe mai bine care oricine că prima impresie trebuie să fie pozitivă. Așa că i-a luat pe sus pe ferraresi și a dat două boabe la debut. Nimic nou, a rupt plasele și la Fiorentina, la începutul anului.
Torino – Sassuolo 2-1
Torino n-a renunțat la ideea de ajuca în grupele Europa League, chiar și după ce a pierdut acasă cu Wolves. Avea nevoie de un moral bun înaintea returului și a bătut-o pe Sassuolo. Ceea ce e neobișnuit e că i-a dat doar două, deși în ultimele meciuri marcase câte 3, ba chiar 5 goluri. Zaza și Belotti au fost responsabili cu panica în careul lui Sassuolo, care s-a gândit că are nevoie de Chiricheș, așa că e gata să plătească 10 milioane pentru a-l aduce de la Napoli.
Inter – Lecce 4-0
La capolista, după prima etapă, e cine ne așteptam să fie. Inter a luat-o pe sus pe Lecce și i-a dat 4 goluri. Au băieții de pe Meazza un stil de a se umfla în pene, cum numai ei știu. Nu spun că nu au motive. Conte mi se pare cel mai puternic. Dar au jucat cu una dintre cele mai slabe echipe din campionat. Sensi și Lukaku au marcat la debut, dar golurile serii le-au dat Brozovic și Candreva. Da, ați auzit bine, Candreva.
Și, dacă mai vreți una bună, Ranocchia a fost titular. Conte e doar al 3-lea antrenor al Interului, care debutează cu o victorie la 4 goluri, după Meazza și Herrera. Poate că, totuși, au motive să se mândrească nerazzurri. A jucat și Benzar, când meciul era decis, așa că a luat 6 în Gazzetta.
Etapa viitoare avem două derby-uri, că italienii nu se joacă și nu aranjează țintarul, așa cum se face în alte părți. Potoliți-vă, glumeam! Așadar, Juve – Napoli, sâmbătă, de la 21:45. Duminică e Derby della Capitale, de la ora 19:00. Milan joacă acasă, cu Brescia, sâmbătă, iar duminică, Inter merge în Sardinia. Tot atunci, avem meci european, Atalanta-Torino. Ciao ragazzi!
sursă foto: Gazzetta dello Sport
Good work, lad! Well done!
Grazie 🙂